Sardinia, insula fără păstori

În vara acestui an am vizitat Sardinia, a doua insulă ca mărime din Marea Mediterană, după Sicilia. Cu o suprafață de 24.090 km2 și 1,66 milioane de locuitori, cu un PIB de 19.700 €/locuitor, Sardinia este campioană europeană la densitatea de oi pe hectar și la producția de lapte, având un efectiv de peste 4 milioane capete. Datorită acestui fapt și al climatului mediteranean, Sardinia deține locul întâi și la numărul de persoane centenare, respectiv 22 la 100.000 locuitori, de 5 ori mai mult decât media europeană!

Relieful insulei este de podiș și muntos în proporție de 90%, cu vârful Punta de la Marmora de 1.834 m altitudine. Clima este blândă, umedă iarna și uscată vara, existând 7-8 zile pe an cu temperaturi sub zero grade. Solurile sunt în cea mai mare parte pietroase, cu o vegetație primară caracteristică de maquis și frigana.

Pe mari întinderi se întâlnește sistemul silvopastoral cu pajiști permanente și arbori izolați în special stejarul de plută (Quercus suber) și numeroase turme de oi din rasa autohtonă Sardă și taurine. Deși am parcurs de mai multe ori insula în lungime de 265 km și lățime de 145 km, nu mi-am dat seama ce îi lipsește impresionantului peisaj pastoral.

Abia într-un târziu, ca ardeleanul, m-am dumirit că lipsesc păstorii de la animale, obișnuit cum stau treburile pe la noi. În toată insula, în cele aproape două săptămâni de ședere, nu am întâlnit niciun păstor însoțit de câini care să păzească animalele pe pășuni!?

Peste tot sunt garduri din pietrele adunate de pe teren, din sârmă, lemn, arbuști, etc. Animalele pășteau liniștite pe limite îngrădite iarba uscată de secetă cu puține plante verzi de cicoare sălbatică, lucernă galbenă și alte specii cu înrădăcinare mai profundă, având la dispoziție umbră, apă și sare.

Acest sistem de pășunat al animalelor fără păstori se pierde în negura vremurilor, datând din epoca bronzului, când a apărut civilizația nuragică, înrudită cu cea miceniană din insula Creta, fiind practicat până azi.

Un fermier cu familia poate crește până la 700 oi cu o producție medie de 160-200 litri pe cap, practicând mulsul mecanic. Prețul laptelui este în jur de 0,60 €/litru, oile fiind furajate în perioada de lactație cu 0,4-0,6 kg/zi concentrate, pe lângă pășunat liber la discreție în împrejmuire.

În fermele de oi se practică pe scară largă agroturismul cu produse alimentare numai de pe terenul și animalele proprii. Bucătăria locală cu influențe catalane și continentale este vestită în întreaga lume.

După aceste constatări m-am întrebat ce învățăminte se pot trage pentru noi din experiența crescătorilor de oi din Sardinia.

În primul rând, lipsa cronică de la noi de per­sonal dispus să păzească oile ne va obliga să împrejmuim pășunile cu garduri, înlocuind astfel păstorii. Împrejmuirea și întreținerea animalelor pe suprafețe distincte, proprii sau închiriate ar elimina pășunatul fraudulos pe terenurile altora practicat pe scară largă în prezent, cu daune mari aduse culturilor agricole și altercații nesfârșite între crescători și cultivatori.

În al doilea rând, introducerea și extindere sistemului silvopastoral prin plantații de arbori pentru umbră pe pășuni în vederea protecției animalelor și covorului ierbos în contextul încălzirii globale a climei.

Și, în final, creșterea veniturilor fermelor de animale prin practicarea agroturismului autentic folosind produsele alimentare tradiționale realizate pe propriul teren.

GALERIE FOTO

Teodor MARUȘCA

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 36-38