Nalangâte, gogoși delicioase cu iaurt și brânză din Dobrogea

Era sfârșit de aprilie când am vizitat prima oară câteva dintre cetățile de la malul Mării Negre. În Dobrogea acelui ceas, pământul se huzurea sub splendoarea lanurilor de rapiță înflorită. Cerul se prăvălea spre el cu nori cenușii, încărcați de ploaie. Sub amenințarea lor peisajul era și mai frumos, mai enigmatic. Marea fremăta în zare ca și cum urzea în valurile sale o furtună. Nu și-a pierdut însă calmul și valurile au rămas molcome. Sub vraja acestor imagini, am pornit în căutarea cetăților din Dobrogea. Le-am găsit sub forma unor umbre ale trecutului, rămășițe de piatră ițite de sub faldurile pământului, unele mai bine păstrate de timp, altele abia intuind ceea ce au fost odinioară. Oricum, fiecare dintre cele patru cetăți vizitate – Histria, Argamum, Enisala, Caspium – are o poveste ce merită derulată prin ochii prezentului. Cele mai cunoscute sunt însă Enisala și Histria.

În Jurilovca am ajuns doar cu gândul de a vizita cetatea Argamum de la Capul Doloșman din Dobrogea de Nord. Am lăsat în urmă asfaltul și am pornit pe drum de pământ, bine bătătorit, dar de parcurs cu atenție mai ales pe vremea rea din cauza bălților de apă și a terenului alunecos. Nu este neapărat necesară o mașină 4X4 pentru a ajunge pe această faleză stâncoasă, dar probabil că într-un astfel de vehicul ai un alt sentiment de siguranță. Capul Doloșman este o arie protejată de interes național, rezervație naturală de tip floristic și faunistic, întinsă pe o suprafață de 125 de hectare, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Jurilovca. Urcarea ușoară către cetatea Argamum ale cărei ruine se află pe peretele abrupt al falezei se face prin câmpuri de flori și bastioanele plutitoare de stufuri ale limanului Razim (sau Razelm). Capul Doloșman, aflat în sud-vestul Deltei Dunării, la sud de Brațul Sfântu Gheorghe, este descris ca fiind singura faleză stâncoasă de pe litoralul țării noastre. Se întinde pe trei kilometri, iar imaginea lui este spectaculoasă.

Cât de impunătoare trebuie să fi fost cetatea Argamum construită, se spune, de coloniștii greci veniți din Asia Mică, către mijlocul sec. VII i.Hr, și stabiliți atunci pe malul Marii Negre, azi malul lacului Razelm! Am găsit cetatea de odinioară sub întruchiparea unor mici rânduri de piatră păstrate deasupra pământului, dar se pare că doar 15% din sit este excavat. Deși nu depășesc înălțimea genunchilor, zidurile definesc destul de bine forma cetății. În descrierile acesteia se menționează că peretele din piatră al cetății Argamum este constituit din roci cretacice vechi de aproximativ 100 de milioane de ani și are o înălțime de 29 de metri. Vizitarea ei nu impune nicio taxă, nu există ghid, ci doar câteva panouri cu date despre cetate.

Enisala o descoperiți la capătului unui drum asfaltat ce urcă un deal ușor. Este probabil cel mai bine conservată dintre toate cetățile pe care le-am vizitat în Dobrogea, în sensul că pereții ei delimitează încă foarte bine acest spațiu istoric. Când am vizitat-o plutea deasupra ei un stol de câțiva zeci de pelicani. I-am admirat mai târziu printr-un binoclu uriaș amplasat în afara cetății. Aflată la 2 km de localitatea Enisala, cetatea a fost construită în a doua jumătate a sec. XIV, cu scop militar. Se crede că cei care au gândit și ridicat această cetate sunt negustorii genovezi, deţinători ai monopolului navigaţiei în Marea Neagră la acea vreme. Enisala este inclusă în circuitul turistic și se achită taxă de vizitare.

Histria se bucură probabil de aceeași notorietate ca și Enisala. Spre deosebire de aceasta, Histria ocupă o suprafață mult mai mare, dar se înfățișează sub chipul unor ruine aflate pe malul lacului Sinoe. Istoria pune consturuirea ei pe seama coloniștilor greci veniți din Milet, în secolul VII a.Chr. Locul în care aceasta a fost ridicată a fost ales strategic, pe un promontoriu ușor de apărat, prevăzut cu un loc de ancorare adăpostit. Ca și Enisala, Histria este inclusă în circuitul turistic al Dobrogei și se achită taxa de vizitare care include și turul muzeului aflat în aceeași locație.

În orașul Hârșova din județul Constanța, cocoțată pe niște stânci abrupte ce străjuiesc malul drept al Dunării se află o frântură de istorie. A mai rămas aici în picioare un trunchi de piatră din fosta cetate Carsium Harsova. În prezent, cetatea este inclusă într-un proiect menit să îi dea viață. Valoarea totală a proiectului de restaurare a cetății Carsium este de 10,6 milioane lei (fără TVA). Nu există informații clare legate de data la care a fost construită, dar unii istorici spun că cetatea romană şi romano-bizantină Carsiuma fost clădită peste o fortificaţie getică în a doua jumătate a secolului I p. Chr.

Laura ZMARANDA

Este considerat unul dintre alimentele care ajută la prelungirea vieţii... Iaurtul este un produs lactat rezultat din fermentarea laptelui. Orice fel de lapte poate fi folosit pentru a-l produce, dar laptele de vacă este cel mai des folosit. Iaurtul are o textură ca un gel şi un gust puţin acrişor din cauza fermentării zahărului din lapte (lactoză) în acid lactic.

După natura laptelui folosit la prepararea lui, iaurtul se clasifică în trei categorii: iaurt din lapte de vacă, din lapte de oaie sau din lapte de bivoliță.

După conținutul de grăsime, iaurtul din lapte de vacă se clasifică în trei tipuri: tip extra – din lapte supus unei concentrări parțiale cu 4% grăsime, tip gras – cu 3,2% grăsime, tip slab (din lapte smântânit), cu 0,1% grăsime. Mai sunt și alte tipuri de iaurt: normal, cu cereale, cu fructe: cu pulpă de fructe, cu aromă de fructe, dietetic, cu vanilie și cu ciocolată.

Se cunosc mai multe tipuri de iaurt:

• iaurtul coagulat este termostatat și răcit în ambalaje după dozare;
• iaurtul fluid este coagulat în tancuri și răcit înainte de ambalare;
• iaurtul băutură se bazează pe tehnologia iaurtului fluid, este amestecat, omogenizat și răcit înaintea ambalării;
• iaurtul congelat este termostatat în tancuri și congelat prin procedee asemănătoare înghețatei;
• iaurtul concentrat este termostatat în tancuri, concentrat și răcit înaintea ambalării.

Pentru iaurtul obișnuit laptele se normalizează la 2,8% grăsime, iar pentru iaurtul slab se folosește laptele degresat (cu maximum 0,1% grăsime); pentru iaurtul extra laptele se normalizează la un conținut de grăsime care să asigure în produsul finit 4% grăsime.

