Logo
Imprimă această pagină

Solicitare a Federației Naționale a Cartofului. Elaborarea unor politici viabile care să protejeze cultivatorii de cartof din România

Cea de-a VI-a ediție a Conferinței Naționale a Cartofului, organizată la Poiana Brașov de către Centrul pentru Management Agricol, Federația Națională Cartoful (FNCR) și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof din Brașov (INCDCSZ), a reunit peste 300 dintre cei mai performanți cultivatori de cartof din România, alături de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, experți și specialiști din domeniul culturilor de cartof, pentru o analiză obiectivă a celor mai noi tendințe din piața cartofului la nivel național și european, a tehnologiilor inovatoare, precum și a celor mai recente cercetări științifice.

Semnal de alarmă

Încă din deschiderea conferinței, Romulus Oprea, președintele FNCR, a transmis tuturor factorilor de decizie semnalul de alarmă al cultivatorilor de cartof din România, acela de a nu lăsa cartoful românesc să dispară, producția la nivel național fiind sub 40% din nevoia reală.

„La nivel de Federație încercăm să atragem atenția în permanență Ministerului Agriculturii pentru că noi, fermierii, ne aflăm în derivă, cultura cartofului se află în derivă și ar trebui să se treacă urgent de la vorbe la fapte. Avem nevoie de politici agricole viabile, care să folosească date reale, pentru ca industria cartofului să fie cu adevărat performantă“, a declarat Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful (FNCR).

Conferinta Nationala a Cartofului 2020

La rândul său, Aurel Tănase, președintele OIPA Legume-Fructe, spune: „Am prezentat ministerului în decembrie 2019 problemele complexe cu care ne confruntăm și nu am primit niciun răspuns până acum. Am cerut desemnarea unei persoane care să se ocupe de solicitările noastre specifice și sperăm ca acest lucru să devină realitate. Fără un sprijin corect pentru cartoful materie primă și cartoful de sămânță, o să avem mari probleme pe termen mediu și lung. Am cerut stoparea concurenței neloiale și a importurilor, cultura de cartof fiind una pretențioasă, cu așteptare lungă și valorificare nesigură. Am rugat, în regim de urgență, medierea de către MADR a unei întâlniri de lucru cu marile lanțuri de magazine tocmai pentru a nu dispărea de pe piață“, a declarat acesta. Plecând de la premisa că evenimentul, devenit unul tradițional, asigură o platformă de discuție solidă, care dă speranță și consistență pentru toți cultivatorii de cartof din România, Sorin Chiru, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof din Brașov, a propus „o monitorizare mai corectă și atentă a suprafețelor cultivate ca să putem structura un plan realist de dezvoltare pentru 2021-2027“. Totodată, a reafirmat nevoia de finanțare în domeniul cercetării pentru a putea genera soiuri noi de cartof, mult mai competitive.


Peste 300 de cultivatori de cartof din România au participat la cea de-a VI-a ediție a Conferinței Naționale a Cartofului.

Suprafața cultivate cu cartof s-a înjumătățit

Conform datelor APIA, în România, în ultimii șase ani, suprafața cultivată cu cartof s-a înjumătățit, de la 54.000 de hectare în 2013, la 27.000 de hectare în 2019.

„Din păcate, aceasta este imaginea reală a culturii cartofului în România: suprafețele cultivate cu cartof de consum și de sămânță sunt în continuă scădere, generând importuri semnificative. Cartoful de import nu este testat corespunzător la intrarea în țară și creează probleme de biosecuritate la nivel național (diverse boli cartof). Se adaugă lipsa depozitelor adecvate, care nu pot fi construite dacă, din cinci ani agricoli, producătorii de cartof au profit doar într-unul sau doi ani, în restul timpului fiind pe pierdere“, a precizat Ioan Moroianu, director executiv, FNCR.

Au mai fost prezenți și au avut intervenții remarcabile în cadrul conferinței: Viorel Morărescu, director general Direcția Generală Industrie Alimentară din cadrul MADR, Monica Hermeziu, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Brașov, prof. univ. dr. inginer agronom Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).

De asemenea, cele mai importante companii de tehnologii din agribusiness – Bayer, Corteva, Intermag, Agricover – au fost prezente și au vorbit despre soluțiile eficiente de scădere a costurilor de producție la hectar și despre cele mai noi și performante tratamente pentru culturile de cartof. (F.N.C.)

Revista Lumea Satului