Comasarea terenurilor agricole, un subiect de interes major pe agenda comună a Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Clubul Fermierilor Români și Coaliția pentru Dezvoltarea României se alătură într-un demers comun privind susținerea unei teme de interes major pentru fermierii din România – comasarea și consolidarea terenurilor agricole.
În acest sens, cele două organizații au elaborat o poziție comună, argumentată, care susține și promovează interesele fermierilor performanți, pentru creșterea competitivității și valorii adăugate în afacerile agricole pe care aceștia le derulează, prin comasarea și consolidarea terenurilor agricole.
Demersul comun al Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României urmărește implementarea unui cadru legal care să vizeze flexibilitatea și simplificarea activităților pentru fermierii care doresc să-și optimizeze timpul și costurile aferente exploatării terenurilor agricole. Echipele de specialiști de la cele două organizații au experiența și competențele necesare pentru a realiza expertize pe care să le pună la dispoziția autorităților abilitate, cu scopul realizării unei bune implementări a cadrului legislativ necesar comasării și consolidării terenurilor agricole.
”Elaborată și aplicată corect, procedura de consolidare poate constitui un instrument adecvat de management al terenurilor agricole, orientat spre folosirea rațională și eficientă a acestor terenuri și care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a zonei rurale”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
”Cadastrarea și Consolidarea terenurilor agricole sunt măsuri de importanță sistemică, iar coroborarea acestor două măsuri este esențială pentru descătușarea capitalului din sectorul agricol, accelerarea investițiilor în acest domeniu și atingerea adevăratului potențial agricol al țării”, declară Cătălin-Adrian Drăgan, Coordonator Task Force Agricultură Coaliția pentru Dezvoltarea României.
Ca parte a acțiunilor de organizare și amenajare a teritoriului agricol, consolidarea reprezintă un complex de acțiuni juridice și tehnice ce au drept scop (i) formarea unor terenuri compacte, (ii) crearea unor condiții optime pentru folosirea lor rațională și conformă destinației și (iii) conservarea mediului în zonă, în timpul pregătirii terenurilor, prin proiectele de consolidare, urmărindu-se inclusiv implementarea unor măsuri de reducere a eroziunii solului, păstrarea umidității solului, păstrarea biodiversității, refacerea perdelelor forestiere, fertilizarea corespunzătoare a solului, amenajarea și refacere peisajului.
Comasarea se face cu respectarea următoarelor principii: principiul echivalenței terenurilor afectate – conform căruia niciun proprietar/titular de drepturi nu va avea o situație mai puțin favorabilă decât cea anterioară comasării, principiul sustenabilității și protecției mediului, principiul consultării și participării titularilor de drepturi, principiul transparenței procesului de comasare și principiul egalității de șanse.
Comasarea se realizează doar în zonele unde este necesară și oportună pentru a deservi un interes public, astfel că derularea procesului de comasare se face pe baza de proiect și afectează terenurile dintr-o zona geografică limitată.
Comasarea se realizează prin voința proprietarilor, care se pot constitui în Asociații de Consolidare și Amenajare la nivel local, cu participarea autorităților statului care vor primi atribuții în procesul de comasare prin legislația secundară.
Din punct de vedere procedural, etapele comasării vizează elaborarea studiului de fezabilitate, elaborarea proiectului de comasare, Emiterea actului administrativ de adoptare a proiectului de comasare de către autoritatea învestită în acest sens și emiterea titlurilor de proprietate conform noului amplasament, precum și înregistrarea drepturilor de proprietate și a celorlalte drepturi (folosință, arendă etc.) conform actului proiectului de comasare adoptat, de către autoritățile cu atribuții în acest sens (ANCPI, prin OCPI județene, APIA etc.).
Terenurile sunt un bun economic de nivel înalt care poate fi delimitat, dar nu multiplicat. Protecția proprietății este de aceea unealta primordială în procesul de comasare. Prin introducerea unei atare măsuri, se vor îmbunătăți condițiile de muncă, va crește productivitatea în agricultură, precum și concurența între societățile comerciale, astfel fiind asigurate locurile de muncă în zona unde măsura a fost implementată cu succes.
O provocare a procedurii de consolidare a terenurilor agricole va fi implicarea tuturor proprietarilor/fermierilor, cărora trebuie să le fie explicate beneficiile și oportunitățile ce pot rezulta în urma procesului de consolidare. Depășirea acestei provocări se poate realiza prin elaborarea cadrului juridic pentru consolidarea terenurilor, pentru că doar astfel se creează un mediu juridic, organizatoric, economico-financiar și tehnic favorabil pentru o activitate productivă și eficientă în sectorul agricol și în zona rurală.
Documentul de poziție comună a celor două organizații a fost pus la dispoziția dlui. Adrian-Nechita Oros, ministrul agriculturii, a dlui. Adrian Ionuț Chesnoiu, președintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaților, a dlui. George Scarlat, președintele Comisiei de Agricultură a Senatului și poate fi consultat integral pe site-urile celor două organizații.
***
Despre Clubul Fermierilor Români
Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.
Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.
Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.
Clubul Fermerilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.
Despre Coaliția pentru Dezvoltarea României
Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) este o iniţiativă privată, apolitică, alcătuită din cele mai reprezentative organizații ale mediului de afaceri din România: AmCham, CCIFER, Concordia, AHK, CNIPMMR, FIC, RBL, AOAR.
CDR este construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a membrilor săi, fiecare dintre aceștia remarcându-se printr-o poziționare solidă ca organizații.
Pentru a-și atinge obiectivele, CDR își desfășoară activitatea prin intermediul a 14 grupuri de lucru tematice conectate cu agenda economică, precum și cu cea extinsă interconectată a ministerelor.
Aceste grupuri de lucru sunt coordonate de lideri experți în aceste domenii și alcătuite din reprezentanți la nivel de management din companiile organizațiilor membre.
Articole înrudite
- Care sunt măsurile ce reglementează vânzarea de terenuri agricole
- Clubul Fermierilor Români dă startul celei de-a doua serii a Programului “Tineri Lideri pentru Agricultură”
- Clubul Fermierilor Români, alături de organizațiile europene împotriva plafonării obligatorii a plăților directe
- Clubul Fermierilor Români solicită ajutoare de stat pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă
- Reabilitarea infrastructurii de desecare la nivel național anunțată de ministrul agriculturii
- Clubul Fermierilor Români lansează un serviciu specializat de brokeraj pentru comerțul cu cereale
- CLUBUL FERMIERILOR ROMÂNI salută inițiativa KAUFLAND de sprijinire a furnizorilor autohtoni de produse agro-alimentare
- Conferința Anuală a Clubului Fermierilor Români 2020
- Despre perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole „Stăm în continuare și întindem vorbe!“
- Măsurile de mediu și climă aplicabile pe terenurile agricole în anul 2018 finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020
Articole recente - Lumea Satului
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec
- Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19
- A început prohibiția generală la pescuit pentru anul 2021
- Protestul fermierilor din zona Moldovei
- Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA, accesând link-ul aplicației IPA-Online
- Buzăul de munte, terorizat de urși
- Producția vegetală la principalele culturi în anul 2020
- Pentru familia Ursu din Bogdănița luna martie este dedicată producerii răsadurilor
- Pierre de Ronsard, trandafirul favorit al lumii