Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Campania de primăvară, debut excelent în județul Suceava

Campania agricolă de primăvară a debutat cu dreptul la nivelul județului Suceava. Vremea favorabilă, cu temperaturi optime, i-a determinat pe mulți dintre fermierii din nordul țării să semene mult mai devreme terenurile cu porumb, floarea-soarelui, rapiță sau cartofi.

Datorită condițiilor climatice favorabile, care au dus la o creștere a temperaturii solului, campania de primăvară a început anul acesta mult mai devreme, încă din luna martie, cultivatorii lucrând pământul în condiţii destul de dificile. Principalele probleme au fost legate de secetă, judeţul fiind ocolit complet de precipitaţii în această perioadă, iar zăpada din timpul iernii a fost foarte puțină.

Campania de însămânțări de primăvară a fost încheiată la 1 mai

Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, Haralampie Duţu, ne-a declarat că actuala campanie de însămânţări a trebuit accelerată pentru toate culturile din cauza temperaturilor ridicate și pentru a valorifica foarte mica rezervă de umiditate din sol. Până la începutul lunii mai au fost însămânțate pe 105.186 de hectare, singurele culturi pe care fermierii le mai aveau de însămânțat fiind fasolea boabe (însămânțată pe 76% din suprafață până pe 6 mai) și legumele de câmp, unde din cele 6.940 hectare erau însămânțate până la aceeași dată 5.800 hectare. În județul Suceava, cea mai mare suprafață însămânțată în această primăvară este cu porumb, 37.853 hectare, urmată de cea cu plante de nutreț (20.601 hectare), cartofi (17.794 hectare), ovăz (7.948 hectare).

„Pentru prima dată în cei 40 de ani de activitate în domeniul agricol, campania de însămânțări de primăvară a fost încheiată la 1 mai. Culturile din prima fază sunt deja răsărite și aș da ca exemplu cerealele de primăvară, mazărea, floarea-soarelui, chiar și porumbul, vegetația fiind avansată cu 15 zile. Deși deficitul de apă din sol este încă foarte mare, ploile din ultimele zile au creat condiții pentru o dezvoltare corespunzătoare a culturilor de porumb, soia, cartofi și nu numai“, ne-a spus directorul DADR Suceava, Haralampie Duţu.

Chiar dacă este secetă, în județul Suceava nu se poate vorbi de un an prost în agricultură. Culturile de primăvară sunt abia la început şi au tot timpul de a se dezvolta, în timp ce culturile de toamnă au trecut cu bine peste iarnă, se prezintă deocamdată bine, chiar dacă nu au avut parte de umiditate suficientă în sezonul rece şi nici în această primăvară.

Pe lângă secetă, fermierii suceveni sunt afectați și de carantină

Criza sanitară generată de COVID-19 a lovit puternic și în agricultura județului Suceava. Pe lângă secetă, fermierii suceveni din zona de carantină instituită pe perioada stării de urgență prin Ordonanța Militară nr. 6 din 30 martie 2020, zonă formată din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei, s-au confruntat, la începutul lunii aprilie, cu imposibilitatea de a ajunge la terenurile situate pe raza altor localități. Abia pe 9 aprilie, în urma discuțiilor purtate cu prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a aprobat ca persoanele care locuiesc în zona de carantină, dar activează în domeniul agriculturii, pomiculturii, creșterii animalelor și apiculturii, să poată intra și ieși din zona de carantină, pe baza documentelor justificative certificate de autoritățile competente, care să confere natura activității. În favoarea acestei derogări au fost transmise mai multe sesizări, venite atât din partea agricultorilor care solicitau derogarea pentru deplasarea din interiorul zonei carantinate, în vederea executării unor lucrări care nu suportă amânare în domeniile agriculturii, pomiculturii și creșterii animalelor, cât și a oamenilor de afaceri. Demersuri similare au făcut Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, care a informat Prefectura asupra riscurilor care există asupra stării de sănătate a familiilor de albine și a animalelor din fermele zootehnice, în situația în care apicultorilor le este interzis să părăsească zona carantinată.

Fiind o perioadă în care se fac lucrări agricole au fost și situații în care magazine cu piese de schimb pentru tractoare și utilaje agricole sau care comercializeză semințe și îngrășăminte au fost închise pentru că angajații nu au primit derogare de a intra sau ieși din zona carantinată.

Fonduri europene și ajutoare de minimis

Și conducerea Consiliului Județean a discutat cu reprezentanţii agriculturilor, ferme vegetale şi crescători de animale, şi ai industriei alimentare sucevene despre problemele cu care se confruntă şi modalităţile în care pot depăşi criza actuală, agravată şi de secetă, concluzii specifice judeţului Suceava urmând a fi trimise şi la Guvern.

Ca o primă soluție, pentru fermele mici şi mijlocii, peste 30.000 în judeţ, care deţin, fiecare, suprafeţe cuprinse între 1 și 5 hectare, ar fi bine-venite agregate de irigat, cu pompe şi coloane de irigat, care ar costa în jur de 30.000 euro și pentru care fermierii au la dispoziţie fonduri europene de 40 de milioane de euro care ar putea să fie atrase şi pentru combaterea secetei.

În urma discuțiilor s-a tras concluzia că pentru zootehnie sprijinul ar putea veni prin ajutoare de minimis pentru achiziţia de juninci pentru carne şi lapte, purcei şi berbecuţi. În pomicultură este importantă continuarea finanţărilor cu fonduri europene pentru reconversia livezilor îmbătrânite.

Fermierii din legumicultură resimt cel mai tare problema accesului la piață pentru desfacerea mărfii. Chiar dacă acum pot să iasă din zona de carantină, ei nu reușesc să desfacă cantitățile de legume pe care le produc în sere și solarii pentru că nici cumpărătorii nu se mai înghesuie în piețe. ​Marii retaileri au promis că vor încerca să primească produse de la fermieri, dar motivează lipsa de asociere a agricultorilor, lipsa de viziune pentru o perioadă determinată în ceea ce privește asigurarea unui anumit sortiment și a unei anumite cantități de produse, așa încât doar câțiva au decis să se aprovizioneze de la fermele legumicole. Un alt segment de fermieri suceveni care au mari probleme sunt cei care aveau contracte și produceau legume, brânzeturi sau asigurau produse de carmangerie pentru industria HoReCa, inclusiv produse bio. O parte dintre ei s-au orientat către comerțul on-line cu legume și produse lactate, cu livrare la domiciliu, dar spun că cheltuielile cu ambalarea și transportul nu acoperă de multe ori costurile și nu știu dacă își vor recupera pierderile atât timp cât o parte din producția timpurie nu este valorificată, iar în solarii trebuie să pună răsadurile de roșii, ardei etc.

Fermierii suceveni spun că multe probleme vor fi și în sectorul zootehnic pentru că, din cauza secetei, furajul va fi mai puțin și mai scump, iar creșterea costurilor per angajat, scăderea eficienței muncii și declinul vânzărilor sunt doar câteva dintre schimbările prin care trece industria alimentară în acest moment ca urmare a restricțiilor impuse de pandemie. Marea majoritate a agenților economici din industria alimentară au fost nevoiți să scadă numărul de angajați prezenți în fabrici pentru a păstra distanța socială între posturile de lucru, motiv pentru care societăți care lucrau într-un singur schimb acum lucreză în două, iar altele fie au renunțat la schimbul trei, din cauza scăderii vânzarilor, cum este cazul mai multor producători din domeniul panificației și al procesării laptelui, dar care au costuri pentru funcționare și pe timpul nopții, pentru cuptoare care trebuie menținute calde, autoclave de pasteurizare etc., ceea ce ridică prețul produsului alimentar.

Silviu Buculei

Articole înrudite