Foarte importantă în procesul de obținere a iaurtului este omogenizarea laptelui, care va conduce la obținerea unui coagul (gel) care va avea globulele de grăsime fine dispersate în matricea proteică. Se face la presiunea de 150-200 atm. Apoi, pasteurizarea laptelui se face la temperaturi ridicate >85º C, cu menținerea laptelui la această temperatură timp de 20-30 minute. Pasteurizarea și menținerea în vane se face sub agitare continuă. Concentrarea laptelui, practicată numai în cazul fabricării iaurtului extra, se face până la 15% substanță uscată, astfel se asigură stabilizarea structurii proteinelor, mărirea conținutului de grăsime mai fermă, dar mai cremoasă, fără separare de zer. Răcirea se execută în aceeași vană în care s-a făcut pasteurizarea sau menținerea laptelui și durează 15-30 minute, până se atinge temperatura de 45-48ºC.

Repartizarea în ambalajele destinate pieței se face în instalații automate în tot timpul turnări iaurtului din vana din care se preia laptele care trebuie să fie sub agitare. Odată pregătite, produsele se țin la temperatura de 42-45ºC, pentru o durată de 2,5-3 ore. Respectarea strictă a temperaturii de termostatare este obligatorie deoarece temperatura mai mare favorizează dezvoltarea lactobacililor și vom avea un iaurt cu aciditate ridicată, gust acru și aromă slabă. O temperatură mai scăzută favorizează dezvoltarea streptococilor, obținându-se un iaurt cu aciditate redusă și deci fără gust specific.

Răcirea iaurtului se realizează în două etape: prerăcire la temperatura de 20ºC, timp de 2,5-3 ore, cu scopul de a se realiza întărirea coagului și prevenirea separării zerului și răcirea la temperatura de 2-8ºC, caz în care coagulul devine mai compact, iar gustul și mirosul mai bine evidențiate. Răcirea propriu-zisă are loc 10-12 ore.

Depozitarea iaurtului: la producător, depozitarea trebuie sã se facă la temperatura de 2 -4ºC și pe o durată cât mai mică, pentru a evita apariția unor defecte. Operațiunile de termostatare, prerăcire, răcire și transport trebuie să se facă fără manipulări brutale, care ar putea determina spargerea coagulului și eliminarea zerului.

Ambalajul trebuie să protejeze bine produsul, să fie ușor și ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operațiile de manipulare, transport și stocare și, totodată, să reprezinte, prin modul în care este conceput, un instrument eficient de marketing.

Iaurtul va fi cu atât mai bun cu cât dezvoltarea culturii de bacterii lactice este mai rapidă și cu cât acestea sunt mai bune producătoare de acid lactic. Dezvoltarea prea rapidă a bacteriilor lactice conduce la instabilitatea coagulului și la granularea acestuia prin precipitarea localizată a cazeinei la pH = 4,6.

Un studiu efectuat de Departamentul Medical de Microbiologie, Dermatologie și Boli Infecțioase, de la Lund University, din Suedia, a demonstrat că utilizarea probioticelor din iaurturi (din genul Lactobacillus, Bifidobacterium sp, Saccharomyces boulardii) aduce beneficii sănătății, împiedicând creșterea agenților patogeni de genul Clostridiumdifficile, Campylobacter jejuni, Helicobacter pylori și rotavirus. În colon, probioticele au rol în producerea de antioxidanți care neutralizează radicalii liberi (nocivi pentru celule). Același studiu a evidențiat că bacteriile probiotice au rol important în producerea substanțelor bactericide pentru agenții patogenii gastrici și intestinali. Ele ocupă locurile de atașare la nivelul celulelor în detrimentul agenților patogeni intestinali, protejând astfel organismul de invazia lor. Acesta poate fi, de altfel, mecanismul prin care probioticele împiedică bacteriile patogene să ajungă în sânge și de aici la ficat.

Anca LĂPUȘNEANU

Situată în nordul Dobrogei și în nord-vestul județului Tulcea, comuna Niculițel, formată doar din satul cu același nume, este vestită pentru podgoriile sale, dar și pentru vestigiile istorice – materiale getice, romane, bizantine, slave – care indică urme ale locuirii încă din secolul al IX-lea î.Hr. Un loc aparte între aceste mari descoperiri arheologice îl ocupă monumentul cu singura criptă cu martiri creștini din Europa care a fost păstrată 1.700 de ani, fiind descoperită, cu totul întâmplător, în anul 1971.

Povestea Monumentului paleocreștin de la Niculițel este una fascinantă. Practic, în urma ploilor torențiale din anul 1971, la o intersecție de drumuri, la poalele dealului Piatra Roșie, apa a spălat pământul, scoțând la iveală o cupolă din piatră, sub care localnicii au crezut că se ascunde o comoară. Este și motivul pentru care au spart o porțiune din ea – cu degradarea de conjunctură a monumentului –, iar când au descoperit că acolo sunt doar niște oase au anunțat imediat autoritățile vremii. Specialiștii au găsit în cupolă o criptă pe două etaje: în etajul superior se aflau osemintele a patru persoane, iar dedesubt rămășițele a încă două persoane. Pe peretele criptei scria, în greaca veche, „Martirii lui Hristos“ și „Martirii Zoticos, Atalos, Kamasis, Philippos“, ultima inscripție purtând câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos. S-au mai descoperit două vase de ofrandă și, în etajul inferior, o altă inscripție „Aici și acolo sângele martirilor“. Asta ar însemna că, după ce sfinții au fost martirizați, creștinii le-au luat trupurile în taină și le-au depus într-o criptă martiricon din Niculițel, unde se mai aflau și alte moaște. Cu alte cuvinte, primele oseminte aparțin unora dintre cei 36 de sfinți mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul Dobrogei, la sfârșitul veacului al III-lea și începutul veacului al IV-lea, în cetatea Noviodunum (astăzi, Isacea), respectiv, Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Cele din cripta de jos nu au putut fi atribuite cuiva, fiind totuși cu o vechime mai mare. Pe acel loc a existat și o bazilică construită în perioada împăraților Valens și Valentinian, prin anul 370 d.Hr., fiind distrusă prin secolul al VI-lea de năvălitori, cupola cu oseminte fiind plasată sub altarul vechii biserici.

Cu timpul, zona a fost acoperită de pământ și de vegetație. Nici în 1971 și nici de atunci încoace nu s-au putut efectua săpături care să ofere mai multe amănunte despre bazilică deoarece pe ruinele acesteia au fost construite mai multe case. În fine, se mai spune că autoritățile comuniste au abandonat osemintele în criptă, dar în 1973, Preasfințitul Gherasim Constănțeanul, împreună cu părintele Dumitru Capaciurea, a ridicat sfintele moaște și le-a dus la Mănăstirea Cocoș, fiind păstrate într-un  baldachin de cireș; o dată pe an sfinții se întorc în cripta martirică. Prin anii 1980, Arhiepiscopia Dunării de Jos a construit un edificiu care protejează martiriconul și ruinele basilicii paleocreștine, iar în incintă sunt expuse vestigiile descoperite aici. În 2016 au fost finalizate lucrările de restaurare și renovare, o investiție care a costat în jur de 11 milioane de lei (fonduri europene), iar de atunci monumentul este deschis vizitatorilor.

