Adama 04 mai 2020
update 3 Jun 2020

Porecla - un element de identitate în lumea satului năsăudean

În orice comunitate sătească oamenii sunt permanent în relaţii directe unii cu alţii, îşi cunosc foarte bine genealogia, calităţile şi defectele, obiceiurile, viciile şi metehnele, ticurile chiar, dar şi „apucăturile“. Cea care vine însă să completeze informaţiile despre acest leagăn al veşniciei, dându-i o coloratură aparte, este porecla. Acesteia i se atribuie nu mai puţin de trei termeni: nume, supranume şi „ciufulitură“. Cu privire la cel din urmă termen sunt cunoscute următoarele sensuri: batjocură, ridiculizare şi zeflemea.

Cum e şi firesc, oamenii îşi atribuie diverse apelative care scot în evidenţă anumite trăsături. Verbul „a ciufuli“ are sensul de „a lua peste picior pe cineva, a face de râs, a batjocori, aşa cum o spun şi următoarele versuri populare:

„Nici cu gândul n-am gândit

Cine m-a ciufuluit.“

Pe Valea Someşului, în Ţara Năsăudului, această expresie este foarte des folosită şi aproape că nu deranjează pe nimeni, chiar dacă uneori este mai puţin comodă.

O categorie largă a acestui gen de apelative se referă la cea care ridiculizează însuşiri şi defecte fizice sau morale: Ştiopu sau Ştioapa, Mutu, Cioarca, Lungu, Jâbu, Guşuţa, Cracu, dar şi agilitatea, adică cei care ştiu să se învârtă, descurcăreţii, cum ar fi Sfârnarul.

Sub aspect zeflemitor este folosită porecla de „Bogatu“, care nu are nicidecum acest sens. De altfel, această caracteristică şi-o atribuie chiar persoana în cauză, vrând să scoată în evidenţă faptul că, prin dobândirea unor lucruri nesemnificative, el este mai bogat decât alţii. Alteori mândria că posedă o avere însemnată în această localitate a dat naştere la o poreclă corespunzătoare, şi anume Făla, care vine de la verbele „a se făli“, „a se mândri“. De asemenea, în satele năsăudene există câteva porecle care provin de la numele unor animale: a Lupului, a Ursului, a Leului, a Ţapului, a Mâţocului, a Hulpii, ascunzând trăsăturile caracteristice ale animalelor respective: lacom şi crud ca lupul, greoi în mişcări ca ursul ori şiret ca vulpea.

Şi aspectul profesional şi-a lăsat amprenta în lumea satului năsăudean. Sunt cunoscute poreclele: a Fierarului, a Morarului, a Dăscăliţei, a Popei, a Boldaşului, a Fătului. Nici poreclele cu caracter religios nu sunt evitate: Pocăitul ori Sătana.

Totuşi, cele mai multe porecle derivă din numele de familie sau de botez: Bambu, Liuchi, Cozma, Brica, Ţânca, Bucioaia, Ciricoaia. Dimi­nutivele completează sfera ridiculizării unor trăsături fizice ale oamenilor, numai că acestea sunt mai blânde, mai apropiate de suflet, cum ar fi, de exemplu: Mâţâţălu, Botăşălu, Negruţa, Biluţa, Pâţâloaia, Botoaia. Este firesc ca aceste porecle să aibă şi alte nuanţe, multe dintre ele cu o corespondenţă foarte îndepărtată: Gioga, Becea, Ciuciuş, Cârţa, Prăjânca, Toaca, Hârza.

Multe sate din jurul Năsăudului sunt cunoscute din cele mai străvechi timpuri după „ciufulitură“, adică poreclele sunt general valabile pentru o întreagă aşezare rurală. Măierenii sunt cunoscuţi ca fiind „coţobrei“ fiindcă e satul cu cei mai mulţi copii din ţară şi de forma lor sunt oameni mai mărunţi, nu foarte voinici, însă harnici cum nu sunt alţii.

Locuitorii comunei Şanţ sunt denumiţi „frigeţi napcii voi şănţeni“ pentru că, sat de munte fiind, alte bucate nu se fac, ca urmare a reliefului montan, decât cartofii.

Cei din Prislop, actualul cartier al Năsăudului denumit „Liviu Rebreanu“, sunt cunoscuţi ca fiind „fansularii prislopeni“. Se pare că aceştia aduceau la târgul săptămânal din Năsăud spre vânzare legume. Cel mai adesea fasole, după cum reiese din poreclă. Rebrenii şi părvenii sunt denumiţi „guşalăii de rebreni“ pentru că sunt oameni mai voinici şi „răşinarii de părveni“ pentru că, sat de munte fiind, cu multe păduri, părvenii veneau la târg cu cherestea pentru construcţii.

Şi cei din Mocod au o poreclă, şi anume aceea de „hurlupcii de mocodeni“. Ei sunt numiţi aşa pentru că nu lasă nici măcar un metru pătrat de teren nesăpat şi neproductiv. Sapă chiar şi răzoarele pentru a pune cine ştie ce porumb ori cartofi în pământ.

Motivul apariţiei poreclelor poate fi căutat în faptul că poporul român s-a născut cu simţul umorului pe care şi l-a manifestat şi îl manifestă în toate împrejurările. În al doilea rând, acest lucru este cerut de necesitatea stringentă de a deosebi indivizii cu acelaşi nume şi prenume.

Chiar dacă la început porecla poate fi privită ca o atitudine duşmănoasă, treptat ea este acceptată şi va rămâne moştenire altor generaţii graţie personalităţii acesteia în mediul sătesc.

Viorel Grosu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013