reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Cerealele Syngenta înving cu succes seceta dobrogeană

Syngenta este deja de multă vreme o prezență constantă alături de fermierii români. Una dintre trăsăturile acestei prezențe este preocuparea de a aduce mereu produse noi, a căror eficiență în condițiile pedoclimatice ale României este deja demonstrată. Fie că este vorba despre semințe, fie că vorbim despre substanțe pentru tratamentul semințelor, fungicide, pesticide, insecticide sau biostimulatori, testarea se face întotdeauna în condiții reale, în câmp, iar doritorii sunt invitați să vadă rezultatele cu ochii lor. Nici anul acesta nu s-a făcut excepție de la această regulă. Specialiștii Syngenta au prezentat noutățile în domeniul culturilor de floarea-soarelui, porumb și cereale păioase pe platforma experimentală de la Amzacea, județul Constanța.

Contra lupoaiei, genetica nu este suficientă

syngenta IMG 4363

Hibridul Neo Star este vedeta din acest an a portofoliului Syngenta în ceea ce privește cultura de floarea-soarelui. Încadrat în clasa Clearfield Plus, acest hibrid pare să fie foarte bine adaptat la condițiile din Dobrogea. În ferma de la Amzacea semănatul s-a făcut la data de 11 aprilie. Cultura premergătoare a fost una de cereale. Densitatea recomandată de specialiști a fost de 65.000 de plante/hectar. În preemergență s-a aplicat o erbicidare cu produsul Gardoprim, 4 litri/ha. Ulterior, în stadiul de 6-8 frunze s-a aplicat și erbicidul Listego Plus, care combate un spectru larg de buruieni și are un efect puternic asupra Orobanche cumana (lupoaie), principalul inamic al florii-soarelui. „Încercăm să venim în sprijinul dumneavoastră cu tehnologii complete. Doar genetica nu este suficientă“, a subliniat Dan Spătaru, specialistul companiei, adresându-se fermierilor prezenți. Și, într-adevăr, în lotul martor, alăturat celor tratate, se putea observa o îmburuienare semnificativă cu lupoaie, deși pe terenul respectiv nu se mai cultivase floarea-soarelui de cinci ani.

Ca o concluzie generală referitoare la floarea-soarelui, cultura arăta foarte bine, mai ales ținând seama de condițiile acestui an. Gazdele noastre ne-au promis că ne vor invita și la toamnă pentru a evalua împreună producția.

Corintos și Orfeus confirmă previziunile

syngenta IMG 4324

În ceea ce privește porumbul, curiozitatea tuturor celor prezenți a fost concentrată asupra celor doi hibrizi din gama Artezian, Corintos și Orfeus, care au fost prezentați în premieră în luna ianuarie a acestui an. „Genetic au ceva în spate: se pretează foarte bine la secetă și arșiță“, i-a prezentat Ionuț Nae, specialist al Syngenta. „Am semănat loturi cu două densități diferite: 65.000 și 75.000 de boabe/ha. Vă încurajăm să nu semănați acești hibrizi cu densități mai mici de 60.000 – 65.000 plante viabile/ha, nici chiar în condiții de secetă. O densitate mai mică nu va însemna o producție mai mare pe plantă în cazul acestor hibrizi“, a sfătuit el.

În cazul porumbului, tehnologia primează. Este foarte important ca semănatul să aibă loc cât mai devreme posibil, consideră Ionuț Nae. Or, tocmai acesta este unul dintre atuurile hibrizilor Corintos și Orfeus, care aparțin grupei FAO 300 și, respectiv, 340. Pe loturile demonstrative de la Amzacea au fost semănați în două etape, la o diferență de cinci zile, pe 11 și, respectiv, 16 aprilie. La semănat s-a aplicat îngrășământ „triplu 15“, iar la o săptămână câte 120 kg azotat de amoniu/ha. Preemergent s-a erbicidat cu Gardoprim. Caracteristicile acestui produs sunt selectivitatea mare și fereastra mai mare de aplicare. În cazul porumbului, care este mai sensibil la fitotoxicitate, acestea sunt avantaje esențiale. Postemergent a fost aplicat Elumis, un erbicid consacrat pentru combaterea buruienilor graminee anuale şi perene, precum şi a buruienilor cu frunza lată, anuale şi perene, din cultura porumbului.