Maria BOGDAN

„Principalul meu obiectiv este construcţia unui beci care să îmi permită depozitarea următoarelor tipuri de brânzeturi maturate pe care vreau să le produc în viitorul apropiat. Acest beci va fi construit în pământ sub forma unei grote. Al doilea obiectiv principal ar fi dubla specializare în acest domeniu.“

Povestea Narcheese este un vis devenit realitate în iulie 2019 pentru tânărul Narcis Pintea din satul Corneşti, comuna Gârbău, judeţul Cluj. Atunci a început să pună în practică cunoştinţele dobândite la şcoala agricolă din Elveţia şi a obţinut prima brânză provenită din laptele de la ferma „Fraţii Pintea“.

Specializarea lui Narcis în momentul de faţă este brânza maturată Raclette. Acest tip de brânză provine din zona Valais (Elveţia) şi se produce în special în timpul verii, când vacile ies la păscut, ne lămureşte tânărul. „Laptele se procesează crud, timpul de prelucrare este de 24 h, după care urmează procesul de maturare (minimum 4 luni) în condiţiile favorabile dezvoltării bacterilor de care aceasta are nevoie; aceste bacterii favorizează gustul intens pe care această brânză îl are. Atelierul Narcheese produce 3 feluri de brânză maturată: caş tradiţional simplu maturat minimum o lună, Raclette şi brânză Tom, iar în viitor urmează Brie, Gruyere şi Gorgonzola. Distribuţia produselor o realizăm în trei magazine din Cluj: Sat pentru Oraş, Gourmeticus Shop şi Nod Verde.“

Ferma „Fraţii Pintea“ are aproximativ 30 de bivoliţe şi 20 de vaci de Bălţată Românească, 100 de capre Alpină Franceză şi Carpatină, plus 500 de oi, iar în jurul fermei se află terenuri cositor (terenuri care produc fân), arabile şi păşune pe care aceştia le lucrează bio. „Vara producem aici fân, lucernă şi siloz, iar animalele pasc liber pe păşune, pe când iarna sunt hrănite cu lucernă şi siloz. Nu folosim concentrate care să forţeze animalele să producă mai mult lapte decât produc ele în mod natural“, mai adaugă Narcis Pintea.

Beatrice Alexandra MODIGA

Alex Adobriţei este un tânăr fermier în vârstă de 26 de ani din localitatea Dulceşti, judeţul Neamţ, care în urmă cu 7 ani împreună cu părinţii a achiziţionat câteva capre. În prezent, întregul efectiv numără 300 de capete, cu tot cu prăsilă şi ţapi de reproducţie. În tot acest timp tânărul a investit bani şi în genetică, iar pentru ameliorare a folosit ţapi din rasele Saanen, Alpina Franceză, Murciana Granadina şi Carpatină.

Rasa Carpatină, prolifică şi bună de lapte

Totul a început în urmă cu ceva ani, când împreună cu familia sa Alex a achiziţionat 7 capre; prinzând drag de aceste animale, a început uşor, dar sigur, să le înmulţească, ajungând în prezent la un efectiv de aproximativ 300 de capete, cu tot cu prăsilă şi ţapi de reproducţie. „De-a lungul anilor am investit mulţi bani în genetică, achiziţionând ţapi din rase performante de lapte pentru a aduce o plusvaloare efectivului. Pentru ameliorare am folosit ţapi din rasele Saanen, Alpină Franceză şi Murciana Granadina, însă în cele din urmă am ajuns la concluzia că cel mai bine se pretează rasa Carpatină, fiind rezistentă la boli, prolifică şi bună de lapte. Menţionez că selecţia lor se face din primii ani de activitate, pentru un efectiv prosper“, menţionează nemţeanul.

Furajarea animalelor are loc din primăvară până toamna târziu, spune tânărul. „Acestea merg la păşunat consumând iarbă, spini, crenguţe, iar odată ce anotimpul rece îşi face apariţia, rămân pe stabulaţie, unde le administrăm un amestec de cereale format din porumb, orz, mazăre şi floarea-soarelui; pe lângă fân, lucernă şi coceni, pentru că sunt animale rumegătoare care au nevoie şi de  celuloză, plus nelipsita sare“, spune Alex.

Brânza, pe bază de comandă

În ceea ce priveşte distribuţia produselor, crescătorul nemţean spune că, în momentul de faţă, nu au un punct stabil, dar au în plan ca din anul 2020 să deschidă unul. „Până în prezent, produsele au fost distribuite pe bază de comandă în comuna şi oraşele învecinate, respectiv Roman şi Piatra-Neamţ. Totodată, ne putem mândri că brânza noastră de capră a fost consumată şi în alte ţări precum: SUA, Finlanda, Germania, Austria, Spania şi Italia, pentru că o brânză bună mereu îşi găseşte locul în bagaj.“

Pentru cei care doresc să investească în sectorul caprin Alex ţine să le transmită acestora câteva sfaturi: „În primul rând trebuie să iubească animalele şi să fie perseverenţi în tot ceea ce fac, pentru că nu este totul roz. Trebuie să fie conştienţi că vor da piept greutăţilor, se vor confrunta cu lipsa forţei de muncă deoarece este din ce în ce mai greu să găseşti oameni care să lucreze în sectorul zootehnic, dar să nu renunţe pentru că succesul nu vine bătând din palme, ci mângâind propriul animal, pentru că el te va ridica la un alt nivel. În al doilea rând vreau să spun că nu este greu să începi o afacere în sectorul zootehnic, este greu să te menţii pe linia de plutire. Pe viitor, intenţionez ca în maximum cinci ani să ieşim cu produsele pe piaţă sub denumirea de Brânzăria lui Alex“, încheie Alex Adobriţei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Plantarea unor perdele forestiere de protecție este un subiect despre care se vorbește mult, dar legat de care se fac, deocamdată, prea puține. După mulți ani, de-abia în toamna trecută s-a început plantarea unor asemenea perdele în lungul Autostrăzii Soarelui. Dar despre perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole, nu se mai spune nimic la nivelul forurilor decizionale. Au mai rămas doar câțiva pasionați responsabili, oameni de știință sau specialiști în agricultură, care încă speră să readucă în atenție acest subiect deosebit de important.

Efectele distrugerilor din 1963 s-au amplificat an de an

„În 18 august 2007, în cadrul unui simpozion ce a avut loc la Constanța, referitor la Dobrogea în contextul deșertificării am vorbit despre importanța perdelelor de protecție a suprafețelor agricole. Am prezentat atunci date referitoare la dinamica precipitațiilor și la tot ceea ce s-a întâmplat în perioada anilor 1920 – 1921“, povestește dl dr. ing. Dumitru Manole, unul dintre seniorii agriculturii românești. Domnia-sa lucrează în Dobrogea, ca agronom, încă din 1963. „Când mi-am început activitatea, tocmai începuse nebunia distrugerii perdelelor forestiere de protecție a suprafețelor agricole. Lucram la GAS Stupina și raportam zilnic la regiune, la Hârșova, stadiul desțelenirii. La începutul lui 1963, în Dobrogea, existau 4.049 ha perdele forestiere. La sfârșitul anului dispăruseră cu totul“, își amintește agronomul. Ulterior, de la an la an cu mai mare amploare, a putut evalua efectul devastator al acestei măsuri.

