Pregătirea combinelor pentru recoltare
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Actualitate
În perioada de vară ajung la maturitate și se recoltează cerealele de toamnă și de primăvară precum și rapița, totalizând împreună peste 3.188.000 ha în acest an.
Fermierii din țara noastră dispun de cca 25.500 combine de diferite mărimi și capacități de lucru care ar putea satisface recoltarea în bune condiții, printr-o bună organizare a muncii.
Pentru a obține recolte de calitate și cu minimum de pierderi și spărturi sunt necesare măsuri minuțioase de instruire a combinierilor și de pregătire și reglare corectă a combinelor.
Înainte de începerea lucrării de recoltare trebuie să se cunoască: destinația recoltei (panificație, extragerea uleiului, sămânță, biogaz etc.), gradul de coacere a lanului, umiditatea boabelor și a solului, gradul de îmburuienare, indicii de calitate a recoltei obținute (puritate, procent de spargere a boabelor, procent de pierderi).
La reglarea combinei se are în vedere:
- înălțimea de tăiere din patinele de sub heder și hidraulic;
- poziția corectă a despicătorului de lan;
- la aparatul de tăiere se verifică jocul dintre cuțite și contracuțite (degete);
- la rabator se urmărește poziția acestuia în plan vertical și orizontal, turația și închiderea paletelor (degetelor elastice);
- la melcul hederului se verifică înclinarea degetelor escamotabile și poziția lui orizontală și verticală în jgheab;
- la elevatorul principal se verifică întinderea lanțului transportor;
- mare atenție la reglarea aparatului de treier, în funcție de starea lanului recoltat, asigurând o distanță corectă între bătător și contrabătător, precum și turația corespunzătoare a bătătorului;
- la organele de curățire se urmăresc deschiderea și închiderea sitei cu jaluzele, precum și turația ventilatorului (intensitatea curentului de aer) și direcția aerului;
- la scuturători se urmărește înclinația, turația și frâna de paie;
- la toate curelele și lanțurile combinei se verifică întinderea lor corectă.
În situația culturilor căzute este indicat să se monteze ridicătoare de plante, iar rabatorul să se regleze mai în față, se coboară și paletele se înclină spre înapoi pentru a ridica plantele căzute.
Ce măsuri se iau pentru reducerea pierderilor?
Pierderile de recoltă pot avea loc și înainte de a intra combina în lan ca urmare a ploilor, vântului și păsărilor sau din neglijență (supracoacere – se scutură).
Pierderile cauzate de combină se referă la:
- pierderi din lipsa etanșeității la ușițele de vizitare, din cauza garniturilor uzate sau lipsă;
- pierderi la heder cauzate de poziția și turația necorespunzătoare a rabatorului și a poziției melcului transportor, a lamelor de cuțit sau contracuțit deteriorate sau lipsă, a poziției incorecte a despicătorului de lan;
- pierderi la aparatul de treier și separare pricinuite de poziția și distanța necorespunzătoare, a șinelor uzate, a grătarului (contrabătător) înfundat, a materialului recoltat umed sau verde;
- pierderi la sistemul de curățire prin reglarea incorectă a sitelor și prin turația ventilatorului (la turație mică nu separă bine boabele, iar la turație mare aruncă boabele afară).
Apariția boabelor sparte, ca urmare a:
- contrabătătorului prea strâns sau înfundat;
- turației prea mari a bătătorului;
- alimentării neuniforme a combinei.
Combinele moderne sunt dotate cu aparate și instalații care realizează ușor toate aceste reglaje.
Rezolvând corect toate problemele menționate, campania recoltărilor de vară se va desfășura în cele mai bune condiții.
Prof. dr. ing. Vasile POPESCU
Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 16-17
Articole înrudite
-
Recoltarea culturilor de vară și dezmiriștitul, executate în flux continuu
in Agrotehnica -
Inovație Ipso Agricultură. Cea mai mare combină din lume se află deja într-o fermă din România
-
Combinele New Holland CX5 și CX6, cea mai bună performanță cu sistemul unic de batere
-
John Deere: Operations Center devine mai inteligent și mai compatibil
in Actualitate -
Soluții pentru recoltarea culturilor căzute și a plantelor mici
-
2019, un an cu provocări pentru NHR Agropartners
-
Combinele John Deere din seria T, pentru o campanie de recoltat fără probleme
-
S-a dat startul campaniei de recoltat la orz și orzoaică
in Actualitate -
Demo Show Moldova 2018: Participare numeroasă a fermierilor interesați de demonstrația de recoltat porumb, cu 7 combine de ultimă generație
-
Demo Show Moldova: Prezentarea celor 7 combine de ultimă generație ce intră in demonstratia de recoltat porumb
in Evenimente
Articole recente - Lumea Satului
- APIA: Acordarea plăților în avans - Campania 2022
- APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare
- Gastronomia locală la Romanian Beef Master - chefi și produse demne de stele Michelin
- Cunicultura, între ferma de subzistență și hobby
- Culege-ți sigur aronia la ICDP Mărăcineni
- Aura Essențial, plantația cu lavandă de lângă Delta Moldovei
- Cultura de soia – profituri rezonabile pentru fermieri
- Licuricii dintre zgârie-norii din Singapore (II)
- Vovidenia, schitul din Poiana Liniștii
- Procesiune religioasă cu icoane și rugăciuni pentru venirea ploilor