Adama 04 mai 2020
update 3 Jun 2020

Casa „dinainte“

Are întotdeauna un aer sărbătoresc. Cel mai frumos mobilier, cele mai interesante cergi şi cingiauă cusute cu mâna, perne multe şi viu colorate pe paturi, blide pictate pe pereţi şi nelipsita… ladă de zestre. Haine de sărbători, lucruri pe alese.

Spaţiul valorilor culturale şi spirituale

Casa „dinainte“ – aşa este denumită, o regăsim în majoritatea caselor de gospodari din satele bistriţene şi ar putea fi socotită cu adevărat o casă în… casă. Adăposteşte, prezintă şi exprimă asemenea unui lucru artistic – pe lângă nepreţuitele valori culturale, spirituale, de tradiţie şi strict materiale – ideea de podoabă, căldura sufletului, încrederea în frumos. Nu intri în ea cu încălţările pline de glod, nici cu hainele muiate de ploaia care te-a surprins pe câmp la cules de porumb, dar când adăşti în ea la marile sărbători vorbeşti despre cules, lauzi belşugul muncii tale şi trăieşti desfătarea rostului tău înţeles.

Nu intri în fiecare zi în casa „dinainte“, uneori nu intri cu săptămânile, poate doar ca să deschizi pentru câteva momente ferestrele şi astfel culorile câmpurilor ţesute să dialogheze cu jocul zglobiu al razelor soarelui de dimineaţă. Ea e însă mereu acolo pregătită pentru un suflet deosebit, pentru o stare deosebită a sufletului, pentru o sărbătoare, neclintită şi netulburată de furtunile de primăvară, de arşiţa verii, de negurile toamnei, de lunga veghere a iernii, păstrându-şi prospeţimea, curăţenia, voioşia mândră a înnoirilor.

Taina vieţii, spusă de obiectele vechi

Multă trudă pentru confecţionarea acestor bogăţii, multe nopţi nedormite pentru femeile ce au ţesut covoare alese cu lână colorată în fel şi fel de culori. Pereţii casei „dinainte“ sunt frumos împodobiţi, precum un palat cu tablouri valoroase. Cingiauăle sunt cusute pe fir, iar şipcile şi cănacii împletiţi sunt o adevărată artă. Chiar şi câte o jumătate de an se lucrează la un astfel de cingeu cusut, femeile fiind extrem de pricepute la alesul modelelor şi culorilor. Cât despre bligile de pe cuie, toate sunt moştenite din moşi-strămoşi. Astăzi asemenea „opere“ nu se mai găsesc, colecţionarii oferind sume mari de bani pentru a putea cumpăra asemenea blide, însă nimeni nu se îndură să le vândă. Podelele sunt acoperite în casa „dinainte“ cu preşuri ţesute în război, cu şiruri colorate obţinute din fel şi fel de ţesături care nu mai sunt folosite în gospodărie.

„Templul“ marilor momente

Casa „dinainte“ nu e doar o „bijuterie“ pentru ocazii rare, ci semnul că sufletul gospodarilor bistriţeni păstrează întotdeauna pentru locuire un loc aparte, unde nu bat niciodată negurile gândurilor întunecate. E, de fapt, o incredibilă tărie a caracterului poporului de a duce şi de a apăra prin ani şi vitregii un loc ales din care curăţenia, frumuseţea, morala să nu fie alungate. Casa dinainte e, mai ales, un adăpost al sărbătorii fiinţei, în cele mai importante momente ale existenţei se umple de clinchetul paharelor ciocnite la praznice, de cântecul clopoţeilor de la nunţi, ocroteşte naşteri ori veghează sfârşituri de vieţi, dobândeşte dimensiuni în inima noastră.

În ciuda oricăror vitregii la care adesea trebuie să asiste, casa „dinainte“ îşi păstrează aerul primenitor, reflectă în icoanele ei marile bucurii şi justificări ale existenţei, asigură dreptul la bucurie pentru fiecare în universul familiei sale, în casa ţării sale.

Viorel Grosu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013