Rapița, profitabilă în 2020 doar în anumite zone

Vremea în care rapiței i se spunea „cultura regină“ pare demult apusă. Dacă în alți ani suprafața semănată se ridica la 800.000 ha, în anul agricol 2019-2020 a ocupat în jur de 400.000 ha, dintre care se preconizează că între 70.000-100.000 ha au fost întoarse. Preconizările specialiștilor arată că în puține ferme cifrele vor depăși 3 t/ha, una dintre acestea aflându-se în localitatea Grădiștea, județul Ilfov, acolo unde hibrizii Pioneer se prezintă în acest moment destul de bine.
Seceta, dușmanul rapiței
Motivele de întoarcere a rapiței nu au fost cele obișnuite, cum ar fi venirea iernii prea devreme, ci suprafața a fost redusă în mod forțat din cauza secetei. În zone consacrate pentru rapiță precum Brăila, Ialomița, Călărași suprafețele au fost înjumătățite. Mulțumiți de producțiile pe care le vor obține vor fi fermierii din vest și sud, din Transilvania și cei din partea de nord a Moldovei.
„Acest an agricol nu este perfect, iar fermierii, chiar dacă și-au dorit să cultive rapiță, nu au făcut acest lucru din cauza secetei. Suprafața de rapiță însămânțată a fost destul de redusă, aproximativ 400.000 ha. Seceta din toamnă a condus la semănarea acestei plante în vestul țării și mai puțin în sudul și sud-estul României. Însă vremea nefavorabilă din toamnă a continuat și în primăvară și a compromis suprafețe însemnate de rapiță, din păcate. Cea mai importantă zonă agricolă a fost afectată de secetă, iar culturile de rapiță au trecut și printr-un episod de îngheț târziu, în luna martie, care a compromis culturile. Producțiile vor fi mulțumitoare pentru o parte dintre fermieri, la un preț corect, astfel că la o producție de 3 t/ha poți realiza 1.500 euro. Cred că producția fermierilor buni va fi între 3-4 t/ha, în funcție de locul în care se află, însă sud-estul țării va fi cu mult mai mică, cred că vor fi producții și de sub 1 t/ha“, a punctat Andrei Ciocoiu, marketing manager culturi oleaginoase Corteva Agriscience.
Acesta a mai adăugat faptul că una dintre problemele fermierilor este combaterea Ceutorhynchus napi, gărgărița tulpinilor de rapiță, astfel că, pe lângă secetă, majoritatea lanurilor este afectată și din această cauză.
Cultură promițătoare în Grădiștea
Unul dintre fermieri care se pot considera mulțumiți de cultura de rapiță din acest an este tânărul Cosmin Iancu, care administrează 1.100 ha, iar rapiță a semănat pe 150 ha. „Toată suprafața de rapiță a fost însămânțată cu hibrizi Pioneer – PT275 și PT264. Trebuie spus că am avut parte de condiții extrem de dificile în toamnă și, din cauza faptului că anul trecut am întors întreaga suprafață, ne-a fost teamă să însămânțăm în uscat, așa cum făceam până acum. Așa că am așteptat să plouă şi am însămânțat în perioada 27-30 august. După ce am semănat, a plouat 10 litri și astfel rapița a răsărit uniform. Am ales hibridul PT275 pentru că are o bună capacitate de ramificare și rapița arată foarte bine pentru că am ales să semăn 50.000 b.g și a avut loc să se dezvolte. Rapița este o cultură sensibilă în fața dăunătorilor mai ales dacă și condițiile climatice influențează acest lucru. Și noi ne-am confruntat cu probleme; în prima fază de vegetație am avut probleme cu puricii, însă am avut noroc pentru că întreagă sămânță pe care am semănat-o a fost tratată cu Lumiposa, însă am mai intervenit și cu tratamente de corecție. În toamnă am avut 3 intervenții, un tratament cu insecticid, ulterior, pentru că planta premergătoare a fost grâul, am avut probleme cu samulastra, așa că am aplicat un graminicid concomitent cu un insecticid pentru combaterea Athaliei. Apoi, pentru că am avut probleme cu buruienile dicotiledonate, am aplicat și Galera Super – 0.2 l/ha. În acest fel am avut o cultură curată, liberă de concurență și în primăvară plantele nu au avut nevoie de încă o intervenție“, a precizat tânărul fermier Cosmin Iancu.
Agricultorul apreciază în mod pozitiv cultura din acest moment, însă susține că lipsa precipitațiilor, din decembrie și până în luna mai a afectat dezvoltarea plantelor. Ba mai mult, susține că această cultură necesită o atenție deosebită, motiv pentru care mereu este pregătit să intervină cu insecticide și fungicide dacă este cazul.
Hibrizii Pioneer, preferații agricultorilor performanți
Portofoliul companiei Corteva Agriscience cuprinde produse pentru înființarea și întreținerea culturilor. În ceea ce privește rapița, oferta a cuprins anul trecut 6 hibrizi, iar cel mai vândut hibrid din România a fost PT264. „Despre PT26 putem spune că este cel mai puternic hibrid din portofoliul companiei. Este special adaptat pentru condițiile din România, are o plecare în vegetație puțin mai lentă, dar și o productivitate foarte bună. Un alt hibrid performant este PT275, special recomandat fermierilor care fac tehnologie. Este un hibrid care necesită o îngrijire suplimentară, trebuie fertilizat corespunzător și are nevoie de tratamentele necesare pentru se dezvolta și pentru a oferi producții ridicate. În ferma lui Cosmin Iancu arată foarte bine în acest moment, mai ales dacă ținem cont de faptul că a beneficiat de foarte puține precipitații. Vreau să le atrag atenția fermierilor că trebuie să țină cont de faptul că rapița nu se cultivă strict pentru profitul dintr-o campanie, ci și pentru că este o bună premergătoare pentru grâu“, a mai declarat reprezentantul Corteva Agriscience, Andrei Ciocoiu.
Larissa SOFRON
MAI JOS MATERIALUL VIDEO
seceta, rapita, seceta pedologica, CORTEVA AGRISCIENCE, seceta extrema
- Articol precedent: Ieftin și eficient, împrejmuirea culturilor agricole cu garduri de salcâm sălbatic
- Articolul următor: Cărăbușul de mai