Ne trebuie sau nu liceele agricole?
Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă“ – Şendriceni
Un fenomen ciudat, dată fiind evoluţia lucrurilor din ţară, este legat de liceele agricole. În ciuda faptului că agricultura dă semne de revigorare, aceste instituţii speciale de învăţământ s-au împuţinat vizibil în ultima vreme. Au apărut marii investitori, s-au implementat din ce în ce mai bine programele de finanţare şi de cofinanţare şi astfel nevoia de specialişti în agricultură a început să se facă din ce în ce mai simţită. Primul pas atunci când vorbim de specialiştii agricoli se întâmplă în liceele de profil. Liceul agricol din Dorohoi – Şendriceni a rămas printre puţinele câteva zeci de licee agricole din ţară. Poate că vechimea şi trecutul demn al acestei instituţii, poate norocul, poate interesul celor care l-au administrat în timp au făcut ca această şcoală să reziste, în ciuda neajunsurilor cu care s-a confruntat şi încă se mai confruntă. Marius Nistor, actualul director al grupului şcolar, ne prezintă situaţia apelând la prezent şi la trecut.
Au început să apară agenţi economici interesaţi de absolvenţii de specialitate
– În ultimii ani au dispărut tot mai multe dintre liceele agricole. Grupul dumneavoastră şcolar are şi o puternică componentă didactică agricolă. Care este menirea unui liceu agricol în contextul actual? Mai avem nevoie de licee agricole?
– Există în prezent agenţi economici care sunt interesaţi în special de mecanici agricoli şi mecanici auto. Noi chiar avem convenţii de colaborare cu ei, în sensul că elevii merg o perioadă de câteva săptămâni şi efectuează practica la ei în fermă. La sfârşitul practicii, elevul are de întocmit un portofoliu cu activitatea pe care a desfăşurat-o în acea fermă.
În general, particularii care au ferme de cultură sau de creşterea animalelor sunt interesaţi de elevi. Şi nu numai pe mecanica agricolă, dar şi pe industria alimentară.
– ...pentru că industria alimentară este încă unul dintre modulele pe care le are Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă“.
– Da, da, suntem foarte bine dotaţi pe mecanică agricolă, mecanică auto şi industrie alimentară, dotări primite prin fostele proiecte FARE.
Un liceu agricol presupune o bază materială aparte
– Referitor la baza materială, dat fiind specificul, un liceu agricol trebuie să deţină şi o serie de dotări corespunzătoare. Unde se situează Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă“ din acest punct de vedere?
– Avem o bază materială foarte bună pe cele trei module amintite, dar nu este completă. Ar mai trebui câte ceva, dar, din păcate, nu mai există un program cum a fost PHARE, care să permită dotarea liceelor cu specific agricol, mecanic sau de industrie alimentară. Prin sursele proprii, noi nu putem cumpăra utilaje, deoarece sunt foarte scumpe.
Referitor la interesul pe care îl stârneşte o unitate de învăţământ mediu cu profil agricol în rândul marilor investitori agricoli, nu putem vorbi deocamdată de aşa ceva. Unele semnale pentru o colaborare, firească la urma-urmei, au venit de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, dar încă nu au început demersurile concrete. Cât despre agenţii economici, aceştia sunt interesaţi, dar numai să culeagă elevul gata format pe băncile şi în baza materială a liceului.
– Într-o vreme, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi se arată interesată de a face un parteneriat cu dumneavoastră. Mai este valabil acest lucru?
– Nu mai este valabil. Cei de la Universitate au fost aici, au discutat, i-au interesat cam câte hectare de pământ avem noi, dar nu s-au oferit să ne ajute cu ceva. Puţină consultanţă ne-au oferit, dar nu ne-ajută cu nimic, suntem şi noi în stare să ne gospodărim singuri!
Vreau să vă spun că, anul trecut, când a avut loc discuţia cu cei de la Iaşi, de la Universitate, liceul nostru avea aproximativ patru miliarde (lei vechi) datorii şi eram într-o situaţie critică. În momentul de faţă, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă“ – Şendriceni nu mai are datorii către furnizori. În nouă luni am reuşit să achităm toate datoriile.
