Romania

Iașiul vrea produse naturale din gospodării

Iașiul vrea produse naturale din gospodării
Distribuie:  

De curând a avut loc concursul de "Identificare și atestare produse tradiționale", ediția a II-a, organizat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iași (USAMV), în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași (DAJ). A fost o ediție cu multe noutăți și a fost un moment în care valoarea bucatelor tradiționale românești a reprezentat o adevărată artă culinară, deoarece au fost puse în lumină rețete culinare cu o vechime de mai bine de 30 de ani. În competiția  înscrise 34 de produse, care au un real potenţial de a fi atestate drept tradiţionale.

"Suntem ceea ce mâncăm!"

Evenimentul şi-a propus promovarea şi încurajarea consumului de produse alimentare româneşti realizate conform reţetelor tradiţionale. Totodată, s-a urmărit stimularea spiritului antreprenorial al elevilor şi studenţilor prin valorificarea superioară a producţiilor agroalimentare obţinute în fermele de mărime medie și mică. Concursul a constat în realizarea şi prezentarea unui produs tradiţional de către elevi sau studenţi, care au participat individual sau în echipă, coordonaţi de un cadru didactic.

În deschiderea concursului, prorectorul USAMV Iași, prof. univ. dr. Benone Păsărin a vorbit despre cât de important este ce mâncăm: „A mânca și a bea par două dintre cele mai banale activități umane! Asta, dacă uităm faptul că de milenii, în jurul sau în interiorul acestor activități s-au creat ritualuri (…), care au influențat mersul lumii. Suntem ceea ce mâncăm!, iar produsele gastronomice pe care le adorăm, ca și pe cele pe care le detestăm, spun foarte multe lucruri despre personalitatea noastră. Sunt produse gastronomice, care rivalizează cu operele de artă, de aceea multe dintre acestea, care incubă tradiții, incubă de fapt elemente, de tot ceea ce  înseamnă bun și vechi într-un neam, fiind înscrise în ceea ce înseamnă tezaurul imaterial al lumii. Mă bucur că aici, în "Sala de Marmură" a Facultății de Zootehnie, într-o eră în care tiparele fast-food ne împing către produse tot mai standardizate și mai lipsite de personalitate, organizăm un astfel de concurs.“

Prof dr. Constantin Pascal, de la "Tehnologia exploatării ovinelor și caprinelor", USAMV Iași, vrea să readucă prin acest concurs, produsele tradiționale. „Acest concurs este un lucru, cu care ne mândrim, (…) poporul român a pierdut mult din tradiționalitate, în perioada comunistă, când rămăsese doar murăturile ca fiind tradițional. Acum rolul nostru, în special a tinerilor este de regăsi și de a aduce înapoi în atenție, aceste produse tradiționale pentru că, comparativ cu Italia, care are peste 100 de produse tradiționale, noi avem doar 8 protejate la nivel european. Avem produse bune, iar rolul acestui concurs este de a scoate la suprafață și de a readuce în atenția consumatorului, produsele care ne marchează“, a precizat prof. dr. Constantin Pascal.

Concursul s-a terminat cu 34 de produse înscrise, care au un real potenţial de a fi atestate drept tradiţionale de către Direcţia Pentru Agricultură Judeţeană Iaşi.  Gabriel Hoha, șeful serviciului DADR Iași, specifică că Iașul are nevoie de astfel de produse și încurajează tinerii antreprenori. „La prima ediție, din luna martie am avut 26 de produse în concurs, iar acum avem 34, lucru care evident ne onorează. Vreau să apreciez că dosarele participanților au fost tot mai complexe (...). În acest moment, Iașul are 15 produse tradiționale și în continuare este nevoie de aceste produse“, a mai punctat acesta.

Rețete de la lume adunate și iarăși la lume date

Toate produsele au fost grupate în două categorii: preparate dulci şi preparate pe bază de carne, lapte, peşte şi legume, iar juriul a fost ales din rândul specialiştilor de la Minsterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Facultăţii de Zootehnie. Pe primele două locuri s-au aflat produsele "Pastramă de berbecuţ de Sineşti", care a fost realizată de echipa Liceului "Haralamb Vasiliu" din Podu Iloaiei şi "Poale-n brâu", făcute de echipa Liceului Tehnologic "Grigore Antipa" din Bacău.

La competiţia gestionată de Facultatea de Zootehnie de la USAMV au participat elevi de la diferite licee din judeţele Iaşi şi Bacău, dar şi de la Liceul „Vasile Alecsandri“ din Ungheni, Republica Moldova. Aceștea au venit cu emoții și produse inedite, care au atras toate privirile.

Martiniuc Adrian, directorul adjunct al Liceului Tehnologic Economic "Virgil Madgearu" - Iași, spune că aceste produse au devenit o necesitate. „Produsele tradiționale revin în atenția noastră și numai sunt doar un element de inedit, ci o necesitate! Practic, astăzi dacă vrem să trăim sănătos și să avem un viitor, trebuie să apelăm din nou la produsele tradiționale.“ Bolohan Mihaela, cadrul didactic la același liceu vrea să ateste "Pelicele Domnului ", iar la concurs s-a înscris și cu peltea de gutui și o băutură alcoolică, care are denumirea arhaică "vișinapul" și este cunoscută ca și vișinata“, a punctat dumeaei.

De la Colegiul "Vasile Adamachi" Iași, Tataru Sabina a venit cu produsul "PrunaLuna", o pâine făcute din prune și alune uscate. „Este un produs creat de noi în patiseria colegiului agricol și se poate servi dimineața cu miere sau iaurt natural, pentru că noi, ca elevi știm că prunele și alunele îmbunătățesc memoria“, a precizat Sabina.

Atasiei Vasile din comuna Sinești, județul Iași are o mică fermă de familie cu de toate și s-a prezenta la concurs cu puțin din toate: „Avem pastramă de berbecuț și cârnați de oaie, porc și vită. Anul trecut am venit cu telemea de vacă, brânză de vacă și urdă cu mărar. Produsele acestea se fac foarte greu și nu avem piață de desfacere.“

Un alt produs care a atras toate privirile a fost cel prezentat de Holban Cătălina, de la Colegiul  "Grigore Antipa" din Bacău, respectiv varză călită cu prune afumate: „Acesta este un produs tradițional românesc, care se consumă mai ales în perioada postului Crăciunului și este ușor de preparat, deoarece în orice gospodărie se găsește varza murată.“ Tot de la același colegiu, Bejan Lidia a concurat cu un preparat din localitatea Cleja, respectiv ardei umpluși cu crupe și pită sau mămăliga dulce.

Butnaru Daniela a reprezentat Colegiul Tehnic "Ioan C. Ștefănescu" - Iași, cu o rețetă de la bunica: „Am adus scrob cu jumări, sărmăluțe, pui cu gutui, plăcintă cu dovleac, floricele și toci, care este un preparat din brânză și cartofi. Preparatul "pui cu gutui" este o rețetă tradițională, pe care am învățat-o de la bunica mea, din comuna Coștuleni județul Iași.“

Andra Andriuca, elevă a Liceului "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, a adus sărbușca. „Concurăm cu un produs tradițional și anume, ciorba ciobănească, respectiv sărbușca. Noi avem marele avantaj că în liceul nostru avem fermă proprie și prin fabricarea acestui produs putem valorifica zerul, cu care se prepară această delicatețe. Sperăm să ducem tradiția mai departe, deoarece considerăm că acesta este lucrul pe care trebuie să îl facem“, declară Andra Andruica.

Tot de la același liceu, Lungu George a venit cu un produs unic: „Sticle îmbrăcate în scoarță de copac și decorațiuni pentru acestea. Procesul nu este greu, dar timpul de așteptare pentru a se usca durează mai mult“, ne spune acesta.

La prima ediție, care s-a desfășurat în luna martie anul acesta, concursul s-a bucurat de un real succes în rândul participanților. Elevi de la liceele de profil din zona Moldovei, precum și studenți ai USAMV Iași, au prezentat delicii culinare preparate după rețete păstrate din generație în generație. Printre produsele s-au regăsit "Slănina de Mangalița din Valea lui Bogdan", "Pastrama de oaie ca la Mitică", "Pasta fițoasă de pește", "Plăcinta tradițională de la Zapodia" și "Cozonac tradițional de Fântânele".

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Iasi, produse traditionale, gospodarii, USAMV Iasi

Alte articole: