Pași importanți pentru autostrada Ploiești-Buzău
Scris de Lumea SatuluiMinistrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat deunăzi vreme că a fost transmisă, pentru validarea de către Agenția Națională de Achiziții Publice, documentația pentru licitația destinată execuției lucrărilor tronsonului Ploiești (Dumbrava)-Buzău a autostrăzii A7, care face legătura între București (prin nodul la autostrada A3, de la Dumbrava) și nordul Moldovei.
Drulă a precizat: „După validarea de către ANAP, licitația pentru execuția lucrărilor, adică efectiv construire, va fi publică pe SICAP pentru depunerea de oferte. Imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren.„ Termen de execuție a lucrărilor este de 20 de luni. Autostrada este împărțită în 3 loturi: Nod Dumbrava pe A3 București până la Mizil-21km; Mizil până la Pietroasele-28,35km; Pietroasele până la Buzău-13,90km.
Pe aceste tronsoane sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri/ pasaje /viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere, perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Costurile, care vor fi suportate din banii PNRR, ajung la 5 miliarde de lei. Cel mai scump dintre sectoare este cel Prahova, estimat la 1,6-1,95 miliarde de lei.
Urmează Mizil-Pietroasele, cu 1,47 până la 1,74 miliarde de lei și Pietroasele-Buzău, cu 1,16 până la 1,37 miliarde de lei.
Articole recente - Lumea Satului
- Inovație prin însămânțare
- Agricultura, vinovatul de serviciu
- Pentru Darius, agricultura este o artă...
- Noile Tehnici Genomice (NTG), abordarea Comisiei Europene
- Mănăstirea Bogdana, inima ce bate pentru voievozii Moldovei
- Tradiția cu ciopoare prin ochii unei tinere ciobănițe din județul Hunedoara
- Proiect de act normativ pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și avicol
- Proiect de act normativ pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bivolițelor
- APIA aduce clarificări importante cu privire la stadiul controlului clasic pe teren - Campania 2023
- A fost prelungită perioada de aplicare a prevederilor privind instituirea unei scheme de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură