Trandafirii urcători, pe înțelesul tuturor

Trandafirii urcători sau cățărători au fost cândva foarte prezenți în grădinile din România. O perioadă au dispărut din preferințele iubitorilor de flori, dar în ultimul timp e un val uriaș de solicitare a acestei specii. Planta e relativ ușor de întreținut.

De regulă, agreează un sol bine drenat, îngrășat consistent cu mraniță sau, acolo unde este posibil, cu gunoi de grajd, pentru a avea un substrat bogat în nutrienți. Preferă zonele însorite (aproximativ 7-8 ore de expunere zilnică la soare), dar care să fie ferite de curenții puternici. Având în vedere specificitatea lor, trandafirii urcători se amplasează lângă un gard, zid sau stâlp, dar de preferat este să dispună de un suport special construit (pergolă), în funcție de forma pe care dorim să i-o atribuim (boltă, tufă).

În grădinile de acasă, puțini mai produc de unii singuri butașii de trandafiri; de regulă, ei se procură din centrele specializate. Plantarea, în ambele cazuri, se face toamna, în septembrie-octombrie sau primăvara, în martie-aprilie. Procedeul este cel bine cunoscut: se sapă o groapă, în funcție și de dimensiunea cubului nutritiv (40 cm adâncime și 30-35 cm adâncime), se așază butașul, se acoperă cu mraniță și pământ, iar la tulpină se realizează un mușuroi, pentru ca planta să aibă susținere perfectă în sol. Se udă generos în primele 5-6 zile. Distanța dintre butași, în cazul în care se plantează mai multe tufe, este de 1,5-2 m.

Plantele încep să înflorească succesiv din luna iunie. Pentru a stimula o înflorire bogată, exemplarele care se ofilesc se retează imediat sub floare. În timpul verii se udă de două ori pe săptămână, în verele secetoase, sau o dată la 6-7 zile, în anotimpurile normale din punct de vedere termic. De asemenea, se practică și legarea tulpinilor de suportul amplasat după plantare. Toamna târziu trandafirii se protejează de îngheț fie prin tragerea pământului la rădăcină, fie prin improvizarea unui adăpost de frunze sau alte ambalaje din hârtie.

Foarte importante sunt tăierile. La început, când se formează scheletul (tăieri de formare), grija este ca să se obțină o plantă cu multe tulpini care pornesc de la baza solului, cu lăstari puternici; așadar se îndepărtează, în această etapă, doar lăstarii firavi.

Tăierile de întreținere se realizează primăvara și constau în îndepărtarea ramurilor rupte, degradate, afectate de boli sau dăunători sau cele excesiv de lungi. O dată la 2-3 ani se reduc, de asemenea, și ramurile bătrâne.

În cazul în care nu s-au efectuat primele două tăieri, se intervine cu așa-zisa tăiere de remediere. În acest caz, planta lăstărește puternic și există pericolul ca ea să se îmbolnăvească din cauză că aerul nu circulă bine prin tufă. Aceste suprimări constau în rărirea tulpinilor, retezarea lăstarilor foarte lungi. Atenție însă: niciodată nu se recurge la tăieri drastice, fiindcă planta are de suferit, ci le vom face treptat, astfel încât trandafirul să rămână cu un aparat foliar bogat.

Maria BOGDAN