cemrom iulie 2018
update 12 Nov 2018

Campionii marilor recolte la porumb din Moldova

  • Publicat în Actualitate

În zona Moldovei, județele Neamț, Botoșani, Bacău, Vrancea și Vaslui, hibrizii de porumb Pioneer P9537, P9241, P9903, P9175 au garantat producții de excepție. Fermierii campioni care au ales hibrizii Pioneer au fost mulțumiți de cantitatea obținută pe hectar, mai ales ținând cont de faptul că niciunul dintre cei 10 agricultori pe care îi vom prezenta în cele ce urmează, nu a irigat culturile. O dovadă care confirmă o dată în plus faptul că hibrizii Pioneer garantează performanță în orice fermă.

Cu producția de 14.350 kg/ha obținută cu hibridul P9241, fermier campion  a devenit domnul Nicu Cepreaga. Acesta lucrează în județul Neamț 270 ha, dintre care porumb anul trecut a semănat 100 de ha. “Am arat în toamnă, la adâncimea de 30 cm, apoi în primăvară am efectuat o trecere cu combinatorul, am aplicat îngrășăminte complexe 20.20.0 – 200 kg/ha, după care la semănat, în data de 26 aprilie, am aplicat pe rând 200 kg/ha de uree. Am erbicidat o singură dată, iar în stadiul  de 3-4 frunze am aplicat 250 kg/ha de nitrocalcar. Cultura a mai beneficiat de un îngrășământ foliar și de o fertilizare. Am recoltat la sfârșitul lunii octombrie, început de noiembrie. Anul acesta voi semăna tot 100 ha cu porumb, în principal același hibrid - P9241”, a declarant fermierul campion Nicu Cepreaga.

Cepreaga Nicu

Următorul fermier campion din zona Moldovei este domnul Mihai Pavelescu, care a obținut 14.150 kg/ha cu hibridul P9903. Acesta lucrează 480 ha în localitatea Ștefan Cel Mare, județul Neamț. “Anul trecut am avut porumb pe 80 ha, semănat după păioase. În toamnă am arat la 25 cm și am aplicat 150 kg/ha superfosfat, iar în primăvară am discuit, am trecut cu combinatorul și am aplicat complex 15.15.15 – 300 kg/ha. Apoi am semănat la mijlocul lunii aprilie, când am mai aplicat 150 kg/ha – uree granulată cu degajare lentă. Am prășit de 2 ori și la fiecare lucrare am aplicat 100 kg/ha de nitrocalcar. Am erbicidat preemergent și nu am aplicat niciun tratament și nici nu am irigat. Am început recoltatul în octombrie și pot spune că am obținut producție mare, am fost mulțumit. Anul acesta voi semăna în jur de 100 ha cu porumb, în principal voi merge tot pe hibridul P9903”, a declarant fermierul campion.

Mihai Pavelescu

Tot în județul Neamț, localitatea Dumbrava Roșie, își desfășoară activitatea și fermierul campion Gheorghe Popescu. Acesta lucrează 160 ha, iar anul trecut a semănat porumb pe 35 ha, iar hibridul P9241 i-a asigurat producția de 13.500 kg/ha. “Am semănat porumbul după sfeclă de zahăr și după floarea-soarelui. Ca de obicei, am arat în toamnă la adâncimea de 35 cm, iar în primăvară am continuat cu lucrările de pregătire a terenului, am efectuat o trecere cu combinatorul. Am semănat în prima parte a lunii aprilie și tot atunci am aplicat 200 kg/ha complex triplu 16. Am erbicidat și după semănat și în vegetație, nu am dat nici un tratament și nici nu am prășit. Anul acesta a fost fără probleme, am avut și ploi și totul a fost bine. Am recoltat începând cu 10 octombrie”, a declarat fermierul campion. Mulțumit de recoltă, domnul Gheorghe Popescu va semăna anul acesta 45 ha cu porumb și a ales deja hibrizii Pioneer P9241 și P9537.

