Loboda (Atriplex hortensis)
Popular, loboda de grădină (Atriplex hortensis) este cunoscută ca lobodă roșie și lobodă albă. Botaniștii împart însă planta în trei categorii: verde (Atriplex hortensis f. Viridis) – cu frunze de culoare verde-închis; galbenă (Atriplex hortensis f. Lutea) – de culoare verde-gălbui; roșie (Atriplex hortensis f. Rubra) – de culoare roșiatică. Specia este cultivată din Antichitate și se crede că a derivat din specia sălbatică, răspândită în nordul Europei și Asia Centrală. Foarte populară printre consumatori, specia și-a pierdut din importanță odată cu apariția pe scară largă a spanacului, însă este în continuare preferată în țările iubitoare de verdețuri.
Planta se consumă în stare proaspătă, când frunzele sunt foarte tinere (începând cu faza cotiledonară), fie pentru prepararea ciorbelor, fie pentru diferite mâncăruri servite cu carne, piure, ouă, pilaf, sarmale de post. Coloritul viu al frunzelor face ca loboda să fie folosită în anumite bucătării în stare crudă, pentru ornarea sau garnisirea unor preparate din carne (grătare, frigărui) sau în salate asortate. Gospodinele de la noi au învățat să conserve loboda pentru consumul de peste iarnă. Valoarea alimentară și energetică este apropiată de cea a spanacului, cu 22 de calorii la 100 de grame. Dar cea mai importantă, este leguma care apare prima pe piață, umplând un gol în aprovizionarea cu legume proaspete. În România, loboda s-a cultivat dintotdeauna în gospodăriile rurale, pe suprafețe restrânse, fiind primăvara și chiar la începutul verii o prezență esențială în alimentație. Deși există și culturi de toamnă, în acest anotimp se consumă mai puțin deoarece, din cauza temperaturilor mai ridicate din septembrie, frunzele își pierd din frăgezime, fiind calitativ inferioare.
Descrierea plantei
Loboda este o plantă erbacee anuală, cu rădăcină pivotantă, puternic ramificată și o tulpină care poate ajunge la 1-1,5 m înălțime. Frunzele sunt mari, cărnoase, catifelate, fără luciu și diferă ca formă în funcție de amplasarea pe plantă: cele inferioare sunt cordiform-triunghiulare, dințate pe margini; cele superioare sunt aproximativ dreptunghiulare, cu vârful ascuțit, cu marginea întreagă și limbul gofrat. Culoarea este diferită, cum spuneam, în funcție de varietate. Planta înflorește în cursul lunii iunie, inflorescența fiind un panicul cu numeroase flori hermafrodite. Fructul este o achenă rotund turtită, aspră, moderat aripată, de culoare galben-verzuie, având lungimea de 4-8 mm și lățimea de 1,5-2 mm. Semințele, care se pot păstra 2 ani, sunt gălbui sau negricioase, dar ultimele nu au facultate germinativă, deci nu e util să fie păstrate. 1.000 de semințe cântăresc până la 6 grame. Vorbind despre soiuri cultivate în România, Catalogul oficial reține varietatea Zorina, însă în general gospodăriile țărănești utilizează soiuri străvechi, neomologate.
Foto: Loboda albă
Cerințe față de factorii de mediu
Este o plantă foarte puțin pretențioasă, reușind la fel de bine în locuri umbrite sau expuse la soare. Este foarte rezistentă la frig, putând răsări chiar și la 2-3 grade Celsius, însă temperatura optimă de dezvoltare se situează între 15-25 grade Celsius. Necesită soluri curate, lipsite de buruieni, revene, afânate, lucrate în profunzime, bogate în humus (4-5%) și cu un pH cuprins între 6 și 7,5.
Cultura în câmp (grădină)
Cele mai bune premergătoare sunt culturile care au fost fertilizate cu gunoi de grajd, cum ar fi tomate, castraveți, varză, ceapă verde, salată, spanac etc. Având o perioadă de vegetație scurtă, poate fi folosită în sistemul succesiv pe terenurile unde planta de bază este reprezentată de ardei sau tomate. Terenul pentru cultura în câmp se pregătește prin lucrări de toamnă (desființarea culturii anterioare, strângerea resturilor vegetale, nivelare, arătură adâncă) și de primăvară (discuiri și pregătirea patului germinativ). Pe suprafețe mici, lucrările mecanice pot fi înlocuite cu cele manuale. Epoca de semănat diferă în funcție de cultura pe care dorim să o obținem: august-septembrie, pentru recoltarea la 10-20 octombrie; 12-20 octombrie, pentru a se recolta primăvara (aprilie); primăvară timpuriu, în martie, pentru a se recolta în luna mai. Norma de sămânță este de 0, 8-1,0 kilograme la 1.000 mp. Se seamănă la adâncimea de 1,5-2,0 cm, cultura putând fi înființată fie pe teren modelat în brazde, fie pe suprafețe nemodelate, distanța de semănat fiind de 40-50 cm între rânduri. Ca lucrări de îngrijire se aplică 1-2 prașile, fertilizare (dacă e nevoie) cu azotat de amoniu, rărirea (dacă este necesar, dar nu pe suprafețele mici) la 10-15 cm pe rând, irigarea numai în caz de secetă, cel mult de două ori. Recoltarea se face în fază de rozetă sau, dacă se efectuează etapizat, la 2-4 zile, în funcție de dezvoltarea frunzelor.
Cultura în solarii
Se practică frecvent în marile bazine legumicole din România. Pe timpul iernii, loboda suportă temperaturi de 4-12 grade Celsius în timpul nopții, iar ziua temperatura asigurată trebuie să se încadreze între 12-25 grade Celsius. Sub 3 grade planta își încetează creșterea. Cultura se înființează eșalonat, din octombrie și până în februarie; se seamănă la o distanță de 20 cm între rânduri și 5 cm între plante pe rând și o adâncime de 1-1,5 cm. Ca lucrări de îngrijire se execută afânarea ușoară a solului, eliminarea buruienilor (plivit), udarea și fertilizarea. Recoltarea se face prin smulgere, când plantele au 10-15 cm, interval care corespunde cu 45-50 de zile de la semănat.
Maria BOGDAN
loboda, Atriplex hortensis, cultivarea lobodei
- Articol precedent: Înroșirea frunzelor de porumb
- Articolul următor: Tehnologia de cultivare a muștarului alb (Sinapis Alba)