Irigațiile și perdelele de protecție, vitale pentru Dobrogea!

În istoria României perdelele forestiere constituie o constantă. Acestea aveau un dublu scop. Pe de o parte constituiau un excelent marcaj al hotarelor, iar pe de altă parte permiteau celor ce lucrau câmpul să se adăpostească la umbră atunci când era nevoie.

Dar aceste două utilități sunt doar cele care apar la o primă vedere superficială. Efectele de protecție ale perdelelor forestiere de pe terenurile agricole sunt mult mai complexe. Ele au fost evidențiate de specialiști încă din a doua jumătate a secolului XIX. Necesitatea perdelelor de protecţie a fost adusă în atenția publică pentru prima oară în anul 1860 de către Ion Ionescu de la Brad, care a realizat primele plantaţii pentru „adumbriri contra vântului“. În urma călătoriei de studiu pe care a întreprins-o în Dobrogea, savantul recomanda ca elemente vitale pentru agricultura din acest ținut irigațiile și perdelele de protecție.

Primele propuneri pentru executarea unor perdele de protecţie în cadrul unui proiect concertat aparţin lui B. Pizu. În anul 1881, în „Revista Pădurilor“, acesta propunea instalarea a 56 fâşii de pădure, de la Dunăre la Podgorii, undeva în zona Bărăganului și a sudului Moldovei. Fâșiile de pădure urmau să fie amplasate la o distanță de  circa 20 km între ele.

Marii proprietari și-au plantat singuri perdelele forestiere

Primul care a transpus în practică un astfel de proiect a fost moşierul Sălcudeanu, la Mărculeşti – Ialomiţa (1879-1891). El și-a acoperit proprietatea cu „perdele colectoare de zăpadă şi domolitoare de vânturi“, din salcâm. Peste aproximativ un deceniu, între 1902 și 1907, pe terenurile Domeniilor Coroanei de la Sadova (Dolj), s-au plantat cu salcâm 50 km perdele în lungul drumurilor, cărora li s-au adăugat 500 km în jurul tarlalelor agricole (25 ha fiecare tarla).

În 1924, pe fosta moşie a principelui George Știrbei,de la Berteştii de Jos – Brăila, cunoscută pentru faptul că era alcătuită în mare parte din terenuri cu nisipuri zburătoare, au fost plantate perdele forestiere. Aceste exemple au demonstrat eficiența acestor mijloace simple de protecție.

Ca urmare, în 1937, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor iniţiază un studiu privind perdelele de protecţie a câmpului. Institutul de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră (ICEF) introduce în programul său de lucru asemenea preocupări fiindu-le alocată şi o sumă de 300.000 lei.

În afara acestor reţele, au mai fost înfiinţate de către proprietari perdele, la Mărculeşti şi Jegălia (jud. Ialomiţa), la Ciocârlia şi Izvoru (jud. Constanţa), pe suprafeţe mari, respectiv 367 ha şi 104 ha.

Eficiența, dovedită în 1946 și 1947!

Acestea şi-au dovedit eficienţa în cazul secetei din 1946, anul cel mai secetos din secolul al XX-lea, când la adăpostul perdelelor s-a obţinut un spor de recoltă de 300% faţă de câmpul neprotejat. Perdelele au avut efect pozitiv şi în anul 1947, când în Dobrogea grâul a degerat în întregime în câmpurile neprotejate, dar s-au obţinut 600 kg/ha la adăpostul perdelelor.

Ca urmare, în 1950 a fost creată o direcţie silvică specială în Dobrogea, care să se ocupe de crearea unei rețele de perdele forestiere de protecție a terenurilor agricole. Reţeaua a ocupat o suprafaţă de cca. 4 000 ha, protejând o suprafaţă de aprox. 1.000.000 ha. Unul dintre „artizanii“ acesteia a fost savantul Traian Săvulescu, pe atunci președinte al Academiei. „Voi, inginerii agronomi din Dobrogea va trebui să lucrați la umbra perdelelor forestiere“, îi plăcea să spună.

În 1962, printr-un decret comunist, fără nici o bază științifică, s-a hotărât tăierea tuturor litierelor aflate pe terenurile agricole, sub cuvânt că „sunt o idee stalinistă“.

Diferențele se văd și din avion!

„În 2007 am făcut câteva filmări aeriene, de-o parte și de alta a graniței româno-bulgare, în Dobrogea. În Bulgaria încă există vechile perdele plantate în anii ’20. Diferențele, chiar așa, văzute din avion, în ceea ce privește agricultura sunt izbitoare“, își reia firul poveștii Dumitru Manole.

Începând din 2008, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, a pus bazele a trei pepiniere pentru crearea materialului biologic necesar realizării perdelelor de protecție. „A fost o mare aventură. Nu am găsit sămânță certificată. Doar la Direcția Silvică Bihor am reușit să găsim sămânță de salcâm. Așa se face că am creat perdelele care există acum cu salcâm. Sigur că ideal ar fi fost să conțină și stejar roșu, stejar brumăriu și sălcioară, dar la momentul respectiv nu s-a putut“, continuă Dumitru Manole istoria. Și de aici pornesc problemele: conform unor categorisiri europene, salcâmul este considerat o specie invazivă. Ca atare, pentru suprafețele agricole ocupate acum de noile perdele de protecție, nu se acordă nici un fel de subvenții, nici în cadrul „Plăților unice pe suprafață“, nici pentru „Zone de interes ecologic“.

Important de spus este și faptul că, la începutul lunii aprilie, în câmp solul era umed în secțiunea de adâncime cuprinsă între 4 și 30 cm. În schimb, în zona perdelelor forestiere, umiditatea cobora până la 45-50 cm.

„Așadar, acum, în 2019, un an așa cum n-am mai întâlnit în toți cei 56 de ani de activitate, noi stăm în continuare și întindem vorbe?“, se întreabă amar specialistul octogenar.

Alexandru GRIGORIEV

În Dobrogea, cea mai mare producție la porumb a fost obținută în cadrul societății Hermanos Romptop, acolo unde fermierii campioni au deveni Constantin și Florin Romaneț. Aceștia lucrează 700 ha, iar porumb au avut în acest an pe 86 ha, iar hibridul P9903 le-a asigurat 13.100 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, de aceea am arat la peste 30 cm adâncime și după două săptămâni am efectuat o lucrare cu discul. În ianuarie am aplicat 150 kg/ha de îngrășământ complex 18.46.0, apoi 150 kg/ha de uree, la semănat am mai dat 100 kg/ha de 18.46.0, iar la prașilă am mai fertilizat cu 200 kg/ha de azot. Am semănat 71.400 b.g/ha în prima parte a lunii aprilie. Cultura a primit două erbicide, însă nu am dat nici un fel de tratament. A fost un an bun, însă grindina ne-a făcut ceva probleme, pentru că au cedat vârfurile plantelor pe o solă de 5 hectare. Am recoltat începând cu 8 septembrie, iar pentru următoarea campanie vom semăna în jur de 90 ha, de la Pioneer voi alege același hibrid – P9903, pentru 40 ha”, a declarat Florin Romaneț.