Gheorghe Popescu

În județul Botoșani, fermier campion a devenit domnul Cătălin Rotariu. Acesta lucrează 1.800 ha, iar porumb a semănat anul trecut pe 500 ha. Hibridul P9903 i-a asigurat producția de 13.220 kg/ha. “Porumbul l-am semănat în principal după soia și floarea-soarelui.  Am mers pe lucrările clasice: în toamnă am arat, în primăvară am discuit și am pregătit patul germinativ. Am aplicat îngrășământ complex – 300 kg/ha. La începutul lunii aprilie am semănat și am mai aplicat 150 kg/ha uree. Am aplicat erbicide și preemergent și postemergent, am prășit o singură dată și nu am efectuat nici un tratament. Mai mult, cultura a fost în neirigat!  Am recoltat începând cu 15 octombrie și am terminat la jumătatea lunii noiembrie. Anul acesta voi semăna porumb pe 300 ha”, a conchis Cătălin Rotariu.

Rotariu Catalin

În județul Vrancea, fermier campion a devenit domnul Tudorel Popa. Acesta a obținut 13.100 kg/ha cu hibridul P9903 și 12.070 kg/ha cu hibridul P9537. “Lucrez 100 ha, porumb am avut anul trecut pe 38 ha, semănat după grâu. Am arat la 35 cm, în toamnă, iar în primăvară am efectuat câte o trecere cu discul și combinatorul și am aplicat uree 100 kg/ha . Am semănat pe 11 aprilie când am aplicat și 250 kg/ha. Am prășit în faza de 8-10 frunze și am aplicat încă 100 kg/ha de uree. Am erbicidat în preemergență și unde a fost cazul am corectat cu un nou erbicid. Nu am aplicat tratamente și nici nu am irigat. Am recoltat începând cu 15 octombrie și am fost mulțumit de producție. În primăvara aceasta voi semăna 30 ha cu porumb. am ales 2 hibrizi Pioneer, dar cu FAO mai mic”, a punctat agricultorul vrâncean.

Popa Tudorel

Domnul Ioan Rauță a devenit fermier campion la porumb cultivând trei hibrizi Pioneer. Acesta lucrează în județul Bacău 1.800 ha, iar anul trecut a semănat porumb pe 560 ha, 430 ha cu hibrizi Pioneer. Hibridul P9903 i-a oferit producția de 12.150 kg/ha, P9241 -11.600 kg/ha, iar P917510.860 kg/ha. “Am semănat porumbul după grâu, floarea-soarelui și lucernă. Am arat din toamnă la 35-40 cm, iar în primăvară am continuat cu pregătirea terenului, am aplicat și îngrășăminte naturale, 400 kg/ha de uree, iar la semănat am dat complexe 18.46.0, între 350-380 kg/ha, asta după jumătatea lunii aprilie. Am erbicidat în faza de 6 frunze, apoi am aplicat 2 îngrășăminte foliare, primul în faza de 8 frunze, al doilea la 10 frunze și am efectuat 2 prașile mecanice. Am recoltat în luna octombrie, iar anul acesta voi semăna 500 ha cu porumb și am ales doi hibrizi Pioneer”, a punctat fermierul campion.

Rauta Ioan

Fermier campion a devenit și Iustin Antal din localitatea Țibucani, județul Neamț. Acesta lucrează 1.700 ha, porumb a semănat anul trecut pe 430 ha și a obținut 11.400 kg/ha cu hibridul P9537. “Merg pe arătură de toamnă la 25-30 cm, iar în primăvară efectuez o trecere cu combiantorul. Anul trecut am semănat la sfârșit de aprilie, început de mai, am aplicat îngrășăminte 18.46.0 – 150 kg/ha și nitrocalcar 150 kg/ha, pe unele sole am mai aplicat și uree, iar pe toată suprafața am aplicat microgranulate – 20 kg/ha. Am erbicidat preemergent, iar în vegetație a revenit cu un alt erbicid doar pe solele unde a fost nevoie. Nu am aplicat tratamente și am efectuat o singură prașilă mecanică. Recoltatul a avut loc la sfârșitul lunii octombrie, început de noiembrie. Anul acesta voi semăna în jur de 500 ha cu porumb, am comandat deja hibrizii Pioneer, cu care voi semăna mai bine din jumătate din suprafață”, a declarat Iustin Antal.

