S-a redeschis Piața Sudului: 6.000 de metri de piață și un hectar de esplanadă verde
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Piața Sudului din sectorul 4 a fost redeschisă, marți, 11 august, în urma unor lucrări de modernizare în valoare de 10 milioane de euro.
Clădirea în care este piața agroalimentară are instalații de climatizare, autorizație de securitate la incendiu, precum și parcare etajată de 300 de locuri. De asemenea, tot aici, a mai fost amenajat un hectar de spațiu verde, iar pentru siguranță, sunt două tipuri de pază: firmă privată și angajați ai Poliției Locale.
Prezent la inaugurarea noii clădiri, primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a spus că aceasta este dotată cu toate facilitățile de care au oamenii nevoie.
„Din punct de vedere tehnologic, are tot ceea ce este necesar pentru o clădire în anul 2020”, a precizat primarul sectorului 4.
Lucrările la Piața Sudului au fost demarate la sfârșitul anului 2018, nevoia de transformare fiind destul de mare din cauza construcțiilor provizorii din ultimii ani și a bazarului de arhitectură incoerentă.
Potrivit primarului Daniel Băluță, prețul pentru închirierea unei tarabe este la fel cu cel dinainte de renovare fiind vorba de două categorii de spații comerciale: tarabe – aici sunt 80% producători și alte spații destinate comercianților.
În funcție de „vadul” pe care îl are comerciantul, prețul poate fi de 35 de euro pe metrul pătrat – pentru spațiile din față, iar o tarabă se închiriază cu 20 de euro pe zi.
Articole înrudite
- Piețele agroalimentare se închid pas cu pas
- Sculptura în lemn are reprezentanți și în București
- RALF 2020: Fermieri în Linia Întâi, pe 20 noiembrie, la București
- Produsele tradiționale românești ar putea fi găsite mai ușor în piețe
- MADR: Amenzi în valoare de 161.400 lei pentru comerțul cu legume și fructe
- Fermierii Români vor fi prezenți la Pria Agriculture&Gala Fermierilor din România în 1 octombrie 2019 la București
- Zilele Horticulturii Bucureștene, punte între trecut și viitor
- Controale în piețele din România
- ANSVSA a demarat controale cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA)
- VIN LA EXPO! IUBESC VINUL ROMÂNESC - Salonul VINTEST București, ediția a VIII-a
Articole recente - Lumea Satului
- Indexul Global al Securității Alimentare a fost actualizat. Raportul regional european dezvăluie liderul regiunii în materie de accesibilitate alimentară
- Ordonanța de Urgență pentru acordarea sprijinului financiar pentru sectorul HoReCa a apărut în Monitorul Oficial nr.186 din 24 februarie 2021
- UNCSV: Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din România până la 20 aprilie 2021
- Investiție de 30.000 euro într-o crescătorie de struți la Borșa
- Investiție de la zero în județul Prahova: Fermă mixtă de animale în satul Bătrâni
- Măsuri şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale în perioada cu temperaturi scăzute
- „Noi suntem ultimii țărani ai României!“
- Până în 2050 agricultura trebuie să ofere cu 70% mai multă hrană
- Se întâmplă în localitatea Cioranca din județul Buzău. Primele 30 ha cu porumb irigate prin picurare
- Drumul laptelui la Ibănești. O investiție de 7 milioane de euro în plină pandemie