În localitatea Cherchezu din județul Tulcea, fermier campion este domnul Dumitru Vișinoaia. Acesta lucrează 200 ha, dintre care a semănat anul acesta porumb pe 40 ha și a obținut 12.600 kg/ha cu hibridul P9903. “Am semănat porumbul după orz și rapiță, așa că am arat în toamnă la 30-35 cm, în luna ianuarie am dat 100 kg/ha îngrășământ complex 18.46.0, apoi am lucrat terenul cu combinatorul în două tranșe. Am semănat 72.000 b.g/ha începând cu 10 aprilie și am fertilizat cu 200 kg/ha îngrășăminte complexe 20.20.0. Cultura a primit un erbicid și un  tratament cu zinc, atunci când plantele aveau în jur de 50 cm. Am prășit și tot atunci am aplicat 200 kg/ha de azot, aceasta a fost toată tehnologia, apoi am recoltat la sfârșitul lunii august. A fost un an bun, cu producție bună la porumb, iar anul viitor cred că voi semăna aproximativ aceeași suprafață cu porumb, am comandat deja hibridul P9903, plus încă un hibrid tot din portofoliul Pioneer”, a punctat fermierul campion.

Cu producția de 11.000 kg/ha, obținută cu hibridul P9415, fermier campion a devenit și Ionuț Dumitrache. “Lucrez 70 ha, cu porumb am avut anul acesta 8 ha. Am semănat după fasole, merg de obicei pe aceeași tehnologie: arătură de toamnă, pregătit terenul cu combinatorul în primăvară, am aplicat la semănat 250 kg/ha complexe 18.46.0, iar la prașila mecanică, am mai aplicat 80 kg/ha de azot. Am dat doar un erbicid și aceasta a fost toată tehnologia, după care am recoltat la sfârșitul lunii septembrie. Încă nu știu câte hectare voi semăna anul viitor, depinde foarte mult de campania de semănat din această”, a declarat agricultorul.

Un alt fermier campion din Dobrogea este domnul George Piti, care a obținut 10.500 kg/ha cu hibridul P9537. “Am semănat anul acesta 57 ha cu porumb, din totalul de 580 ha pe care îl lucrăm. Plantă premergătoare a fost grâul, așa că am arat încă din vară la 30 cm adâncime, iar în toamnă am aplicat 200 kg/ha de 18.46.0 și am discuit pentru a uniformiza terenul. În primăvară am aplicat 300 kg/ha triplu 16, am lucrat terenul cu combinatorul și am semănat în jur de 64.000 b.g/ha pe data de 15 aprilie, dar a fost destul de secetă și nu am avut o răsărire tocmai uniformă. Am mai fertilizat atunci când am prășit cu 200 kg/ha de azotat de amoniu și am aplicat un singur erbicid. Campania de recoltat am început-o pe 19 septembrie și am avut și umiditatea de 14 %, a fost deci un an bun. Următoarea campanie voi semăna în jur de 60 ha, avem deja pregătit terenul și voi alege același hibrid Pioneer – P9537”, a punctate fermierul dobrogean.

Tot în județul Constanța, fermier campion a devenit și domnul Baban- Romagra Development, care a obținut 10.200 kg/ha cu hibridul P9486.

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Floarea-soarelui a fost pentru mulți fermieri dobrogeni cultura câștigătoare din acest an, unii dintre ei au obținut chiar și producții de 4.600 kg/ha. Așa cum v-am obișnuit, vă prezentăm tehnologiile de cultură aplicate de cei mai productivi fermieri din această zonă.

Primul dintre fermierii campioni din Dobrogea este Ionuț Costoiu din județul Constanța, care a obținut cu hibridul P64LE99 4.600 kg/ha. “Lucrez 800 ha, floarea-soarelui am semănat în acest an 124 ha, am ales doar hibrizii Pioneer. Culturi premergătoare am avut orz și grâu. Am arat din toamnă, în primăvară am efectuat două treceri cu combinatorul și am semănat în prima decadă a lunii aprilie, atunci când am aplicat și complexe 20.20.0, aproximativ 350 kg/ha. Am aplicat culturii Acanto Plus, un erbicid și un insecticid. Am vrut să prășesc, însă nu mi-a permis timpul deoarece a plouat mai mereu, iar plantele s-au dezvoltat foarte mult. La început de septembrie am recoltat și sunt foarte mulțumit de producția obținută”, a punctat fermierul campion. În următoarea campanie intenționează să semene floarea-soarelui pe cel puțin 100 ha, însă suprafața poate fi și mai mare dacă rapița nu se va dezvolta așa cum trebuie. Va alege același hibrid,  P64LE99, un hibrid pe care îl cultivă pentru al doilea an consecutiv.

Următorul fermier campion a semănat același hibrid, P64LE99, și a obținut aceeași producție – 4.600 kg/ha, de această în județul Tulcea. Este vorba despre Florin Costache, care lucrează 75 ha, iar floarea-soarelui a avut 12 ha în acest an. “Am semănat floarea-soarelui după cultură de legume și după porumb. În toamnă am arat la 30-35 cm și am trecut cu discul, în primăvară am efectuat o lucrare cu combinatorul și am aplicat 300 kg/ha de îngrășământ cu eliberare controlată, apoi am semănat. Cultura a fost irigată și a primit două erbicide, dintre care unul Express și două tratamente. Am prășit o singură dată și am recoltat începând cu 1 septembrie, iar pentru următoarea campanie voi alege același hibrid, P64LE99 pentru 20 ha”, a declarat agricultorul.

În localitatea Căscioarele, județul Constanța, își desfășoară activitatea și doamna Paraschiva Constantinescu, care lucrează în familie 220 ha. Despre cultura de floarea-soarelui din acest an ne-a detaliat fiului dumneaei, Iulian Constantinescu, care a punctat faptul că la hibrizii P64LE25 și P64LE99  a obținut 4.300 kg/ha “Am semănat în acest an 50 ha cu floarea-soarelui, iar cultură premergătoare a fost porumbul. În toamnă am arat la 35 cm și am efectuat o lucrare cu grapa cu discuri, am fertilizat cu DAP 150 kg/ha și sulfat 150 kg/ha, apoi am trecut cu combinatorul, apoi am semănat în jur de 25 martie, când am fertilizat pe rând cu 100 kg/ha de triplu 15.  La prășit am aplicat azot - 150 kg/ha. Cultura a mai primit un fungicid și un foliar, plus două erbicide. Am recoltat la sfârșitul lunii august. Producțiile au fost bune, cred că și anul viitor vom semăna aproximativ 35 ha cu floarea-soarelui și vom alege aceeași hibrizi ca în acest an”, a declarat Iulian Constantinescu.

