reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

„Am dat două kilograme de grâu pe un covrig“

  • Publicat în Actualitate

O vară ca asta, când seceta este atât de ucigătoare pentru plante, mai ceva ca bomba de la Hiroshima pentru japonezi, se spune că nu a mai fost în ultimii 70 de ani.

Cei care au supraviețuit verii anului 1946 tremură de parcă i-ar fi cuprins frigurile morții când își amintesc prin ce au trecut țăranii din Bărăgan, Dobrogea, Câmpia Română și Moldova, zonele cel mai greu lovite de arșițele ce s-au ținut lanț zile, săptămâni și luni de-a rândul, cu mercurul termometrelor depășind 35 de grade Celsius, temperaturi înregistrate la umbră, la suprafața solului temperatura fiind între 50 și 55 de grade. A crăpat pământul de intră copita calului în el, iar fenomenul deșertificării a cuprins suprafețe imense.

Seceta asta fără suflet, câinească parcă, a mușcat hapsân din munca micilor producători agricoli care și-au vândut grâul pe lucru de nimic la prețul de cel mult 0,50 -0,55 lei kilogramul. De ce așa puțin ? La sfârșitul lui iunie porumbul și floarea-soarelui promiteau recolte bune. Cine și-ar fi imaginat că până la mijlocul lui august câmpul nu va mai fi blagoslovit cu o milă de ploaie?

De la Rușețu și până dincolo de Valea Măcrișului și de la Vadul Pașei până la Giurgeni islazurile sunt arse și doar tufele de ciulini supraviețuiesc.

Gălețile puțurilor secate au rămas spânzurate, iar buzele vacilor, oilor și caprelor sunt carne vie din cauza asprimii firelor de iarbă transformate în sârmă.

În aceste vremuri date peste cap și cu țara întoarsă cu fundul în sus, țăranii simt cât de parșiv au fost înșelați de misiții (intermediarii – n.r.) fără milă care le-au cumpărat grâul în urmă cu o lună pe nimic. Scenariul înșelării micilor producători a fost același cu cel din anii trecuți, când directorașii de la producția vegetală din Ministerul Agriculturii au ieșit pe sticlă și prin ziare, atâtea câte mai sunt, declarând că recolta de grâu va fi una de excepție. Se lăudau de parcă ei ar fi arat, semănat și secerat. Procesatorii – morarii, brutarii și patiserii – și-au dat mâna. Împreună cu marii en-grosiști, cu proprietarii silozurilor au decis prețurile de achiziție: 0,5 lei kilogramul.

Prinși cu degetele la ușă și striviți fără milă, țăranii, care aveau mare nevoie de bani, nu au avut încotro și au cedat. La acceptarea prețului fixat de procesatori și de către deținătorii de silozuri s-a adăugat și „mâna de ajutor“ dată chiar de Ministerul Agriculturii care întârzie de 8 luni plata subvențiilor ce ar fi trebuit să ajungă la agricultori la începutul anului.

Și ca și cum prețul nu ar fi fost mai mult decât păgubos, au fost puse în mișcare și celelalte excrocherii: că boabele sunt șiștave, că greutatea hectolitrică este sub nivelul stass-ului, glutenul este cam mic, iar proteina așișderea. Una peste alta, grâul de pâine, crescut cu trudă și mari renunțări, devine printr-un joc de-a „alba-neagra“ grâu furajer, iar țăranii lipsiți de orice apărare se mulțumesc cu „ce nu curge pe apă“.

Și atunci cum să nu îl înțelegi pe țăranul care, vrând să-i ducă nepotului un covrig cumpărat de la oraș, se miră când vânzătoarea îi cere un leu.

– Îl vezi? spune uitându-se la covrig și vorbind singur de parcă ar fi dus cu capul. Cum, mă, să dau două kilograme de grâu pe un covrig ? Așa ceva nu se poate, îngână țăranul venit din Miloșeștii Ialomiței.

Și tot el își răspunde:

– Ba se poate, că noi am vrut-o!

Mihai Vișoiu

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 15