Termenul de valorificare a producției pentru beneficiarii Programului de tomate a fost prelungit
- Publicat în Actualitate
În Ședința de Guvern din 14 mai 2019 s-a aprobat prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spații protejate până la data de 15 iunie 2019, prin completarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 107/2019 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2019.
Decizia a fost luată în contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate în primăvara acestui an, care au afectat creșterea și dezvoltarea răsadurilor precum și replantarea acestora.
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai și până în decembrie.
Informații suplimentare:
Reamintim condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an:
- Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;
- Să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;
- Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.
Sursa: madr.ro
Articole înrudite
- Grădina Mirelei: 240 soiuri de seminţe de roşii
- Folia biodegradabilă pentru mulcire ecovio® M 2351 contribuie la creșterea randamentului și calității producției de roșii
- 201,5 milioane lei au fost plătiți beneficiarilor Programului de sprijin pentru tomate
- Virgo, robotul care culege roșii
- Tratamente la culturile de legume
- Au început plățile destinate beneficiarilor programului de sprijin pentru tomate
- Tomate românești în piețele agroalimentare din toată țara
- Tratamente în culturile de legume în perioada 27 mai - 1 iunie
- MADR: roșiile românești din Programul Tomata - sigure pentru consum
- Tratamente la culturile de legume în luna mai
Articole recente - Lumea Satului
- Ferma de familie în centrul viziunii agricole post 2020
- APIA a aprobat cuantumurile pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ)
- Fermierii campioni la porumb din zona Moldovei
- APIA informează că până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se depun cererile pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură
- Fermierii depun la APIA cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul 2020
- Întâlnire de lucru între reprezentanții producătorilor agricoli și cei ai crescătorilor de albine
- Kaki, o specie pomicolă rentabilă
- Soiuri de prun străine, larg răspândite în livezile din România
- Tehnologia culturii de gălbenele
- Miscanthus Giganteus, una dintre cele mai rentabile plante energetice