Noi reglementări privind sectorul băuturilor spirtoase
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
În Ședința de Guvern din data de 27 februarie 2019 a fost adoptată o Hotărâre ce stabilește cadrul instituțional și unele măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului.
Scopul actului normativ adoptat astăzi este de a desemna Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca:
- autoritate competentă cu atribuţii în verificarea documentaţiei pentru înregistrarea şi protecţia indicaţiei geografice a băuturilor spirtoase,
- autoritate responsabilă să efectueze controalele în ceea ce privește respectarea obligațiilor instituite prin Regulament,
- autoritatea competentă cu atribuţii în verificarea şi monitorizarea activităţii şi recunoaşterea organismelor de certificare a băuturilor spirtoase.
Totodată, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale se vor aproba ulterior: Procedura de verificare a documentaţiei pentru înregistrarea unei indicaţii geografice şi dobândirea protecţiei băuturilor spirtoase, procedura de declarare a opoziţiei la nivel naţional şi procedura de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a indicaţiei geografice a băuturilor spirtoase, în vederea dobândirii protecţiei la nivelul Uniunii Europene, precum și Regulamentul privind recunoaşterea organismelor de certificare a băuturilor spirtoase ce au dobândit protecţia indicaţiilor geografice (I.G.) şi supravegherea activităţii acestor organisme.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Sectorul băuturilor spirtoase este important pentru consumatori, pentru producători şi pentru sectorul agricol din cadrul Comunităţii Europene. Măsurile aplicabile sectorului băuturilor spirtoase ar trebui să contribuie la atingerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, la prevenirea practicilor dolosive, la obţinerea transparenţei pieţei şi a unei concurenţe loiale.
România are înscrise, în anexa III la Regulamentul(CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului, un număr de 9 băuturi spirtoase ca indicaţii geografice.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 276/2014 pentru înființarea sistemului privind protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase s-a realizat implementarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea şi protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al Consiliului, denumit în continuare Regulament, care urmează a fi abrogată prin dispozițiile art. 6 din prezentul proiect de act normativ.
Până la data prezentei, în România nu au fost recunoscute organisme de inspecție și certificare care să certifice conformitatea datelor din dosarul tehnic, care privește înregistrarea şi protecţia indicaţiei geografice a băuturilor spirtoase.
Articole înrudite
- UNCSV: Cooperativele agricole, cea mai bună soluție
- Guvernul, un fel de Moș Crăciun albastru: Ce cadouri vor primi agricultorii
- Termenul de aplicare pentru schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor a fost prelungit cu 6 luni
- Adrian Oros: Avem nevoie de peste un miliard de lei pentru despăgubirea fermierilor pentru culturile de primăvară
- Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 6 noiembrie 2020
- Dezbatere la MADR: Stop deșeurilor și risipei alimentare!
- Adrian Oros: În acest an, România a atras peste 2 miliarde de euro pentru agricultură
- Principalele teme de discuție în cadrul reuniunii miniștrilor AgriFish
- Vești bune pentru 800.000 de fermieri: Încep plățile APIA pentru avansul din 16 octombrie!
- Sprijin pentru crescătorii de bovine: 100 de euro/cap vacă femelă adultă
Articole recente - Lumea Satului
- UNCSV: Cooperativele agricole, cea mai bună soluție
- Stadiul plăților APIA în Campania 2020
- Opinie de specialist. Inul de fibră, o plantă de cultură nedreptățită în actuala conjunctură
- Dăunători de carantină la tomatele cultivate în spații protejate
- Singurul soi de castravete amar aclimatizat la condițiile din ţara noastră, cultivat la Fierbinți
- Microgranulatele, o nouă abordare pentru agricultura în schimbare
- Măsuri de stocare a utilajelor agricole pe timpul iernii
- Ferma de 40 de vaci oferă un trai decent familiei Bogos
- Un tânăr din comuna clujeană Râşca crede în pasiunea sa - mioarele
- Ferma de subzistenţă a familiei Mircu din împrejurimile Aradului