VINVEST 2019: Degustări speciale - vinuri vechi de 60 de ani, vinuri produse la Muntele Athos, vinuri produse ecologic
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST s-a încheiat la Timișoara duminică, 21 aprilie, iar pe perioada celor trei zile de Salon producătorii de vin au oferit spre degustare peste 250 de sortimente, provenind din România, Serbia, Grecia sau Italia. Soiurilor românești și internaționale deja consacrate li s-au alăturat vinuri cu o încărcătură deosebită, produse în zona Muntelui Athos, toate reușind să cucerească gusturile celor 2870 de vizitatori ce au vizitat centrul expozițional al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Timiș.
Ediția din acest an a adus - pe lângă vinuri autohtone - vinuri biologice, vinuri spumante ce conțin particule de aur, sau vinuri vechi de mai bine de 6 decenii. Un punct special a fost dat de prezența unor vinuri produse la Muntele Athos, de călugărul Epifanios, de la chilia Mylopotamos, situată în apropiere Mănăstirii Marea Lavră, iar pentru prima dată la un eveniment de acest gen a fost adusă și cartea scrisă de monah - "Arta culinară a Sfântului Munte". Volumul s-a bucurat de un succes fulminant în rândul timișorenilor, toate exemplarele fiind vândute în prima zi de eveniment.
În premieră la un Salon din România a fost adus și degustat vinul spumant Imperator 24K – un vin spumant italienesc obținut prin metoda clasica și cu o compoziție în care se regăsesc particule de aur de 24 de karate. Băutura exclusivistă este produsă într-o serie limitată la una dintre cele mai cunoscute vinării din regiunea Francioacorta, Italia. În ceea ce privește lansările de noi produse, COTNARI a adus pentru prima dată spre degustare gamele de spumante și petiante, iar crama Thesaurus Wines a lansat vinurile Riesling Italian (2018) și Sauvignon Blanc Single Vineyard (2018).
Vinurile biologice au fost de asemenea de mare interes, reprezentate de crama Lacrimi de Lună, dar și de sortimente italienești distribuite în România de firma Ovest Food&Beverage.
Componenta educațională VINVEST a adus o degustare deosebită, de vinuri vechi provenind din anii 1958, 1965 sau 1995, susținută de prof.univ.dr. Ioan Nămoloșanu și dublată de simpozionul “Vinul și Sănătatea”, susținut de prof.univ.dr. Arina Antoce.
În cea de-a doua zi a Salonului au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIV-a Din cele 100 de probe înscrise de cei 24 de producători au primit marea medalie de aur următoarele:
- Categoria Vinuri Albe: Crama Gabai, cu soiul Sauvignon Blanc, din anul 2018.
- Categoria Vinuri Rozé: Crama Hamangia Ataman, cu soiul Cabernet Sauvignon, din anul 2018.
- Categoria Vinuri Roșii: Crama Lacerta, cu soiul Merlot, din anul 2015.
- Categoria Distilate: VINCON Romania, cu vinars Miorița, 25 de ani.
Conform regulamentului Organizației Internaționale a Viei și Vinului, la 100 de probe se pot acorda 30% medalii, adică un maximum de 30 de medalii. Pe lângă cele 4 mari medalii de aur, au fost acordate 17 medalii de aur și 9 medalii de argint, astfel:
- Categoria Vinuri Albe: 6 medalii de aur, 4 medalii de argint
- Categoria Vinuri Rosé: 2 medalii de aur, 3 medalii de argint
- Categoria Vinuri Roșii: 7 medalii de aur, o medalie de argint.
- Categoria Distilate: o medalie de aur.
- Categoria Vinuri Efervescente: o medalie de aur, o medalie de argint.
Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România, președintele comisiei fiind doamna Arina ANTOCE, prof.dr. expert O.I.V. (Organizația Internațională a Viei și Vinului).
Ediția de anul acesta a VINVEST s-a bucurat și de prezența unor invitați de marcă din rândul autorităților naționale și locale, dar și de cavaleri ai vinului de la Ordinul Sfântul Vincenziu din Szeged, Asociația Femeilor Specializate în Degustarea Vinului din Szeged, cu toții completând nota festivă a evenimentului.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XVI-a a fost un eveniment la care şi-au adus contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori au fost Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Asociația de Cultură și Promovarea a Vinului VINVEST, iar partenerii principali au fost Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Arsenal Park. În rândul producătorilor de vin, partener național a fost Crama Hermeziu, iar partener principal a fost COTNARI.
Articole înrudite
-
Crama Metamorfosis sau despre metamorfoza vinului românesc
in Agrotehnica -
Turul inovației în viticultură. Făinarea și mana, marile probleme ale plantațiilor de viță-de-vie
in Evenimente -
Bogdan Anghel: „În ultimii 15 ani România a produs vinuri excepționale, dar este necesară construcția unui brand de țară“
in Agrotehnica -
Gala BASF. Vinurile câștigătoare în concursul „Povești cu vinuri românești“
in Actualitate -
SØREN JENSEN, ambasadorul Danemarcei: „Suntem fascinați de munte, de satele istorice, de mâncare și de vinurile românești“
in Interviu -
Pe o piață a vinului de peste 406 milioane de euro, BASF România lansează a 7-a ediție a concursului dedicat industriei de profil
in Actualitate -
De ce pariază fermierul Ion Bălan pe viță-de-vie și vinuri
in Agrotehnica -
Tăierea viței-de-vie iarna
in Agrotehnica -
Vinul fierbinte al unei nopți de iarnă
in Social -
La Cotnari s-au plantat peste 70 ha prin proiecte de reconversie
in Agrotehnica
Articole recente - Lumea Satului
- Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile
- PT303 - hibridul fermierilor campioni la rapiță
- 40 de femei înscrise în programul TalentA 2022
- Omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea)
- Ambiția lui Alexandru Stamatin: „Sper ca în următorii 5-10 ani, să ajung printre fermierii de top“
- Crama Metamorfosis sau despre metamorfoza vinului românesc
- „Creșterea oilor, optimă pentru nevoile noastre“
- Efectul șrotului de rapiță asupra inflamației și stresului oxidativ la purcei după înțărcare
- Ambrozia, o buruiană care și-a găsit leacul
- APIA: Acordarea plăților în avans - Campania 2022