Lumea satului 750x100

update 25 Nov 2020

UNCSV: Clarificări referitoare la declarația privind beneficiarul real al cooperativelor agricole

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – U.N.C.S.V., reamintește membrilor cooperatori și cooperativelor agricole că entitățile înființate și funcționale în baza prevederilor Legii 566/2004, actualizată și Legea 1/2005, actualizată, fiind constituite din membri fondatori și acționari, persoane fizice și juridice, care se supun prevederilor acestora, sunt obligate să dețină părți sociale de maximum 20%.

În conformitate cu art. 8 lit. d) din Legea cooperației agricole, unul din principiile cooperatiste este cel al autonomiei și independenței cooperativei agricole, potrivit căruia cooperativele agricole sunt entități juridice autonome bazate pe autoajutorare și sunt controlate de către membrii lor, aceștia având până la maximum 20% din Capitalul social.

Această participație este mai mică de pragul de 25%, așa cum este prevăzut în Legea 129/2019, actualizată, art. 4, alin. 2., lit. a),  de unde rezultă că acestea nu se încadrează în respectiva prevedere și, ca urmare, nu trebuie să depună declarația privind beneficiarul real.

UNCSV consideră că nu este necesar să fie depusă această declarație, deoarece în Legea nr. 129/2019 la Art.4 (2) 1. sunt prevăzute următoarele: persoana sau persoanele fizice care dețin ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin exercitarea dreptului de proprietate, în mod direct sau indirect, asupra unui număr de acțiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul ori prin participația în capitalurile proprii ale persoanei juridice sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace, persoana juridică deținută sau controlată nefiind o persoană juridică înregistrată la registrul comerțului ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată și care este supusă unor cerințe de publicitate în acord cu cele reglementate de legislația Uniunii Europene ori cu standarde fixate la nivel internațional. Acest criteriu este considerat a fi îndeplinit în cazul deținerii a cel puțin 25% din acțiuni plus o acțiune sau participația în capitalurile proprii ale persoanei juridice într-un procent de peste 25%;

În cazul persoanelor exceptate de la depunerea declarației beneficiarului real se încadrează și persoanele juridice care au asociați persoane fizice, conform alin. (11) art. 59 din Legea 129/2020.

În acest sens UNCSV a solicitat O.N.R.C. să emită o clarificare publică în teritoriu, privind obligația depunerii declarației privind beneficiarul real pentru cooperative agricole, având în vedere că termenul este 1.11.2020.

Articole înrudite