Războiul invizibil
Omenirea s-a confruntat în decursul istoriei sale cu multe conflicte interstatale, interetnice, economice ori sociale ce s-au transformat de multe ori în conflagraţii mai mult sau mai puţin mondiale. Niciodată însă nu a cuprins întreg mapamondul precum „războiul“ din perioada în care acum ne aflăm, ale cărui consecinţe sunt devastatoare la nivel social şi, evident, economic. O stare devenită aproape imposibil de gestionat. Cad oameni de toate vârstele seceraţi de fantoma COVID 19.
Autorităţilor nu le-a mai rămas decât să recomande şi să impună măsuri pentru a limita dezastrul umanitar. Populaţiei – să le respecte. Din păcate, în inconştienţa specifică multora, toate acestea sunt ignorate.
Treceam zilele trecute printr-o localitate prahoveană sărăcită până nu demult de o populaţie dusă aiurea pentru un câştig mai bun, prin muncă mai mult sau mai puţin cinstită.
Dar asta este o altă poveste care trebuie atribuită unei anumite categorii de cetăţeni.
Ei bine, acum abia întorşi la baştină din „zonele roşii“ de teama „încarcerării“ menită a limita contaminarea generală, ori pur şi simplu speriaţi de eventuala „achiziţie“ a temutului virus scăpat de sub control precum o cireadă turbată din staul, inşii îşi etalează noua apartenenţă voiajeră occidentală prin întruniri gălăgioase sfidând orice recomandare privind izolarea faţă de semenii lor pentru evitarea răspândirii în comunitate a mult mediatizatului agent patogen. O stare de lucruri, o atmosferă ce seamănă teamă în rândul populaţiei respectivei comunităţi faţă de care, spun localnicii, nimeni nu ia măsuri.
Dar să lăsăm asta în seama celor îndrituiţi să aplice legea, mai cu seamă în perioada decretării stării de urgenţă. Sperăm s-o facă, altfel vom continua să asistăm la escaladarea acestui război invizibil generator de mii, multe mii de decese.
Mă întorc la ceea ce interesează agricultorii în această perioadă în care trebuie să pună bazele noii recolte a anului. Restricţiile impuse privind libera circulaţie, inclusiv a mărfurilor, în cazul lor al input-urilor necesare înfiinţării şi întreţinerii culturilor – se întreabă mulţi fermieri – în ce măsură pot fi depăşite? Care dintre autorităţi poate acorda „liberă trecere“ pentru astfel de activităţi. Se ştie că în agricultură timpul nu aşteaptă, o zi pierdută poate avea consecinţe greu de estimat. Or, în situaţia în care „trebuie să stăm în casă“, cum vor putea fi şi în câmp? Sunt furnizori de produse specifice care şi-au închis porţile sau, în cel mai bun caz, şi-a restrâns considerabil activitatea, situaţie care conduce la imposibilitatea aprovizionării cu cele obligatoriu necesare. Apoi, în ce condiţii mecanizatorii, personalul auxiliar se pot deplasa la locul de muncă, uneori la distanţe considerabile?
Sunt doar câteva din multitudinea de întrebări pe care şi le pun, le pun acum fermierii, în condiţiile atâtor restricţii, de altfel necesare în situaţia dată.
Să sperăm însă că acest război invizibil, cu un inamic invizibil, dar deosebit de periculos şi imprevizibil, va lua repede sfârşit. Astfel, limitările vor fi anulate şi viaţa va reintra în normal. Depinde, fără îndoială, de fiecare dintre noi.
Ion BANU
