abonament lumea satului

update 23 Nov 2017

Întâlnire de lucru între oficialii MADR și reprezentanţii crescătorilor de ovine

 Marţi, 17 mai 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, alături de secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu şi directorul general al Agenţiei Naţionale de Zootehnie, Iacob Lelior, au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii crescătorilor de ovine din România.

Tema principală a discuţiilor a vizat-o proiectul de Hotărâre pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, beneficiarilor, condițiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, a valorii anuale totale a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control, care se află în dezbatere publică pe site-ul instituţiei.

De asemenea, s-a mai discutat despre identificarea cantităţilor de ovine disponibile pentru export şi modalităţi de colectare a animalelor şi transportul acestora. În acest sens, ministrul Petre Daea a purtat discuţii privind identificarea unor măsuri de a împiedica arderea și aruncarea lânii.

***

Tot marţi, 17 mai 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea şi Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu s-au întâlnit cu reprezentanţii legumicultorilor şi ai pomicultorilor şi ai Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România – UNSAR şi ai unei companii de asigurare de pe piaţa românească.

Scopul întâlnirii a fost acela de a identifica soluţii pentru a îmbunătăţi comunicarea dintre fermieri şi asiguratori în sensul analizării de posibilităţi pentru a-şi diversifica ofertele de asigurare în ce priveşte legumicultura şi pomicultura.

Ministrul Petre Daea a propus ca prin intermediul MADR să se creeze un cadru propice de discuţii pentru analiza variantelor de prevenire a riscurilor în domeniul legumiculturii şi pomiculturii, având în vedere că în fiecare an fenomenele meteo extreme se manifestă din ce în ce mai des.

Totodată, ministrul Agriculturii a făcut referire şi la crearea Fondului Mutual, care ar putea fi un instrument la îndemâna fermierilor pentru a acoperi riscurile care nu pot fi asigurate în prezent de companiile de asigurări.

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului