Adama 04 mai 2020
update 27 May 2020

Marcel Cucu, fermier: “Candidez pentru funcția de parlamentar”

  • Publicat în Actualitate

Prezent la inaugurarea unui nou sediu al Facultății de Biotehnologii din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Marcel Cucu, fermier din județul Brăila și membru LAPAR, a declarat pentru Lumea Satului faptul că va candida la alegerile parlamentare din această toamnă pentru că își dorește ca agricultura să aibă o strategie, iar fermierilor să le fie acordată posibilitatea de a participa la luarea deciziilor care le vizează activitatea.

„Noi nu avem o strategie în ceea ce privește agricultura. De aproape 27 de ani înotăm în ape tulburi. Fiecare ministru, și am avut câțiva, a venit cu propria strategie, iar acest gen de politică a fost păguboasă pentru agricultura țării. Cred că dacă în continuare vom proceda la fel, dezastrul va fi și mai mare. Această strategie nu trebuie făcută de oameni politici, sau nu trebuie făcută în proporție majoritară, ci trebuie să reprezinte viziunea instituțiilor de specialitate și a oamenilor ancorați în domeniul agricol. Cred că este foarte important ca reprezentanții agricultorilor să participe la astfel de decizii. O astfel de analiză s-a încercat a se realiza la nivelul președinției, dar nu a fost decât o diagnosticare, corectă din punctul meu de vedere, a situației în care se află agricultura românească.

Tocmai pentru că este nevoie de participare și din partea agricultorilor în luarea deciziilor care vizează acest domeniu, m-am hotărât ca la aceste alegeri să candidez pentru funcția de parlamentar. Candidez din partea unui partid care nu este cotat foarte bine la ora actuală, Alianța Noastră România, dar sper că în Parlament se vor regăsi reprezentanți ai agricultorilor tocmai pentru a putea susține proiecte și politici necesare pentru agricultură, dar și pentru satul românesc.”

Loredana Larissa SOFRON