cemrom iulie 2018
update 20 Sep 2018

Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală - august 2018

  • Publicat în Actualitate

În cursul lunii august 2018, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au desfășurat 7.347 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a  seminţelor, legumelor și fructelor.

Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost acordate 127 de amenzi contravenționale în valoare totală de 219.800 lei.

Neconformităţile constatate și sancționate au fost:

  • Alba, 3.800 lei- neîntreţinerea spaţiilor, echipamentelor în condiţii corespunzătoare de igienă, depozitarea unor produse alimentare pe paviment
  • Arad, 4.000 lei- lipsă igienă
  • Arges, 2.000 lei- utilaje, ustensile insuficient igienizate, sifoanele din pardoseală colmatate
  • Bacău, 10.000 lei- depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final în spaţii neigienizate
  • Bihor, 3.200 lei- unitate neînregistrată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, depozitare necorespunzătoare
  • Bistriţa-Năsăud, 5.000 lei- stare generală de igienă necorespunzătoare, termometre defecte, lipsă dezinfectanţi, stare de sănătate neatestată, nu se ţin înregistrări pentru parametru temperatură în spaţiile frigorifice, lipsă acţiuni dezinsecţie-deratizare, agregate frig neîntreţinute şi neigienizate, pardosea neigienizată, lipsă elemnente de identificare, blaturi din lemn, ustensile degradate
  • Botoşani, 6.000 lei- comercializare fără respectarea normelor în vigoare
  • Braşov, 16.400 lei- igienă şi depozitare necorespunzătoare
  • Brăila, 7.000 lei- bloc alimentar neigienizat, funcţionare fără document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
  • Bucureşti, 6.000 lei- nerespectarea condiţiilor de igienă, depozitare necorespunzătoare
  • Buzău, 1.200 lei - neîntreţinerea spaţiilor şi utilajelor, depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare
  • Cluj, 8.600 lei - desfăşurare de activităţi neînregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare, neanunţarea DSVSA privind produsele neconforme
  • Constanţa, 2.000 lei - neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare de igienă a spaţiului de depozitare, frigorific şi spaţiului de congelare pentru produsele de panificaţie şi patiserie congelată
  • Dâmboviţa, 51.400 lei - neîntreţinere spaţii, depozitare necorespunzătoare, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, neînregistrare spaţii, depăşirea capacităţii de depozitare produse alimentare, etichetare necorespunzătoare
  • Dolj, 6.000 lei - neîntreţinere utilaje, depozitare necorespunzătoare, igienă necorespunzătoare
  • Giurgiu, 12.000 lei - lipsă trasabilitate
  • Gorj, 9.600 lei - depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment sau în contact cu pereţii congelatorului care prezentau depuneri masive de gheaţă, comercializarea produselor alimentare fără a deţine înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, depozitarea nesectorizată, lipsă elemente de identificare, spaţiul de servire nu este întreţinut corespunzător, suprafeţele interioare ale incintei (pereţi, paviment), ustensilele şi echipamentele din dotare nu sunt igienizate
  • Ialomiţa, 3.800 lei - depozitare necorespunzătoare, produse alimentare neconforme neevacuate dintre cele conforme, neasigurarea transmiterii probelor la laborator în timp util
  • Iaşi, 6.800 lei - depozitare necorespunzătoare, lipsă document înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor
  • Mehedinţi, 3.200 lei - nerespectarea normelor de igienă privind întreţinerea spaţiilor, lipsă buletine analiză produse finite, lipsă documente care atestă controlul stării de sănătate la personalul lucrător, nerespectarea condiţiilor de depozitare, activitate neînregistrată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor
  • Mureş, 8.800 lei - igienă, depozitare, manipulare necorespunzătoare
  • Prahova, 2.000 lei - etichetare necorespunzătoare
  • Satu-Mare, 2.600 lei - spaţii neigienizate
  • Sibiu, 14.400 lei - manipulare, etichetare, depozitare necorespunzătoare
  • Timiş, 6.000 lei - spaţii de producţie şi depozitare în condiţii de igienă necorespunzătoare
  • Tulcea, 11.200 lei - depozitare necorespunzătoare, produse aşezate direct pe paviment
  • Vâlcea, 6.800 lei - spaţii neîntreţinute corespunzător, depozitare necorespunzătoare;

De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Sursa: ANSVSA

 

Articole înrudite