Fonduri aprobate pentru angajarea tinerilor în agricultură
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
În ședința Guvernului din data de 23 mai 2019 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului de stimulare a angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară.
În contextul în care în domeniul agricol trebuie atrasă forța de munca tânără, prin această măsură se creează cadrul legal adecvat și mecanismele necesare de punere în aplicare a ”Programului pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară”, derulat pe perioada 2018-2020. Astfel, prezentul act normativ vine în sprijinul angajatorilor fermieri din agricultură, prin realizarea unui instrument de susținere financiară, care să ofere acestora posiblitatea de a angaja forță de muncă tânără în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară.
Angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de următorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată:
- 1000 leipentru persoanele cu studii superioarede specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară;
- 750 leipentru persoanele cu studii mediide specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare;
- 500 leipentru persoanele fără studii.
Tinerii beneficiari ai Programului trebuie să aibă studii de specialitate în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare, conform codurilor COR.
Pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligația de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Valoarea Programului corespunzătoare anului 2019 este de 30 milioane lei și vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură şi industria alimentară, în vederea angajării tinerilor beneficiari ai Programului pe perioadă determinată sau nedeterminată, dar nu mai puţin de 12 luni, cu normă întreagă. În urma acestei măsuri se estimează că în anul 2019 vor fi angajați 3.000 de tineri.
Pentru cei interesați, înscrierea în Program se face până la data de 31 decembrie 2020.
Prevederile actului normativ vor fi puse în aplicare de către Direcțiile pentru Agricultură județene și a municipiului București prin numirea unui responsabil pentru gestionarea registrului unic privind ”Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară”.
Sursa: madr.ro
Articole înrudite
- A început prohibiția generală la pescuit pentru anul 2021
- Sănătatea peștilor de cultură în sistemele de acvacultură din bazinul Prutului
- La început de an agricol, tinerii fermieri sunt pe baricade
- Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora
- Rompescaris din Podu Iloaiei produce în jur 1.000 de tone de peşte pe an
- 80 de ani de Cercetări Piscicole în România (I.C.P.R.)
- Tinerii din diaspora pot accesa fondurile nerambursabile pentru instalarea ca fermieri
- Primul sistem acvaponic la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Acvacultură și Ecologie Acvatică din Iași
- Primul program european de tip Executive MBA destinat tinerilor fermieri
- Tinerii fermieri mai pot solicita finanțare prin PNDR până în data de 15 octombrie 2020
Articole recente - Lumea Satului
- Pixxaro™ Super - Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultura de cereale păioase
- Proiect de 6,7 milioane euro pentru stațiunea Borsec
- Beneficiarii sprijinului forfetar pot solicita AFIR suspendarea contractului ca urmare a efectelor pandemiei de COVID-19
- A început prohibiția generală la pescuit pentru anul 2021
- Comasarea terenurilor agricole, un subiect de interes major pe agenda comună a Clubului Fermierilor Români și Coaliției pentru Dezvoltarea României
- Protestul fermierilor din zona Moldovei
- Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA, accesând link-ul aplicației IPA-Online
- Buzăul de munte, terorizat de urși
- Producția vegetală la principalele culturi în anul 2020
- Pentru familia Ursu din Bogdănița luna martie este dedicată producerii răsadurilor