reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

Lapte și mere în școli, obligatoriu de la producătorii români

  • Publicat în Actualitate

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a declarat, la o emisiune TV, că MADR pregătește un set de documente prin care să fie introdusă condiționalitatea ca Programul „Lapte, corn și mere în școli“ să fie realizat integral din produse obținute în România. Consiliile județene, cele prin care se derulează programul finanțat din fonduri naționale și europene, vor fi obligate să aibă în vedere acest aspect. Până în acest an, chiar dacă firmele câștigătoare sunt autohtone, laptele și merele au fost achiziționate de la procesatori sau distribuitori care aduceau produsele din Uniunea Europeană. Așa se face că, în timp ce pomicultorii români nu aveau unde-și vinde producția, elevii au mâncat mere din Polonia, Austria sau Italia. În cazul laptelui, lucrurile stau și mai rău: elevii au consumat lapte praf pe post de produs natural și proaspăt!

Programul „Lapte și corn în școli“ a fost introdus în România în 2002, fiind conceput după schema europeană lansată în UE încă din 1977 ca parte a politicilor comunitare privind alimentația sănătoasă și sprijinirea producătorilor de lapte. La început a fost susținut integral din fonduri naționale, iar după 2007 Guvernul a decontat, progresiv, sume din fondurile europene FEGA. Anual, programul consumă 97,7 milioane de euro (435 milioane de lei). În 2015 a fost finanțat în proporție de 87,72% (85,7 milioane de euro) din bugetul național și 12,28% (12 milioane de euro) din bugetul european. El se adresează unui număr 2.300.000 de preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial din 16.980 școli de stat sau private. Copiii primesc, zilnic, o porție de lapte (200 ml de lapte pasteurizat sau o porție de iaurt, sana sau kefir) și un produs de panificație, în valoare de maximum 1,17 lei. „Fructe în școli“ a fost atașat programului în 2010. Cuantumul anual al acestuia este de 14,35 milioane de euro (66 milioane de lei), din care 7,04 milioane de euro sunt alocate din fonduri europene. Valoarea limită este de 0,37 lei/elev/zi. Aceste două programe la un loc vehiculează, la un calcul sumar, în jur de 145-150.000 de tone de lapte anual și 36-40.000 tone de fructe. Ar fi deci o piață interesantă pentru a înghiți tot atâta cantitate de produse din fermele românești.

Producătorii români nu sunt sprijiniți prin acest program național/european

În 2015, UE a recomandat României să-și schimbe viziunea asupra acestui program. Dintre cauzele pentru care acesta nu și-ar atinge ținta ar fi faptul că „este aplicat automat, fără o administrare și coordonare clară. Nu există un organism desemnat să coordoneze, să culeagă, să centralizeze date cu privire la aplicarea programului, să îl evalueze, să îi asigure transparența, eficiența și impactul, să propună intervenții, reglaje fine sau corecții atunci când acestea se impun“. Și nici nu îndeplinește obiectivul declarat din titulatură și asumat de UE, „sprijinirea producătorilor“. A celor din fiecare țară, bănuim! La noi, nici nu era nevoie s-o mai spună cineva, acest lucru este de notorietate la nivel național, laptele și merele au provenit în cea mai mare parte de oriunde altundeva, numai de la crescătorii/pomicultorii și producătorii zonali nu! Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, deunăzi vreme, că programul nu-și atinge în totalitate scopul atâta vreme cât producătorii autohtoni nu sunt ajutați. Oficialul a reconfirmat că firmele care au câștigat licitațiile au distribuit în școli lapte praf adus din afară în loc de lapte pasteurizat din producția internă, iar cea mai mare parte din mere provine din Polonia, Austria și Italia, în vreme ce merele românești sunt ocolite, iar fermierii din județe nu au unde să-și desfacă producția. Pe de altă parte, existând această plajă largă de achiziții, au existat și cazuri în care furnizorii au introdus în consumul școlar mere poloneze ieftine sub eticheta de mere românești scumpe, diferența de preț intrând în diferite buzunare. Pentru a pune capăt acestei situații, MADR pregătește un proiect de ordonanță prin care, de la anul, Programul „Mere, lapte și corn“ să se bazeze în totalitate pe produse ale fermierilor români, a garantat Irimescu. Rămâne de văzut și dacă următorul guvern/ministru va continua sau va agrea această idee!

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 14-15