reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Oct 2019

Ouă încondeiate - expoziție și atelier cu vânzare pe Esplanada Palatului Culturii din Iași

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova" Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Centrul de Informare Turistică și Asociația "ART – Meșteșugurile Prutului", a organizat în zilele de 13 și 14 aprilie 2019, pe Esplanada Palatului Culturii din Iași, cea de-a XIX-a ediție a manifestării interactive "Ouă încondeiate".

În preajma sărbătorilor pascale, meșterii populari din toate zonele țării au venit la Iași să le împărtășească celor interesați secretele încondeierii ouălor. Unul dintre aceștia este meșterul popular Florin Cramariuc. „Meșteșugul este moștenit de la bunicul, după aceea l-am învățat în școală și de 40 de ani încondeiez ouă“, a precizat Florin Cramariuc, meșter popular.

Alături de meșterii populari au participat și meșteri care au expus icoane pe sticlă și pe lemn, obiecte cu temă religioasă sculptate în lemn, precum și coșuri realizate din răchită și sfoară. „Începând cu anii ’80 am început să lucrez mai mult, de la Crăciun până la Paște, iar din anii ’90, tot anul lucrăm“, ne spune Maria Zinici, meșter popular.

Evenimentul, desfășurat în preajma sărbătorilor pascale, a prezentat publicului tainele meșteșugului și artei încondeierii ouălor, având drept invitați meșteri populari renumiți, proveniți din zonele tradiționale ale acestui meșteșug:

• Maria Zinici – Rădăuți, Suceava;
• Alina Marocico – Lupcina, Ulma, Suceava;
• Maria și Gabriela Gorban – Măgura, Ulma, Suceava;
• Aurelia Ciuvercă – Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava;
• Maria Hopp - Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava;
• Irina Mădălina Niga - Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava;
• Rodica Bărdăhan - Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava;
• Elena Vereha - Paltinu, Vatra Moldoviței, Suceava;
• Celica Nistor – Rogojești, Mihăileni, Botoșani.

Alături de ei au participat și meșteri care au expus icoane pe sticlă și pe lemnobiecte cu temă religioasă sculptate în lemn(troițe miniaturale, pistornice, cruci de mână), precum și coșuri realizate din răchită și din sfoară:

• Valentin Matraș - Vorona, Botoșani (coșuri împletite din nuiele);
• Cecilia Hăisan – Piatra Neamț; Valentina Acasandrei – Iași (icoane);
• Florin Cramariuc – Suceava; Niculae Gheorghian – Suceava; Sonia și Marcel Apalaghiei – Hulub, Dângeni, Botoșani; Sorin Pașaniuc – Hlincea, Ciurea, Iași (prelucrarea lemnului);
• Silvia Cozmîncă – Iași (împletituri din sfoară);
• Ema Paval – Plopeni, Suceava (țesături);
• Georgeta Cârstea – Bascov, Argeș (turtă dulce).