reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Jul 2019

Agricultura României, în proces de adaptare

Vorbim despre situaţia din agricultură cu Adrian Rădulescu, consilier prezidenţial şi cel care a condus la un moment dat Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor.

Vremea dictează acum ordinea culturilor

– Am intrat în această primăvară cu mult optimism şi chiar mă gândeam că agricultura ne va ajuta din plin să îmbunătăţim volumul PIB-ului, adică să contribuim substanţial la ceea ce înseamnă dezvoltarea României. Cum mai stau lucrurile acum? 

– E o vorbă: „nu spune hop până nu ai sărit şanţul!“, iar când îl sari să o faci dintr-o singură încercare, că din doi paşi nu se poate. Aceasta presupune experienţă, tehnologie şi adaptarea agriculturii, ceea ce înseamnă ştiinţă. Degeaba spunem că ştim de la tata, de la mama, azi nu se mai potriveşte nici cu ce am învăţat în facultate şi nici ce făceam acum 10 ani nu îşi mai atinge scopul. Succesul unei producţii agricole bune constă în pregătirea din toamnă cu orice risc a terenului pentru semănat în primăvară, astfel încât în primele luni ale anului să rămână de făcut o lucrare cât se poate de superficială şi rapidă, pentru că timpul nu ne lasă decât două săptămâni. Reuşita este viteza cu care lucrăm şi modul cum am pregătit înainte. Veţi vedea că cei care s-au adaptat la acest ritm rapid au avut de câştigat.

– Se spune că este important ca fiecare lucrare să fie făcută la vremea ei. Sunt experienţe care demonstrează că ar trebui să procedăm altfel decât spune tradiţia?

– Sunt. De exemplu, de vreo 4-5 ani, mulţi colegi seamănă mai întâi grâul şi apoi orzul, deşi tradiţional este exact invers, pentru că orzul este o cultură mai sensibilă la afide. Motivul pentru care s-a apelat la această rocadă este faptul că temperaturile sunt mult mai ridicate decât în alţi ani, orzul răsare repede şi este mult mai afectat de boli şi dăunători. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu porumbul. El este, mai nou, semănat înaintea culturii de floarea-soarelui.

Tradiţia face loc tehnicii agricole performante

– Vom avea un aport hidric optim, astfel încât să mergem într-un ritm normal şi să nu repetăm experienţa din 2012 ?

– Au fost zone în care a plouat şi cantitatea de apă a fost de 50 litri/mp şi zone în care am avut 7 litri/mp. Ne bazăm pe natură, dar să nu uităm că România are un bazin hidrografic excelent, dar trebuie să ştim să-l şi gospodărim. Ar trebui să avem un program pe următorii 25 de ani, să amenajăm râurile hidrografice, să facem baraje şi lacuri de acumulare, rezerve mari de apă şi să irigăm gravitaţional, astfel încât să avem costuri reduse. Sistemul de irigaţii trebuie pus la punct. Dar am văzut că românii se adaptează, au început să irige prin picurare. Am văzut că oameni care au experienţă şi tradiţie renunţă la tradiţie şi trec la ceea ce înseamnă o tehnică agricolă performantă.

– Un calcul arată că producţia pe care o facem azi pe 7 milioane ha ar putea fi obţinută pe 3-4 milioane ha.

– Vorbim de 7,6 milioane ha teren arabil şi de 2 milioane ha de păşuni. Dacă o luăm istoric, în 1990 se estima că avem cca 9,1 - 9,2 milioane ha de teren arabil. Astăzi, după ultima statistică, suntem pe la 8,3-8,4 milioane ha, deci au dispărut aproape 800.000 ha arabil, transformându-se în intravilan. Noi am negociat cu UE pentru 7 mil. ha, dar plătim pentru 7,6 mil. ha, la care se adaugă 2 mil. ha păşuni. Din cele 7,6 mil. ha, 4,5 milioane ha sunt în exploataţii de la 10 ha până la 50.000 ha, cum ar fi Insula Mare a Brăilei. Problema este că sub 10 ha sunt terenuri cultivate de 28.000 de fermieri. Diferenţa de hectare de la 4,5 mil. ha la 8,2 mil. ha sunt lucrate de aproape 1,1 mil. de fermieri.