Adrian Neagoie  este un alt fermier campion din județul Constanța. Acesta lucrează 170 ha, floarea-soarelui a avut pe 27 ha și a obținut 4.200 kg/ha cu hibridul P64LE25. „Pentru floarea-soarelui cultură premergătoare a fost grâul. Așa că am dezmiriștit, am arat pe 7 august la 27-30 cm, apoi am aplicat în perioada noiembrie-decembrie 200 kg/ha triplu 14 plus microelemente sulf și magneziu, apoi am încorporat cu discul. În primăvară am trecut cu combinatorul și am semănat la jumătatea lunii aprilie, atunci când am aplicat pe rând 170 kg/ha 18.46.0. La răsărire am aplicat un insecticid de corecție, apoi am prășit, iar la 8 frunze am erbicidat cu Express și am aplicat un insecticid, pentru că în zona noastră a fost secetă și a apărut Tanymecus. După două săptămâni am mai prășit o dată, iar după aceea am aplicat un fungicid și bor. Recoltatul l-am început în jur de 20 august”, a subliniat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că a fost mulțumit de producții, iar anul viitor va semăna în jur de 50 ha cu floarea-soarelui pentru că vremea din această toamnă nu permite semănatul.

Un alt fermier campion din această zonă a țării este Constantin Irimia, care a obținut 4.180 kg/ha cu hibridul P64LE25. Acesta lucrează 366 ha, iar în acest an a semănat după porumb floarea-soarelui pe 63 ha. “Prima lucrare pe care am făcut-o a fost arătura la 30-35 cm, în primăvară am trecut cu combinatorul și am semănat pe 1 aprilie, cu sămânță tratată, atunci când am aplicat 150 kg/ha și îngrășăminte complexe plus încă 25 kg/ha îngrășăminte microgranulate. Am dat un singur erbicid Express și atât. A fost un an bun, am avut și apă, am recoltat în jur de 25 august, deci pot spune că a fost o campanie bună. Pentru următoarea campanie păstrăm aproximativ 70 ha, pentru că semăn floarea-soarelui după asolament de 5 ani. Voi alege doar hibridul P64LE25, chiar dacă în acest an am avut și alți hibrizi, acesta a fost mai productiv”, a declarat agricultorul constănțean.

În județul Tulcea își desfășoară activitatea un alt fermier campion la floarea-soarelui, Ionuț Dumitrache. Acesta lucrează 70 ha, dintre care 27 ha au fost semănate cu floarea-soarelui și a obținut 4.000 kg/ha cu hibrudul P64LE99. “Am semănat după grâu, în toamnă am arat, iar în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul. La semănat am aplicat 250 kg/ha complexe 18.46.0, asta în prima parte a lunii aprilie. La prașila mecanică, atunci când plantele aveau aproximativ 10 frunze, am mai aplicat 80 kg/ha de azot, am mai aplicat un erbicid, un fungicid și un îngrășământ foliar. Cultura a fost în neirigat și am recoltat în perioada 2-3 septembrie”, a precizat fermierul campion.

Fermier campion în această zonă a țării este și domnul Hristu Fudulea  din localitatea Dorobanțu, județul Constanța, care a obținut 3.600 kg/ha cu hibridul P64LE25.

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, așa cum s-a anunțat anteriot, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie — incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Am pornit pe urmele ciobanilor seculari, în Munții Bucegi, ca să descoperim moștenirea pe care au lăsat-o generațiilor de acum. Ne-am oprit la stâna lui Constantin Iordan. Nori negri, cu parfum de ploaie, apăsau muntele. În anumite momente aveai impresia că, dacă întinzi mâna spre ei, îi atingi. Muntele era maiestuos și sălbatic, iar modesta construcție de lemn la adăpostul cărei ciobanii pregăteau burduf în coajă de brad era perfect integrată în această imagine. Înăuntru câțiva bulgări de jăratec aprinși cu un alt scop încălzeau camera destul de răcoroasă pentru o zi din mijlocul lunii iunie. Întregul peisaj era uimitor. Și cred că aceasta este imaginea pe care cei mai mulți dintre turiști o păstrează în minte. Și nimic concret despre truda reală a ciobanilor de acolo, despre problemele lor sau despre ce înseamnă practic să stai în munți cu oile. Noi am plecat de acolo cu imaginea idilică reținută de turiștii obișnuiți, dar și cu o înțelegere mai profundă a ceea ce presupune oieritul în timpul de acum. Iordan Constantin este urmașul unei familii pentru care creșterea animalelor a fost tradiție. De aici și amărăciunea cu care, mai târziu, îmi spunea că nu înțelege cum de toată lumea vine să îi învețe pe ciobani cum se cresc oile.

Pășunea, cea mai mare îngrijorare

Alături de propria sa familia continuat tradiția, iar acum are 800 de oi și 50 de vaci. Mărturisește însă că este foarte greu pentru că statul, în pofida tuturor declarațiilor oficiale, nu îi sprijină pe ciobani în niciun fel. De fapt, spune Constantin Iordan, ciobanii sunt un fel de filtru pentru că, într-un final, banii pe care îi primesc pe subvenție se întorc la stat prin banii pe care crescătorii de oi îi plătesc pentru pășune, spre exemplu.

„Toți cei din zonă au probleme. Este nedrept că noi, adevărații crescători de animale – iar cei de la primărie și Consiliul Local ne cunosc – suntem nevoiți, spre exemplu, să participăm la licitațiile pentru pășune.  Și nu doar atât. Mulți dintre cei care vin la aceste licitații nu au animale decât pe hârtie. Nu sunt crescători de animale, ci niște interpuși care vin și ridică prețul licitației. Și ciobanii plătesc, că nu au de ales. Ei au nevoie de munte pentru animalele lor. Suntem un filtru. Noi luăm subvenția, dar participăm la licitație și plătim, vine apoi un control, ne dă o amendă că pentru vreo eventuală neregulă și uite așa se duc banii ciobanilor. Iar cei de la primărie și-au luat banii și asta este, nu ne mai cunoaștem după. Nu-i interesează dacă avem bani să investim, să ne facem stâne moderne sau adăposturi pentru animale. Iarba de pe munte nu mai este de calitate. Nimeni nu mai însămânțează și este justificat pentru că nu avem bani ca să facem și asta. Interesul lor este să ne ia banii. Venim pe muntele Dichiu de 14 ani și în ultimii cinci ani am semnat contracte cu drept de prelungire, dar acum primăria nu a mai vrut să le prelungească. Nici în momentul de față pășunea nu a fost scoasă la licitație. Și de aici apar greutățile. Dacă mă duc în ședință la consiliu zic că mă plâng și mă întreabă de ce îmi mai trebuie. În zona de munte nu ar trebui să taxeze ciobanii pentru că este foarte greu.“

Angajarea cu carte de muncă este absolut necesară

O altă problemă adusă în lumină de Constantin Iordan este cea a forței de muncă. Sunt încurajați tinerii să mai vină la stână? Răspunsul este unul fără echivoc. Nu. Problemele adevărate le aflați de la oamenii din teren, nu de la cei care stau în fața birourilor.

