APIA: Stadiul plăților în avans - Campania 2019
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 16 octombrie și până în prezent, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, a autorizat la plată un număr de 707.573 fermieri, cu o sumă totală în valoare de 1,185 miliarde euro, reprezentând un procent de 88,51 % din numărul fermierilor pentru plata în avans, astfel:
- 896,99 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 240,5 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 47,84 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național.
Reamintim că până la data de 30 noiembrie, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.
Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:
- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
Sursa: apia.org.ro
APIA, FEGA, FEADR, plati in avans, Subventii APIA, Campania 2019
- Articol precedent: APIA a autorizat la plată un număr de 726.598 fermieri din 16 octombrie până în prezent
- Articolul următor: APIA continuă plățile către fermieri