Cu toate acestea, diferențele între plantele semănate în epoci diferite se observau cu ușurință. Pe loturile din epoca a doua se constatau neuniformități la răsărire și o dezvoltare mai slabă a plantelor. Cu toate acestea, în ceea ce privește producția, ultimul cuvânt va fi spus abia la recoltare, la care specialiștii Syngenta ne-au promis, de asemenea, că vom fi invitați.

Păioase pentru garantarea profitului și un înlocuitor pentru neonicotinoide

syngenta IMG 4352

România își păstrează tradiția de grânar al Europei. În acest context, desigur că din portofoliul Syngenta nu puteau lipsi cerealele păioase și tehnologiile pentru tratamentul lor. „Scopul nostru principal este de a elibera potențialul plantelor. Așa se face că am venit cu cele mai performante soiuri de grâu și de orz hibrid“, a spus la începutul prezentării sale Dan Ghiță, consilier în sectorul cerealelor păioase. „Compania noastră oferă gama completă necesară cultivării cerealelor păioase. Oferim tratamente pentru sămânță, erbicide, fungicide, insecticide și regulatori de creștere și, evident, semințe“, a arătat domnia sa.

Pe loturile demonstrative cultura premergătoare a fost floarea-soarelui. La data semănatului, pe 16 octombrie, s-au aplicat și îngrășăminte NPK 14:14:14, 250 kg/ha, cu aport de sulf și magneziu. În primăvară s-au aplicat și 120 kg azotat de amoniu/ha. La începutul lunii aprilie s-a aplicat și îngrășământul foliar Green Cereal, 2 kg/ha. Au fost aplicate și două tratamente antifungice, cu Amnistar Opti, un produs nou, și cu Elatus Era, un alt produs revoluționar oferit de Syngenta. Nu vom spune despre el decât că este de trei ori mai puternic decât orice alt produs din clasa sa în combaterea septoriozei și a ruginilor. Împotriva insectelor s-au aplicat două tratamente cu bine-cunoscutul produs Karate Zeon. Desigur că și regulatorul de creștere Modus Evo a avut un cuvânt greu de spus.

Ca rezultat, toate soiurile de grâu prezentate au dat rezultatele așteptate, adică excelente. Ingenio a confirmat ceea ce se știe deja de mai mulți ani: că este un grâu care nu dezamăgește. Moisson, un soi semitimpuriu cu boabe aristate, a crescut la o înălțime de 80-90 cm. Și-a dovedit toleranța foarte bună la îngheț și productivitatea ridicată. Ilico și-a dovedit și el productivitatea și a cucerit inimile celor prezenți cu spicul său cu boabe mari, nearistate, care arată ca niște pâini în miniatură. „Este un soi care crește securitatea în fermă și securizează investiția“, a ținut să precizeze Dan Ghiță.

Colegul său, Alexandru Ghiță, a anunțat lansarea, în această toamnă, a unui nou insectofungicid pentru tratarea semințelor de grâu, orz și ovăz. „Având în vedere că acesta a fost ultimul an în care a fost acceptată folosirea neonicotinoidelor, Austral Plus va fi singura substanță pe care o veți găsi pe piață“, a subliniat el importanța produsului.

Un alt aspect asupra cărora reprezentanții Syngenta au insistat a fost acela al respectării bunelor practici agricole în domeniul aplicării tratamentelor. „Noi, la Syngenta, avem o vorbă: un tratament e atât de bun cât de bună e aplicarea lui. Calitatea produsului dă 50% din eficiența tratamentului,iar restul de 50% e dat de modul în care e aplicat“, a atras atenția dl Andrei Măruțescu, directorul de comunicare al companiei.

Dacă e de tras o concluzie, atunci aceasta este că Syngenta rămâne, mai departe, un partener de nădejde al fermierilor români!

Alexandru GRIGORIEV

Articole înrudite