„Cu personalul este foarte greu. Dacă unul dintre ciobanii mei pleacă în liber, deja este o problemă. Salariile sunt așa cum sunt pentru că nu ai de unde să le dai mai mult. Statul îți ia impozitul pe animale, pe teren, pășunea o plătești. De unde să le dai salarii mai mari? Ciobănia este foarte grea și este nevoie de salarii atractive.

La fel de important este să le facem oamenilor angajări cu carte de muncă. Plus că am avea și noi siguranța că omul care vine la stână își asumă responsabilitatea pentru ceea ce face. Altfel poți să te trezești că cel care are grijă de oile tale a lăsat animalele și a fugit. Nu are carte de muncă, nu ai niciun contract cu el, nu ai ce să îi mai faci. Dar dacă statul ne jupoaie, ce putem să mai facem noi? Ce salarii să le oferim? Vă spun, peste 10 ani nu o să mai fie niciun sfert din ce vedeți astăzi. Tinerii nu vor mai veni la stână, iar bătrânii cât vor mai rezista? Ar trebui ca statul să nu ne ia nimic pe pășunat, să putem beneficia într-adevăr de subvenții, să putem face cărți de muncă oamenilor care muncesc la stână. Eu am 800 de oi, dar o să mai țin doar 400 și, dacă la anul merge mai rău, nu o să mai țin deloc.“

„Dacă cine conduce nu se pricepe...“

Ciobanul de pe Muntele Dichiu avea multe de spus. Sunt multe probleme care din biroul autorităților nu se văd, nu sunt înțelese sau nu par a fi atât de copleșitoare pe cât le resimte fermierul român. S-a gândit oare vreun om cu ștaif din autoritățile responsabile de agricultură că sunt și ciobani nemulțumiți de faptul că subvențiile sunt diferite în funcție de rasă? Ei bine, Constantin Iordan spune că nu înțelege de ce există această diferență și că el, pentru a se putea alinia normelor impuse, a trebuit să facă niște eforturi financiare suplimentare.

„În zona de munte poate fi crescută o singură rasă,Țurcana. Aș putea încasa o subvenție mai mare pentru o rasă de carne, spre exemplu, dar dacă nu poate fi crescută aici, ce să fac? De ce se fac diferențe între subvenții? O altă problemă este cu animalele de rasă, că asta ni se cere acum. Trebuie neapărat să bage oaia în controlul oficial ca să primesc subvenție? Dar ce are dacă nu o bag?

 Nu poate să vină cineva acum să îmi spună mie că animalele pe care le am nu mai sunt bune. Eu am avut berbeci foarte frumoși, dar m-au obligat să iau berbeci cu certificat. Animale care erau oloage sau oarbe. Sunt de acord ca animalele să fie verificate, să se constate că sunt sănătoase. Vino și ia sânge, fă-le analize. Dar dacă e sănătos animalul, lasă-mă să îl păstrez. Mă obligi tu, statul, să iau de la nu știu cine berbeci și apoi trebuie să îi țin închiși pentru că se adaptează la zona asta? Am dat 2.000 de lei pe un berbec care nu se compara cu cei pe care îi aveam eu. O cheltuială suplimentară Gândiți-vă că la munte oile stau în stabulație cinci luni, nu trei luni cum se întâmplă la câmpie. Am avut 2.600 de saci de porumb. Banii pe subvenții și cei pe care i-am câștigat din vânzarea brânzei i-am dat pe porumb. Ne trebuie mult nutreț și se face foarte greu. Iar subvenție la motorină nu primim pe motiv că suntem în zona de munte.

Un pachet de țigări, mai scump decât kilogramul de brânză

Oaia de la munte nu o mulgi mai mult de 50 de zile pentru că iarba nu mai este de calitate și lactația este puțină, spune dl Iordan. De la șeptelul pe care îl are obține în jur de 650 de litri de lapte pe zi. În perioada de vară, iunie-iulie-august,  fac brânză de burduf, iar în celelalte luni ale anului fac telemea. Un kilogram de brânză de burduf este 30 de lei, telemeaua de oaie 25 de lei, telemeaua amestec (lapte de oaie și vacă) 14 lei. „Salariile sunt așa cum sunt, toate prețurile au crescut, iar prețul brânzei a rămas la fel. Ca să înțelegeți mai bine ce spun o să vă dau un exemplu. Acum zece ani cu o bucată de telemea luam o pungă de țigări, acum nu mai pot să iau un pachet. Prețurile sunt mici,  piața de cumpărare este slabă și trebuie să ne adaptăm. Am reușit să ne facem o clientelă și nu rămânem cu producția de la un an la altul.“

Este nedrept să rezumi în câteva rânduri îngrijorarea omului acesta simplu de la munte și toate poverile pe care le poartă cu sine. Dar poate că cineva se va ridica de la birou și va merge pe teren. Acolo unde realitatea se vede altfel. Mai clar. Și din perspectiva celor care ne pun pâinea pe masă.

• Constantin Iordan: „Cine vine în control nu vine să te învețe. Îți dă amendă din prima. Acum toată lumea se pricepe la crescut animale. Și cei de la parc, și cei de la jandarmerie. Noi nu ne mai pricepem. Vin ei și ne învață ce să facem. Nu mi se pare în regulă. Am crescut într-o familie cu tradiție în oierit și acum vine un neica nimeni să mă învețe să cresc oi.“
• Diana Iordan: „Este o muncă grea, continuă, fără pauze. Totul trebuie să fie pe flux continuu. Nu știu dacă merită, dar aici în zona de munte suntem oarecum obligați să facem asta. Ar fi trebuit mai mult sprijin din partea autorităților, să fim încurajați cu subvenții și încheierea unor contracte pe perioadă mai mare pentru pășune. Astfel am putea construi niște stâne moderne, am crea alte condiții și mă refer aici în primul rând la igienă. O cameră cu gresie, faianță, o cameră frigorifică pentru păstrarea produselor. Viitorul este incert și nu știu dacă din urmă vor mai veni alte persoane care să mai facă această muncă.“

Laura ZMARANDA

Syngenta este deja de multă vreme o prezență constantă alături de fermierii români. Una dintre trăsăturile acestei prezențe este preocuparea de a aduce mereu produse noi, a căror eficiență în condițiile pedoclimatice ale României este deja demonstrată. Fie că este vorba despre semințe, fie că vorbim despre substanțe pentru tratamentul semințelor, fungicide, pesticide, insecticide sau biostimulatori, testarea se face întotdeauna în condiții reale, în câmp, iar doritorii sunt invitați să vadă rezultatele cu ochii lor. Nici anul acesta nu s-a făcut excepție de la această regulă. Specialiștii Syngenta au prezentat noutățile în domeniul culturilor de floarea-soarelui, porumb și cereale păioase pe platforma experimentală de la Amzacea, județul Constanța.

Contra lupoaiei, genetica nu este suficientă

Hibridul Neo Star este vedeta din acest an a portofoliului Syngenta în ceea ce privește cultura de floarea-soarelui. Încadrat în clasa Clearfield Plus, acest hibrid pare să fie foarte bine adaptat la condițiile din Dobrogea. În ferma de la Amzacea semănatul s-a făcut la data de 11 aprilie. Cultura premergătoare a fost una de cereale. Densitatea recomandată de specialiști a fost de 65.000 de plante/hectar. În preemergență s-a aplicat o erbicidare cu produsul Gardoprim, 4 litri/ha. Ulterior, în stadiul de 6-8 frunze s-a aplicat și erbicidul Listego Plus, care combate un spectru larg de buruieni și are un efect puternic asupra Orobanche cumana (lupoaie), principalul inamic al florii-soarelui. „Încercăm să venim în sprijinul dumneavoastră cu tehnologii complete. Doar genetica nu este suficientă“, a subliniat Dan Spătaru, specialistul companiei, adresându-se fermierilor prezenți. Și, într-adevăr, în lotul martor, alăturat celor tratate, se putea observa o îmburuienare semnificativă cu lupoaie, deși pe terenul respectiv nu se mai cultivase floarea-soarelui de cinci ani.

Ca o concluzie generală referitoare la floarea-soarelui, cultura arăta foarte bine, mai ales ținând seama de condițiile acestui an. Gazdele noastre ne-au promis că ne vor invita și la toamnă pentru a evalua împreună producția.

Corintos și Orfeus confirmă previziunile

În ceea ce privește porumbul, curiozitatea tuturor celor prezenți a fost concentrată asupra celor doi hibrizi din gama Artezian, Corintos și Orfeus, care au fost prezentați în premieră în luna ianuarie a acestui an. „Genetic au ceva în spate: se pretează foarte bine la secetă și arșiță“, i-a prezentat Ionuț Nae, specialist al Syngenta. „Am semănat loturi cu două densități diferite: 65.000 și 75.000 de boabe/ha. Vă încurajăm să nu semănați acești hibrizi cu densități mai mici de 60.000 – 65.000 plante viabile/ha, nici chiar în condiții de secetă. O densitate mai mică nu va însemna o producție mai mare pe plantă în cazul acestor hibrizi“, a sfătuit el.

În cazul porumbului, tehnologia primează. Este foarte important ca semănatul să aibă loc cât mai devreme posibil, consideră Ionuț Nae. Or, tocmai acesta este unul dintre atuurile hibrizilor Corintos și Orfeus, care aparțin grupei FAO 300 și, respectiv, 340. Pe loturile demonstrative de la Amzacea au fost semănați în două etape, la o diferență de cinci zile, pe 11 și, respectiv, 16 aprilie. La semănat s-a aplicat îngrășământ „triplu 15“, iar la o săptămână câte 120 kg azotat de amoniu/ha. Preemergent s-a erbicidat cu Gardoprim. Caracteristicile acestui produs sunt selectivitatea mare și fereastra mai mare de aplicare. În cazul porumbului, care este mai sensibil la fitotoxicitate, acestea sunt avantaje esențiale. Postemergent a fost aplicat Elumis, un erbicid consacrat pentru combaterea buruienilor graminee anuale şi perene, precum şi a buruienilor cu frunza lată, anuale şi perene, din cultura porumbului.

Cu toate acestea, diferențele între plantele semănate în epoci diferite se observau cu ușurință. Pe loturile din epoca a doua se constatau neuniformități la răsărire și o dezvoltare mai slabă a plantelor. Cu toate acestea, în ceea ce privește producția, ultimul cuvânt va fi spus abia la recoltare, la care specialiștii Syngenta ne-au promis, de asemenea, că vom fi invitați.

Păioase pentru garantarea profitului și un înlocuitor pentru neonicotinoide

România își păstrează tradiția de grânar al Europei. În acest context, desigur că din portofoliul Syngenta nu puteau lipsi cerealele păioase și tehnologiile pentru tratamentul lor. „Scopul nostru principal este de a elibera potențialul plantelor. Așa se face că am venit cu cele mai performante soiuri de grâu și de orz hibrid“, a spus la începutul prezentării sale Dan Ghiță, consilier în sectorul cerealelor păioase. „Compania noastră oferă gama completă necesară cultivării cerealelor păioase. Oferim tratamente pentru sămânță, erbicide, fungicide, insecticide și regulatori de creștere și, evident, semințe“, a arătat domnia sa.

Pe loturile demonstrative cultura premergătoare a fost floarea-soarelui. La data semănatului, pe 16 octombrie, s-au aplicat și îngrășăminte NPK 14:14:14, 250 kg/ha, cu aport de sulf și magneziu. În primăvară s-au aplicat și 120 kg azotat de amoniu/ha. La începutul lunii aprilie s-a aplicat și îngrășământul foliar Green Cereal, 2 kg/ha. Au fost aplicate și două tratamente antifungice, cu Amnistar Opti, un produs nou, și cu Elatus Era, un alt produs revoluționar oferit de Syngenta. Nu vom spune despre el decât că este de trei ori mai puternic decât orice alt produs din clasa sa în combaterea septoriozei și a ruginilor. Împotriva insectelor s-au aplicat două tratamente cu bine-cunoscutul produs Karate Zeon. Desigur că și regulatorul de creștere Modus Evo a avut un cuvânt greu de spus.

Ca rezultat, toate soiurile de grâu prezentate au dat rezultatele așteptate, adică excelente. Ingenio a confirmat ceea ce se știe deja de mai mulți ani: că este un grâu care nu dezamăgește. Moisson, un soi semitimpuriu cu boabe aristate, a crescut la o înălțime de 80-90 cm. Și-a dovedit toleranța foarte bună la îngheț și productivitatea ridicată. Ilico și-a dovedit și el productivitatea și a cucerit inimile celor prezenți cu spicul său cu boabe mari, nearistate, care arată ca niște pâini în miniatură. „Este un soi care crește securitatea în fermă și securizează investiția“, a ținut să precizeze Dan Ghiță.

Colegul său, Alexandru Ghiță, a anunțat lansarea, în această toamnă, a unui nou insectofungicid pentru tratarea semințelor de grâu, orz și ovăz. „Având în vedere că acesta a fost ultimul an în care a fost acceptată folosirea neonicotinoidelor, Austral Plus va fi singura substanță pe care o veți găsi pe piață“, a subliniat el importanța produsului.

Un alt aspect asupra cărora reprezentanții Syngenta au insistat a fost acela al respectării bunelor practici agricole în domeniul aplicării tratamentelor. „Noi, la Syngenta, avem o vorbă: un tratament e atât de bun cât de bună e aplicarea lui. Calitatea produsului dă 50% din eficiența tratamentului,iar restul de 50% e dat de modul în care e aplicat“, a atras atenția dl Andrei Măruțescu, directorul de comunicare al companiei.

Dacă e de tras o concluzie, atunci aceasta este că Syngenta rămâne, mai departe, un partener de nădejde al fermierilor români!

Alexandru GRIGORIEV