Strategia morilor de vânt

Să știi pe unde umbli și ce-ai de făcut este mare lucru. Apoi, nu doar să vrei ori să-ți dorești este suficient, mai trebuie să te și apuci de treabă.

De idei, programe, inițiatori și inițiative, se vede treaba, nu ducem lipsă. Cu siguranță nici de bani care să... facă bani. Lipsesc însă cu desăvârșire diriguitorii cu gând la țară și nu la propriile interese sau ale acoliților lor. Inși care să fie și să rămână verticali chiar și în fața mai-marilor Înaltei Porți de la Bruxelles. Interesele națiunii din care fac parte, pe care o reprezintă fie și vremelnic, trebuie să primeze.

Na, că m-am dus într-o zonă mocirloasă din care vizații ar putea ieși pentru o clipă scuturându-se de noroi și scoate colții. Numai că ar trebui să se și justifice pentru ce-au făcut mai bine de treizeci de ani din țara lor, a noastră.

Sar peste dezastrul economic național declanșat de capetele instalate la putere după ‘89, când se cataloga țara ca având o industrie plină de fiare vechi ori un sistem de irigații în agricultură care dovedește că este mai eficient să importăm decât să irigăm. Ba nu, sunt tocmai declarațiile care au condus țara spre degringoladă generală, iar dacă trebuie să ne referim la agricultură să nu uităm nici expresiile din renumita Lege 18: „lichidare“ și... „vechile amplasamente“ care au dat naștere la interpretări cu consecințe devastatoare asupra a tot ce se făcuse bine, organizat până atunci.

Ei bine, o să mă opresc la domeniul indispensabil fiecăruia dintre noi, agricultura.

Este greu orice început, dar trebuie pornit de undeva, cu voință și râvnă pentru a putea pune măcar câte ceva în locul a ceea ce s-a distrus sistematic în trei decenii.

Se vorbește tot mai mult despre necesitatea reconsolidării agriculturii, despre nevoia cooperării agricultorilor, organizarea lor în cooperative, asociații etc. Nu cred că mai trebuie spus că, fără sprijin politic și susținere financiară, mai cu seamă în actualul context, este tot mai greu de realizat ceea ce-și propun câțiva inimoși inițiatori. Poate doar prin puterea exemplului celor câteva astfel de structuri deja existente, la care se adaugă multiplele greutăți generate de tot felul de crize, inflație, cei mai mulți să agreeze constituirea și aderarea la astfel de structuri.

Vremea și vremurile generează însă, din păcate, tot mai mult scepticism față de ce va fi să fie în agricultura de mâine. Culturi tot mai des pârjolite de secetă, costuri tot mai mari ale input-urilor, lipsa resurselor financiare generată de producțiile mici realizate îi determină pe cei mai mulți fermieri să „cântărească“ mai mult asupra a ceea ce va trebui să facă azi pentru perioada următoare.

Dar, cum nevoia de hrană rămâne, se impun intervenții serioase, financiare, politice și administrative care să vină în sprijinul făuritorilor de pâine. Și, nu în ultimul rând, măsuri care să pondereze evoluția nefavorabilă a climei, cauza atâtor fenomene extreme și cu efecte dezastruoase asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Altfel, strategiile despre care tot vorbim rămân adresate doar... morilor de vânt.  

Ion Banu