Imprimă această pagină
Actualitate 18 Noiembrie 2020, 13:20

Rețete culinare de la mănăstirile grecești și cretane. Ghiveci de legume pentru iarnă

Scris de

Continuăm seria de rețete inspirate din preparatele culinare realizate în mănăstirile grecești și cretane, începute cu două numere în urmă, cu o rețetă pentru iarnă – ghiveci de legume.

Un astfel de preparat poate fi consumat oricând și se poate pregăti din legume de sezon, dar toamna este ideal a se pregăti deoarece se pot folosi toate legumele. Iar mixul de legume și arome înseamnă, deci, și un gust mai bun. Se poate consuma atât rece, cât și cald și poate fi garnitură la un preparat pe bază de carne, paste sau orez. De asemenea, se poate pune în borcane pentru a fi consumat pe timpul iernii, atunci când nu găsim legume proaspete.


Ingrediente pentru ghiveci de legume la conservă (dacă se prepară pentru a fi consumat pe loc, se reduc cantitățile):

  • 1 kg de ceapă
  • 1 kg de morcovi
  • 1 kg de vinete
  • 1 kg de ardei gras
  • 1 kg de dovlecei
  • 1 kg de praz
  • 1 kg de fasole verde sau galbenă
  • 1 kg de mazăre
  • 1 kg de roșii
  • 2-3 căpățâni de usturoi
  • 200 ml ulei
  • 20 foi de dafin
  • 3 lingurițe de busuioc
  • 3 lingurițe de cimbru
  • 2-3 lingurițe de piper boabe
  • (alb, roșu, negru)
  • 1 linguriță ienibahar
  • 3 lingurițe coriandru uscat
  • Sare, piper – după gust

Mod de preparare:

Legumele se pregătesc și se adaugă în funcție de timpul de preparare termică; astfel, cele care fierb mai repede se pun la final, iar după ce fierb toate se adaugă și roșiile tăiate cubulețe (fără coajă).

Ceapa și prazul se toacă mărunt și se pun într-un vas cu uleiul, cu puțină apă caldă, cu plantele aromatice (busuioc, cimbru, foi de dafin etc.), sarea și piperul. Se lasă pe foc domol și se acoperă cu un capac. Când ceapa și prazul sunt aproape gata, se adaugă morcovii tăiați rondele, se mai adaugă puțină apă (călduță, de preferat) și se pune capacul. După câteva minute, se adaugă fasolea curățată și tăiată în bucățele de 1 cm și, dacă este cazul, se mai adaugă puțină apă călduță. În paralel, se coc vinetele, se curăță și se lasă la scurs pe un tocător de lemn. Se pune mazărea și după puțin timp se pot adăuga și dovleceii tăiați cubulețe. Când toate legumele sunt fierte, se pun roșiile decojite și tăiate cubulețe și se amestecă pentru a nu se prinde de vasul în care fierb. Când și roșiile sunt aproape gata, se adaugă vinetele ușor tocate cu un satâr din lemn (nu este recomandat a se folosi cuțit din inox pentru că oxidează).

Când este totul gata, se ia de pe foc și se adaugă usturoiul. Ghiveciul de legume se pune în borcane închise ermetic, care se vor fierbe într-un vas cu apă aproximativ o oră. Pentru ca borcanele să nu se spargă se acoperă vasul cu un prosop de bucătărie. După ce au fiert o oră la foc mic, se scot din vas și se pun pe un blat de lemn cu capacul în jos. Se lasă la răcit și apoi se depozitează într-un loc uscat și răcoros pentru iarnă.

În funcție de preferințele fiecăruia, legumele din rețetă pot fi înlocuite. Trebuie doar să se țină cont de timpul necesar preparării termice pentru fiecare tip de legumă în parte.

Simona Nicole David


Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Articole recente - Simona David

Articole înrudite