Start-up Nation: Beneficiarii pot suspenda contractele de muncă ale angajaților pe perioada stării de urgență
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Potrivit unui ordin al Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri publicat ieri în Monitorul Oficial, situațiile determinate individual potrivit Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului 29/2020 și 30/2020 „nu pot constitui motiv de reziliere a contractului/acordului de finanțare și de recuperare a finanțării nerambursabile acordate, nici ulterior, în cazul în care condițiile privind locurile de muncă, obiectele/bunurile mobile/imobile și altele ce au stat la baza încheierii contractului/acordului de finanțare sunt respectate începând cu data încetării stării de urgență”.
Prin urmare, beneficiarii Start-up Nation pot suspenda contractele de muncă ale angajaților în condițiile precizate de OUG 30/2020, urmând ca acești angajați să poată beneficia de indemnizația pentru șomajul tehnic. Totuși, aceste prevederi nu pot conduce la exonerarea de răspundere a beneficiarilor care nu și-au îndeplinit obligațiile până la data decretării stării de urgență.
Conform ordinului publicat ieri, pe perioada stării de urgență administratorul programului nu va întreprinde niciun demers pentru recuperarea ajutorului de minims acordat. Se pot modifica acordurile/contractele de finanțare prin acte adiționale asumate cu semnătură electronică de beneficiari și reprezentanții finanțatorului.
Aceste prevederi se aplică tuturor beneficiarilor programelor de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii implementate de Guvernul României (Start-up Nation, Microindustrializare, Comerț etc).
Raluca Prelucă,
fonduri-structurale.ro
Sursa: Monitorul Oficial, nr. 256/27.03.2020
Articole înrudite
- Programul Start-Up Nation. Fabrică de sucuri natural în valoare de 200.000 lei, la Oneşti
- 2020 - un an bun pentru ICDVV Valea Călugărească
- COVID-19: Situația cererilor depuse în sectorul vitivinicol
- APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID -19
- Rolul medicilor veterinari privind apărarea sănătății publice
- Piețele agroalimentare se închid pas cu pas
- Câtă tensiune mai putem suporta?
- UNCSV: Clarificări referitoare la declarația privind beneficiarul real al cooperativelor agricole
- Ultima zi de depunere a cererilor pentru Măsura 21
- O producție ridicată începe cu o fertilizare adecvată
Articole recente - Lumea Satului
- Cu AgriClime™ împarți riscul de secetă cu Syngenta!
- Atenție la utilizarea ivermectinei de uz veterinar
- Gabriela Vila este noul Director General al ADAMA Agricultural Solutions România
- Programul „De la fermă la furculiță“ în opinia unui specialist. „Pentru fermieri vin vremuri grele“…
- Să diminuăm prin toate mijloacele consumul și pierderile de apă din sol
- Cum putem proteja recoltele cu plantele companion
- Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu
- Exemplare deosebite din rasa Merinos de Palas, înscrise în Registrul Genealogic
- Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă
- PREPELIȚESCU - un pas important spre o franciză românească