Avem premisa şi certitudinea că în următoarele zile vom semna un contract de execuţie a unei lucrări de a trage gaz la liceul nostru, atât de necesar pentru încălzire şi pentru cantină.
Întârzierea plăţii pentru naveta copiilor descurajează înscrierea la liceu
– Dacă tot vorbim despre bani, care este aportul statului în menţinerea liceului pe linia de plutire? Vă descurcaţi singuri?
– Noi avem finanţare pe elev. Suma de bani de la stat este în funcţie de numărul de elevi care vin la noi la şcoală. Însă finanţarea aceasta pe elev nu acoperă necesarul cheltuielilor din liceu: o parte dintre cheltuieli le mai acoperim prin veniturile pe care le realizăm prin ferma şcolii. Aceste venituri însă, de la o fermă didactică, sunt mici şi nici Consiliul Local al comunei Şendriceni nu are forţa economică sau fonduri suficiente pentru un liceu cu 1.135 de elevi.
Încă un lucru care afectează nu numai liceele agricole: întârzierea cu care Ministerul Educaţiei plăteşte naveta elevilor. Vreau să vă spun că noi avem, din totalul de 1.135, 75% navetişti. Ei vin de până la 35 km distanţă or, dacă ministerul nu le plăteşte la timp abonamentele, nu le decontează, aceşti elevi rămân acasă: sunt şi câte doi-trei copii din familie şi nu au atâţia bani pentru a plăti naveta. Sunt descurajaţi să mai vină la şcoală. Asta e!
– Aveţi o paletă largă de specializări, care arată tentant. Dincolo de felul în care arată oferta dumneavoastră, care ar fi avantajele concrete pe care le-ar avea elevii şcoliţi aici?
– Depinde ce termină. Pe partea legată de agricultură, când termină cursurile au calificarea de tehnician veterinar. O parte sunt absorbiţi de fermele existente, o altă parte se duc la facultate la Iaşi, la Medicină Veterinară. Din discuţiile pe care le-am avut cu proprietarii de ferme, aceştia sunt interesaţi de oamenii tineri, pe care să îi formeze acolo. Sunt de preferat, aşadar, elevii absolvenţi în locul celor fără instruire. Fermierul aduce un utilaj nou şi îl instruieşte pe elev cap-coadă, după care îl angajează să lucreze pe acea maşină.
În judeţ mai există un liceu cu un profil oarecum asemănător, dar axat pe mecanică. Ar mai fi unul la Nicolae Bălcescu... cam atât pentru Botoşani.
Ideal pentru noi ar fi ca, având aceste domenii de agricultură şi mecanică, ministerul să ajute aceste licee, cu atât mai mult cu cât au mai rămas doar câteva.
– Şi vă ajută?
– Nu ne-a ajutat cu nimic în mod special. Grupul Şcolar „Alexandru Vlahuţă“ este un liceu ca celelalte licee, dacă reuşim să supravieţuim bine, dacă nu...
Un liceu cu o paletă largă de oferte
Grupul Şcolar „Al. Vlahuţă“ s-a înfiinţat în anul 1919 pe amplasamentul din comuna Şendriceni cumpărat de Ministerul Instrucţiunii Publice. În prezent, şcoala are sediul în localitatea Dorohoi. De la înfiinţare până acum, şcoala a trecut prin mai multe transformări, fiind în primii ani o şcoală normală. Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă“ Şendriceni deserveşte populaţia şcolară din comunele Şendriceni, Hilişeu Horia, Lozna, Dersca, Pomârla, Suharău, Smârdan, Cristineşti, municipiul Dorohoi şi zonele învecinate. Planul de şcolarizare pentru clasa a noua arată în felul următor: tehnician mecanic – 84 de elevi; tehnician calculator – 28 de elevi ; tehnician de prelucrarea lemnului – 28 de elevi; domeniul agricol: o clasă de tehnicieni veterinari; protecţia mediului: tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului – o clasă; industria alimentară: tehnician de industria alimentară – o clasă de 28 de elevi; turism şi alimentaţie – tehnician de gastronomie, o clasă cu 28 elevi; economic – tehnician activităţi economice, o clasă cu 28 de elevi.
Răzvan SCURTU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.12, 16-30 IUNIE 2013
