ipso iulie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Jul 2021

Conferința VITICON 2021 – Noutăți pentru sectorul vitivinicol

  • În premieră pentru industria agribusiness din România, Agricover transformă conferințele tradiționale în emisiuni de televiziune!

Cea de-a treia ediție VITICON, Conferința Viticulturii Românești, organizată de AGRICOVER cu sprijinul VINARIUM International Wine Contest și cu participarea celor mai importante companii producătoare de tehnologii agricole la nivel global: SUMMIT AGRO, INTERMAG, SYNGETA, CORTEVA, BELCHIM și BAYER a avut loc în data de 5 martie 2021, în premieră pentru mediul online, într-un format dedicat de emisiune TV.

“Suntem încântați că am reușit să găsim o formulă dinamică, un format de televiziune, pentru conferințele noastre tradiționale adresate culturilor speciale și că putem să îi întâlnim pe toți partenerii noștri. Ne dorim mai mult ca oricând să susținem afacerile fermierilor români pentru un an agricol profitabil și facem tot posibilul, așa cum am făcut-o și până acum, pentru a furniza cea mai performantă tehnologie, împreună cu întreaga noastră expertiză. Agricover este partenerul de nădejde al fermierilor români,” a declarat Ghiță PINCA, Director General, Agricover SA.

În deschiderea conferinței, Adrian Nechita OROS, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a transmis un mesaj de încurajare pentru sectorul vitivinicol și a reafirmat sprijinul MADR pentru acest an, pe lângă măsurile deja cuprinse în Programul Național de Sprijin adăugându-se noi măsuri de promovare și de finanțare a investițiilor.

“Programul Național de Sprijin pentru sectorul vitivinicol 2019 - 2023 are alocate 45,8 milioane euro, anual, pentru mai multe măsuri cuprinse în program, după cum urmează: promovarea vinurilor cu submăsura de informare pe teritoriul statelor membre, dar și submăsura de promovare în state terțe. Aici, personal, aș vrea să fim mai curajoși, să facem mai mult, atât mediul asociativ din sectorul vitivinicol, cât și ministerul. Apoi, o măsură care a funcționat foarte bine și care a fost corect implementată este restructurarea și reconversia plantațiilor viticole, unde intensitatea de sprijin este de maximum 90% din valoarea cheltuielilor restructurării. Asigurarea recoltei, unde încercăm să sprijinim cu maximum 70% costul primelor de asigurare plătite de către producători. De asemenea, programe de investiții, tot cu o intensitate de sprijin de maximum 70% și distilarea produselor și a subproduselor. Anul trecut, datorită problemelor apărute în urma restricțiilor generate de pandemie s-au promovat și alte măsuri tranzitorii care să vină în sprijinul producătorilor, respectiv distilarea vinului în situații de criză, tăierea în verde și stocarea la sursă, măsuri pe care le accesăm și anul acesta. În speranța că această criză sanitară se va încheia curând, măsurile sanitare se vor relaxa, iar economia se va relansa, inclusiv HoReCa, am credința că anul acesta sectorul vitivinicol va avea o viață mult mai ușoară și mult mai bună decât anul trecut,“ a declarat Adrian Nechita OROS, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Conform statisticilor MADR, România deține o suprafață importantă cultivată cu viță-de-vie, aproape 180.000 de hectare, situându-se pe locul cinci la nivelul Uniunii Europene și pe locul șase în ceea ce privește producția de vin, cu 3,55 milioane de hectolitri.

Pe parcursul celor patru ore de emisiune au fost prezentate inovații tehnologice pentru sectorul vitivinicol prin intermediul prezentărilor susținute de către reprezentații companiilor globale, producătoare de inputuri agricole. De asemenea, prin intermediul reportajelor dedicate, câțiva dintre cei mai recunoscuți specialiști, oenologi și proprietari de crame din România își spun poveștile cu și din pasiune pentru vin. Alina Donici - Director de cercetare, SCDVV Pietroasa, Aurelia Vișinescu - oenolog, fondator al companiei Domeniile Săhăteni, Marcel Pascu și Marcel Vulpoi - Gramofon Wine, Dealu Mare și Constantin Lepădatu - Manager, Domeniile Zorești povestesc despre provocările anului pandemic pe care l-au traversat și, nu în ultimul rând, de ce vinul, alături de întreaga industrie vitivinicolă, merită respect și apreciere.

Moderată de Cătălin PĂDURARU, expert piața de vin și președinte VINARIUM International Wine Contest, emisiunea prezintă și experiența inedită a organizării unui concurs internațional de vin în pandemie.

VITICON este o tradiție pentru Agricover și are forța necesară pentru a reuni viticultori, producători de vin, reprezentanți ai cramelor, oenologi și experți din Lumea Vinului și continuă susținerea demersurilor pentru ne apropia de un obiectiv comun, acela de a construi împreună un brand viticol pentru România.

Aici puteți vedea înregistrarea emisiunii: https://agricover.ro/evenimente/acces-viticon-2021 

GALERIE FOTO

***

Despre Grupul Agricover

Grupul Agricover este unul dintre cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, cu o activitate de peste 20 de ani. Cu un model de business puternic integrat și original, Grupul Agricover susține eficiența întregului lanț valoric din agricultură, oferind soluții specializate pentru dezvoltarea afacerilor fermierilor din România. Agricover Holding SA este acționar majoritar și investitor în activitățile de Agri-Business, Agri-Finance, Agri-Food și Agri-Technology derulate prin subsidiarele sale, Agricover SA, Agricover Credit IFN SA, Abatorul Periș SA și Agricover Technology SRL. În prezent, în cadrul subsidiarelor Agricover Holding SA își desfășoară activitatea peste 1.050 de angajați. Grupul deservește un portofoliu de peste 6.500 de clienți fermieri, care exploatează peste 2,5 milioane de hectare de teren arabil la nivel național.

Agricover SA, înființată în anul 2000, este entitatea exclusiv dedicată activității de distribuție a tehnologiilor agricole (produse pentru nutriția plantelor, produse pentru protecția plantelor, semințe certificate) și combustibil (motorină). Numărul de clienți activi la data de 30 iunie 2020 a depășit 6.000 de fermierii. În octombrie 2019, Agricover Holding SA a finalizat o tranzacție în urma căreia ADAMA, membră a Grupului Syngenta, unul dintre liderii globali în soluții integrate pentru protecția plantelor, a devenit acționar minoritar în cadrul subsidiarei, cu o participație de 10%.

Agricover Credit IFN SA, înființată în anul 2007, este prima instituție financiară din România care oferă produse financiare exclusiv fermierilor din sectoarele vegetal și zootehnic. Numărul de clienți activi ai Agricover Credit IFN SA a depășit pragul de 4.000 la data de 30 iunie 2020, marea majoritate fiind fermieri de culturi principale vegetale mari.

Pentru mai multe referințe accesați www.agricover.ro

Articole înrudite