Problema impozitării şi a TVA-ului, chestiune de asumare politică

– Ce înţelegeţi dumneavoastră prin fermier?

– Aici m-aţi pus într-o mică dificultate, pentru că se confundă ferma de familie, ocupaţia de agricultor, cu activitatea agricolă comercială, care vizează adevăratul fermier. Din păcate, micile ferme de subzistenţă sunt uneori tratate ca cele mari care produc pentru piaţă. Sunt supărat pe faptul că aceste mici ferme sunt impozitate, pentru că aceşti oameni plătesc o taxă mai mare decât plătesc agricultorii comerciali la ora aceasta. De ce?

Înfiinţarea unui hectar de grâu costă, în funcţie de zonă, între 2.000 şi 2.500 lei. Mici agricultori care au 1-2 ha trebuie să plătească aceşti bani pentru că trebuie să cumpere sămânţă, motorină, prestările de servicii, toate cu TVA. Aceştia nu deduc TVA-ul, iar în piaţă nu pot vinde grâul cu acelaşi preţ cu care îl vinde şi o societate comercială. Doar că acea societate comercială, dacă plăteşte 2.000 lei/ha, şi-a recuperat 460 lei TVA, pe care i-a cheltuit pentru input-uri, în timp ce micii agricultori i-au dat la stat. Să ne gândim, vrem să-i implicăm şi pe aceştia din urmă în competiţia marii agriculturi? Dacă da, pornim de la chestiunea existenţială. Unei familii îi trebuie, conform UE, un venit de 7.000-10.000 euro/ha. Dar pentru că vorbim de România, să ne gândim la 5.000 euro/ha. Când se va ajunge la această performanţă, atunci să ne gândim la impozitare. Până atunci, să îl lăsăm să se dezvolte.

– Aţi vorbit despre impozitare şi există intenţia de a reduce TVA-ul la pâine. Problema este, pot şi câştiga şi cei care într-adevăr trebuie să câştige?

– Este foarte important cu cine vorbim despre TVA. Dacă discutăm cu factorul decizional şi politic este o viziune şi dacă discutăm cu cei din domeniul panificaţiei este altă viziune. Din păcate, după 20 de ani, cele două viziuni nu s-au întâlnit. Uneori încercăm să reinventăm roata. Spre exemplu, italienii, în 1967, s-au gândit că nu pot crea acelaşi sistem de impozitare în agricultură ca în alte domenii precum comerţ, servicii etc. pentru că agricultura are un ciclu lung de dezvoltare. Ce au făcut? I-au transformat pe agricultori în agenţi fiscali, adică indiferent dacă eşti persoană fizică sau juridică nu deduci TVA-ul şi ambii sunt obligaţi să vândă cu factură, iar TVA-ul pe care îl încasează le rămâne lor. Practic, îşi recuperează banii când introduc marfa în piaţă. După o astfel de măsură încasările la bugetul de stat au crescut cu 300%. Acest lucru îl putem face şi noi, dar e vorba de asumare politică.

– Tot despre asumare politică este vorba şi atunci când vorbim despre înstrăinarea terenului care, deşi este proprietate privată, este un bun naţional. Ce facem în această situaţie?

– După părerea mea avem nevoie de creditul funciar, adică să poţi garanta cumpărarea terenului cu pământul. Trebuie să existe drept de preemţiune pentru români, adică al vecinului, al arendaşului şi să avem o agenţie care să preia aceste terenuri în vederea comercializării lor şi a schimbului de teren. Pentru că aşa fac şi alţii, nu este un model creat de noi. Ar trebui să creăm facilităţi pentru obţinerea creditului funciar, să fie pe termen lung şi să se poată garanta numai cu pământul. Legat de acest subiect, băncile spun că nu pot crea un astfel de produs pentru că nu există o lege. Ea stă îngropată în Parlament, din păcate.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013