Lanţul fără... zale

Numeroasele încercări ale agricultorilor şi ale ministerului de resort de a face posibilă relaţionarea cu marile lanţuri comerciale de pe teritoriul României se pare că au eşuat. Degeaba ministrul Constantin a inaugurat cu mare fast aşa zisele standuri cu produse româneşti că mai marii comerţului cu mamă şi tată de-afară au rămas tot la ale lor. Adică la practica de a aproviziona de oriunde se poate cu documente „simple“ şi bani puţini. Nu contează calitatea şi nici sănătatea consumatorului român câtă vreme afacerile merg.

Discutam cu ceva vreme în urmă cu unul dintre reprezentanţii unui lanţ comercial despre produsele româneşti şi posibilitatea integrării lor în respectivul circuit. M-a uimit patriotismul manifestat, vorbele frumoase despre calitatea românilor şi a tot ce fac, grija pentru nivelul de trai al oamenilor satului. Mai să cred că de-a doua zi o să le bată oamenilor în poartă să le cumpere ce, de bine, de rău, produc pentru a le expune spre vânzare pe rafturile magazinelor. Numai că la momentul concretizării discuţiilor insul s-a arătat neputincios în a rezolva problema motivând lipsa surselor de aprovizionare, deşi „se produce mult, dar degeaba: n-are cine organiza livrarea!“.

Aş fi vrut să replic, dar am înţeles unde bate şi-atunci am tăcut. Am tăcut pentru că ideea la care încerca să se facă referire o împărtăşesc la rându-mi de mult: asocierea, în primul rând a celor care produc pentru piaţă.

Câteva sectoare au făcut primul pas în acest sens, numai că drumul a fost parcurs pe jumătate. S-au înfiinţat asociaţii, federaţii, cooperative etc.,  lipseşte însă „negociatorul şef“. Adică acela care să organizeze activitatea de producţie şi valorificare, un ins care să aibe capacitatea de a oferi cele mai convingătoare informaţii menite a face să se „învârtă roata“. Cu siguranţă cineva care ar dovedi experienţă şi oferi exemple de reuşite ar putea aduna adepţi ce ar putea constitui nucleele dezvoltării unor activităţi.

Spuneam despre domeniile în care au demarat iniţiativele unor asocieri. Aş putea să mă refer la sectorul legume şi apoi la cel de fructe. Ambele necesită investiţii dacă se vor prezente în piaţă pe tot parcursul anului. Cu certitudine acestea s-ar  face dacă ar exista siguranţa unei pieţe stabile, a unor preţuri care să acopere costurile şi asigurarea unui minim necesar pentru dezvoltare. Asta presupune o relaţionare corectă cu toate lanţurile comerciale, o colaborare loială care ar fi, fără îndoială, în beneficiul consumatorului în primul rând. Pe deasupra, o astfel de colaborare ar fi de natură a contribui la dezvoltarea propriilor activităţi economice. Nu dorim să moară capra vecinului, dar parcă mai aproape ne e cămaşa decât haina.

Abordarea ar putea suna puţin a patriotism: dar cui îi este ruşine cu asta? Referirea la numeroasele lanţuri comerciale, din păcate niciunul românesc, este de natură a determina o mai bună colaborare cu producătorii autohtoni. Altfel, lanţul (comercial) ar putea rămâne... fără zale. Sau cel puţin cu câteva rupte. Greu să le repari cu meşteşugari de aiurea. Cum spuneam, parcă-i mai aproape cămaşa...

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013