Actualitate 19 Iunie 2022, 10:48

Corteva Agriscience dezvăluie „secretele unui siloz de calitate“

Scris de

Preocupați de dezvoltarea întregii agriculturi românești, reprezentanții Corteva Agriscience cercetează, inovează și aduc mereu noutăți fermierilor. Hibrizi performanți, inoculați de ultimă generație, dar și un laborator portabil – acestea au fost doar câteva dintre informațiile ce le-au fost prezentate crescătorilor de animale în cadrul unui eveniment organizat la București.

Creșterea productivității fermelor

„Nutriție animală – secretele unui siloz de calitate“, sub această titulatură s-a fost desfășurat evenimentul la care au participat numeroși crescători de animale, precum și reprezentanții companiei de la nivel european și național, care au evidențiat, printre altele, statutul României în segmentul creșterii animalelor, precum și tendințele mondiale în ceea ce privește producerea unui siloz de calitate.

„Considerăm că de importanță majoră este hrana pentru animale, iar calitatea ei este esențială în a livra carne și lactate mai bune. Din acest motiv ne bucurăm că la evenimentul organizat de noi au participat numeroși crescători de animale care-și doresc îmbunătățirea tehnologiei. Știm că în România este loc de dezvoltare pentru că, deși avem potențial, există un număr redus de animale la nivel de țară. În lume, Corteva Agriscience, prin brandul Pioneer, este cel mai important distribuitor de hibrizi de porumb pentru siloz și, de asemenea, în furnizarea de inoculanți pentru siloz“, a declarat Jean Ionescu, director general Jean Ionescu Corteva Agriscince România și Republica Moldova.

Cum alegem un hibrid pentru siloz

O adevărată sursă de informații s-au dovedit a fi prezentările reprezentanților Corteva, care nu au prezentat doar produse, ci au expus și recomandări pentru crescătorii de animale cu privire la timpul optim de recoltate, precum și păstrarea silozului.

Andrei Ciocoiu, marketing manager oleaginoase, a evidențiat un aspect foarte important în ceea ce privește alegerea potrivită a unui hibrid pentru siloz. Adică, un hibrid bun pentru siloz trebuie să fie un excelent hibrid pentru boabe pentru că nu poate fi suplinită lipsa boabelor cu o mică creștere a digestibilității fibrei. Însă nu toți hibrizii pentru boabe sunt recomandați pentru siloz deoarece unii dintre ei au talie și foliaj. De aceea, fermierii trebuie să fie atenți la trăsăturile agronomice de bază: stabilitate, maturitare, toleranță la secetă și boli; producția în materie uscată, influențată de înălțimea la inserția știuletelui și de conținutul în boabe; producția în boabe, care oferă densitatea cea mai mare de energie.

„Pe segmentul de creșterea animalelor este loc de dezv

oltare. Așa cum am văzut din prezentările din cadrul evenimentului, 43% din laptele pe care îl consumăm provine din fermele din țara noastră, diferența o importăm. Deci ar trebui să face ceva pentru că vaca este un animal ce se poate crește cu ușurință la noi. De aceea compania noastră oferă hibrizi foarte bine adaptați pentru acest sector și din toate grupele de maturitate. Hibridul P0725 este una dintre recomandările noastre, face parte din grupa FAO 520 și poate depăși producția de 80 t/ha. Raportul este de 50% din boabe și 50% din tulpină, deci excelent pentru crescătorii de animale“, a mai completat Ciocoiu.

Alături de acest hibrid ce poate fi cultivat în toate zonele țării, reprezentanții companiei mai recomandă și hibrizii P8666, P8834, P0268 care oferă producții la fel de bune.

corteva

Inoculanți de top

Dincolo de alegerea hibridului potrivit și de munca depusă în cursul anului pentru o producție mulțumitoare, fermierii trebuie să fie atenți și la modul de însilozare și să aleagă inoculații de ultimă generație. „Unul dintre cele mai importante aspecte în ceea ce privește un siloz de calitate este alegerea optimă a momentului recoltării, adică nici prea devreme, dar nici prea târziu. După recoltare începe munca grea și care trebuie efectuată rapid. Trebuie făcută o tasare corespunzătoare pentru a scoate tot oxigenul și e necesar să aplicăm un inoculant de calitate, în funcție de dorința pe care o avem. Noi punem la dispoziție mai multe tehnologii, printre care și Fiber Tehnology, care, datorită inoculanților speciali, oferă digestibilitate mai mare, cu minimum 14%, a fibrei. Ceea ce înseamnă că vacile vor mânca mai eficient, fapt ce se traduce printr-o creștere a lactației și, totodată, în fermele cu vaci de carne există o mai bună creștere a greutății pe zi. În cadrul acestei tehnologii avem diferiți inoculanți, atât pentru silozul de porumb, dar și pentru cel de lucernă ori de graminee. Dar mai avem și tehnologia Rapid React pentru acei fermieri care au nevoie mai rapid de nutrețul proaspăt obținut. Această tehnologie presupune deschiderea silozului în doar 7 zile de la închidere“, a precizat Adrian Găgean, reprezentantul Corteva Agriscience.

Așa cum bine știm, compania va lansa Granular Link, o aplicație de management al fermei, care va avea beneficii inclusiv pentru cultivatorii de porumb siloz. Adică aceștia vor putea determina din timp momentul optim de recoltare, chiar și cu 5 săptămâni mai devreme, pentru a se putea organiza cum trebuie.

Mai mult decât atât, din acest an echipa destinată culturilor pentru siloz va avea la dispoziție și 3 laboratoare portabile cu ajutorul cărora fermierul va ști ce conține silozul lui pentru a putea face următorii pași în planul de nutriție.

Așadar, o echipă dedicată acestui segment, care va oferi și consultanță permanentă, noi instrumente în ceea ce înseamnă agricultura de precizie, dar și produse de ultimă generație. Acestea sunt doar câteva dintre secretele companiei Corteva Agriscience pentru a contribui la o mai bună productivitate în fermele zootehnice.

Larissa DINU


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti