cemrom iulie 2018
update 14 Dec 2018

"Piaţa de seminţe cu suflet" s-a adunat la Iași

  • Publicat în Actualitate

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, la sediul Facultății de Zootehnie a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", s-a desfășurat evenimentul intitulat "Piața de semințe cu suflet", ajuns la cea de-a treia ediție. Cei prezenți au putut face schimb de semințe străvechi nemodificate genetic, provenind din gospodării, asociații și instituții din țară și din străinătate.

Din suflet pentru suflet!

Una din marile probleme ale alimentației moderne o reprezintă faptul că nu se mai cultivă semințele tradiționale decât la scară foarte mică. Acestea riscă să se piardă, în timp ce noi ne hrănim cu fructe, legume și verdețuri lipsite de gust, provenite din semințe hibridate și chiar modificate genetic. În acest sens, diverși fermieri mici din județul Iași, cât și din județele învecinate s-au adunat la Iași pentru a face schimb de semințe tradiționale, provenind din gospodării și de la diverse asociații. Evenimentul a fost organizat de grupul de producători "Semințe cu suflet", iar gazda celei de-a treia ediții a fost Doina Leonte, șef lucrări la Facultatea de Zootehnie din Iași. „La a treia ediție putem spune că avem deja experiență și abia așteptăm să vină și ediția a patra. Piețele de semințe cu suflet sunt evenimente organizate de membrii unui grup, care are peste 2.000 de persoane din toată țara, și care se adună în spațiul virtual, dar și real, nu doar pentru a schimba sfaturi și idei, ci și pentru a schimba semințe între ei. Dorința noastră este ca aceste semințe să se păstreze și să se multiplice. Cele mai multe dinte acestea sunt de la soiuri tradiționale de legume, plante aromatice, flori, dar și semințe tradiționale, de pe alte meleaguri, cum ar fi: Basarabia, Rusia și Franța. Chiar dacă, acestea nu sunt semințe tradiționale românești sunt semințe tradiționale din alte zone, care seamănă oarecum ca și climă, cu cele din țara noastră. Rugămintea noastră este ca, cel puțin aceste soiuri să fie păstrate în gospodăriile proprii și bine ar fi ca persoanele, care au luat aceste semințe să le ofere la rândul lor, astfel încât acest fenomen să se extindă și să nu fim doar câțiva, dintre cei care se ocupă cu așa ceva.“

Dar din dar … se face rai!

Majoritatea celor prezenți la acest eveniment și-au manifestau surprinderea şi entuziasmul de a vedea că unele dintre semințele pe care le-au găsit la acest eveniment, erau din categoria culturilor, pe care le credeau pierdute.

Alina Florina Martinaș Ioniță, din localitatea Bălteni, județul Vaslui a venit pentru prima dată la un astfel de eveniment și consideră că semințele sunt un dar pe care trebuie să îl dăruim, nu să îl vindem: „Este prima interacțiune de acest gen pentru noi, deoarece suntem de curând în grupul "Semințe cu suflet". Noi am venit anul acesta cu ce am avut prin grădină, mai exact soiuri de goji, dar și semințe de dovleci, mărar, moștenite de la străbunica mea. Este o inițiativă lăudabilă, deoarece semințele sunt într-adevăr un dar, pe care ar trebui să-l dăruim mai departe, nu să-l vindem!“

Costela Toma a poposit la Iași, din localitatea Puiești, județul Buzău, cu o sumedenie de semințe pentru flori, în special semințe unice de maci: „Am o grădină de 2.400 mp numai cu flori, adunate din toată Europa. Sunt colecționară, în primul rând de maci, nalbe și trandafiri, pasiune pe care o am dobândit-o de la mama mea.“

Anca Ursu Elena, de Grădina Bogdănița, din județul Vaslui este prima dată când participă și a făcut mulți oameni fericiți, cu semințele sale tradiționale: „Aceste inițiative sunt lăudabile și trebuie sprijinite! Devenită membru boboc la semințe cu suflet am fost întâmpinată cu multă drag și diverse sfaturi. Sala a fost plină cu semințe, tigve, cartofi, sorg, napi, ardei, verdeață, flori și multe bunătăți din diferite gospodării, din județele Iași, Buzău, Constanța, Ialomița, Vaslui și spre plăcerea mea, mulți gospodari de peste Prut. Noi am venit la piață cu câte ceva din fiecare, cu semințe, cu produse proaspete aduse direct din grădină, pentru ca fiecare să-și ia tomata sau ce dorește și să-și recolteze singuri semințele dorite, dar și cu o zacuscă tradițională și o dulceață de gutui. Am mai adus de la bunicu’ semințe de fasole urcătoare mov, care la fiert se fac verzii și știuleți de porumb, pe care îi luasem de decor, până să ne trezim că vin oamenii să ne spună că porumbul respectiv, este un soi vechi foarte căutat.“

Gheorgiu Necula din Roman, județul Neamț a adus semințe autohtone de tomate și fasole, din mica sa grădină: „Am venit cu semințe de tomate și fasole grasă. Cultivăm doar pentru familie o suprafață de 50 mp și avem undeva în jur de 40 de soiuri de roșii și plus alte legume. Ne-am gândit să mâncăm sănătos, și dacă tot avem o bucățică de grădină, de ce să o lăsăm nefolosită? De mult timp facem schimburi de semințe sau cumpărăm.“

Bărlădeanu Aneta, din localitatea Cotnari, județul Iași a venit cu de toate și a lut la rândul ei, ce se putea lua: „Am adus fel de fel de bulbi, semințe de țelină, fasole, dovleci decorativi, castraveți, roșii, crăițe și salvie. Am trei ani de zile de când sunt în acest grup și îmi este folositor, deoarece facem schimburi de semințe permanent. De altfel, ce am primit am înmulți și am dăruit mai departe.“

La piața de semințe am găsit-o și pe Vicky Militaru, din Botoșani, care este o mare amatoare de ce este sănătos; aceasta lasă plantele așa cum le-a lăsat mama naturii, fără să le stropească: „Am dăruit topinambur, șofrănel, semințe de dafin, ardei Cornul caprei de Buzău, sorg, un soi nou, pe care l-am primit și eu în urmă cu doi ani și vreau să-l dăruiesc mai departe. Sunt o mare amatoare de ce este sănătos, curat și nestropit, și cum le-a lăsat mama natură, așa le-am lăsat și eu la rândul meu.“

O altă participantă a fost Geanina Pop, din Iași, care a adus semințe de plante medicinale: „Am venit cu semințe din plante medicinale, deoarece acesta este specificul grădinii mele, mici, dar care are de toate. Aici, am adus semințe de legume, plante aromatice și decorative. O astfel de activitate...vine pur și simplu din noi. “

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Articole recente - Lumea Satului