Actinomicoza şi Actinobaciloza sunt două boli infecţioase, bacteriene, întâlnite mai frecvent la taurine şi sporadic la celelalte mamifere domestice (oaie, cal, porc, câine). Ele pot fi întâlnite şi la om.

Sursa principală de infecție este reprezentată de animalele bolnave care elimină germenii odată cu materialul purulent, contaminând furajele și apa. Germenii se găsesc, în mod normal, la nivelul cavității bucale. Aceștia pătrund în organism prin diferite leziuni de pe mucoase sau piele cauzate, în general, de furajele grosiere, dar și de diferite plăgi.

În Actinomicoză, leziunile sunt localizate mai frecvent la oasele feței, mai des la nivelul maxilarului inferior (mandibular). Astfel, la nivelul oaselor apar fenomene de osteoporoză cu deformări (proeminențe), iar în grosimea osului se formează focare purulente care se pot sparge fie la exterior, fie în diferite cavități. Ca urmare, pot apărea secreţii nazale purulente sau chiar fractura maxilarului animalului.

Actinobaciloza bovină se caracterizează prin prezența unor inflamații purulente și fibrozări în diferite țesuturi și organe, mai ales țesuturile moi (limbă, buze, mucoasă bucală, faringe, piele, pulmon etc.).

În România, boala se întâlnește relativ frecvent la taurine, apare în tot timpul anului, cu o incidență mai mare primăvara, și este cauzată mai ales de condițiile deficitare de igienă din adăpost.

Simptomele bolii sunt în funcție de localizarea procesului infecțios: subcutanat, la nivelul limbii, mamar, visceral, limfoganglionar etc.

Frecvent, în regiunea submandibulară, se observă o „umflătură“, sub formă difuză sau sub formă de noduli bine delimitați. Pielea se poate necroza și apar fistule din care se scurge puroi vâscos. Dacă țesutul afectat este fibrozat, leziunile sunt lipsite de material purulent.

Diagnosticul, atât în Actinomicoză cât și în Actinobaciloză, se suspicionează pe baza semnelor clinice și se confirmă prin examen de laborator.

Prognosticul este grav în cazul Actinomicozei și favorabil în cazul Actinobacilozei, iar cazurile de vinde ­ care au loc numai când tratamentul se instituie precoce.

Profilaxia celor două boli este cea mai importantă și constă în măsuri generale sanitar veterinare: dezinfecția adăposturilor cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT, precum și evitarea pe cât posibil a furajelor grosiere care pot leziona mucoasa bucală, creând porți de intrare pentru germeni.

Tratamentul este atât local, cât și general și urmărește limitarea procesului infecțios, crescând posibilitatea de exploatare a animalelor valoroase. Astfel, la nivel local, pe zona afectată se aplică mai multe zile TINCTURĂ DE IOD, până la maturarea abceselor. După maturare, acestea se deschid chirurgical, iar în cavitate se aspersează ETER IODOFORMAT și se aplică diferite unguente: DERMOGUARD, PODODERMIN, MIBAROM.

Tratamentul general constă în administrarea de iodură de potasiu (8-10 g/zi), pe cale bucală, sau iodură de sodiu, intravenos. De asemenea, se folosesc antibiotice, administrate intramuscular AMOXYLROM, OXITETRACICLINĂ, FLORFENILROM etc. Unele antibiotice se pot administra la nivelul leziunii (intrafocal sau perifocal). Animalele bolnave se vor izola pe durata tratamentului.

Dr. Viorica CHIURCIU,
medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013