Antal Iustin

În localitatea Pădureni, din județul Vrancea familia Popa lucrează 300 ha. Domnul Gheorghe Popa și cei doi fii au semănat porumb anul trecut pe 110 ha și au devenit fermieri campioni cu hibridul P9537, care le-a asigurat producția de 10.900 kg/ha. “Am semănat porumb după grâu. Am început cu scarificatul, am arat la adâncimea de 25 cm, iar în primăvară am trecut cu combinatorul, am aplicat uree 200 kg/ha  și am semănat la începutul lunii aprilie, atunci când am aplicat îngrășământ complex 20.20.0 – 200 kg/ha. Imediat, în negru cum se spune, am erbicidat, iar a doua erbicidare a avut loc în faza de 4-6 frunze. Nu am aplicat tratamente, nu am prășit și nici nu am irigat, deci producția, mulțumitoare de altfel, a fost obținută fără aceste lucrări. Am recoltat în luna octombrie”, a punctat domnul Gheorghe Popa. Mulțumiți  de producție, anul acesta membrii familiei Popa vor semăna întreaga suprafață de porumb, 110 ha, numai cu hibrizi Pioneer.

Fam Popa

Domnul Florin Zalomir  din județul Bacău a devenit fermier campion la porumb cu hibridul P9241, care i-a oferit producția de 9.860 kg/ha, însă pe unele sole cantitatea a depășit cu mult 10.000 de kg/ha. “Am semănat anul trecut porumb pe 140 ha. Cultura premergătoare a fost floarea-soarelui. Am arat la 35 cm încă din toamnă, după care în primăvară am nivelat și am trecut o dată cu combinatorul. Am aplicat îngrășământ complex 20.20.0 – 400 kg/ha, la semănat, în jurul datei de 10 aprilie. Am erbicidat imediat după semănat, unde a fost cazul am intervenit cu al doilea erbicid, iar în vegetație, în faza de 8 frunze am aplicat îngrășământ foliar și am prășit o singură dată. Cultura a fost în neirigat, iar recoltatul l-am început în jurul datei de 24 octombrie, campania a durat 2 săptămâni”, a specificat fermierul campion. Mulțumit de evoluția culturii și de producția obținută anul trecut, fermierul campion va semăna anul acesta aceeași suprafață cu porumb.

Zalomir Florin

În județul Vaslui, fermier campion a devenit domnul Florin Enache. Acesta lucrează 278 ha, 118 ha a semănat cu porumb anul trecut, iar hibridul P9903 i-a oferit producția de 8.750 kg/ha. A semănat porumbul după floarea-soarelui și grâu, dar pe o solă unde a întors rapița, iar producția atinsă aici a fost de pe 10.000 kg/ha. “Lucrările le-am efectuat în funcție de solă și de ce cultură a fost înainte. Așa că fie am arat, fie doar am discuit și am pregătit terenul. Pe sola unde nu a ieșit rapița, a fost aplicat complex triplu 15 – 200 kg/ha, iar pe celelalte sole am aplicat azot în primăvară – 170 kg/ha, la semănat, în prima jumătate a lunii aprilie. Apoi la prășit, în faza de 6-8 frunze, am aplicat încă 130 kg/ha de azot și a mai urmat o a doua prașilă, la faza de 10 frunze. Am erbicidat în vegetație, iar tratamente nu am aplicat. Am recoltat în jur de 19 septembrie și am terminat în jur de 20 octombrie. Anul acesta voi semăna în jur de 160 ha, în principal P9241, dar și un hibrid nou pentru a-l testa”, a declarant fermierul campion, Florin Enache.

Florin Enache

Articole înrudite