Adama 750x100 30 martie
update 30 Mar 2020

Aşa cum se făcea odată transhumanţă fără frontiere

Şase tineri ciobani refac chiar în acest moment vechiul traseu al păstorilor valahi

de-a lungul Arcului Carpatic. Prin iniţiativa lor reînvie transhumanţa nu doar ca noţiune, ci mai ales ca mod de a trăi, după reguli strămoşeşti, în comuniune cu natura şi cu animalele alături de care convieţuiesc mai bine de trei luni. Descoperind trecutul străbunilor, tinerii au avut revelaţia iniţierii unui proiect care îşi propune să transforme mutarea oilor de la şes la munte sau de la sud la nord într-un eveniment, în felul acesta păstrând şi promovând cultura pastorală.

O întâlnire care a răscolit amintiri

Ideea pornirii proiectului care astăzi poartă numele de Transhumanţa 2013 a venit absolut întâmplător, în urma unei întâlniri între câţiva oieri români şi polonezi aflaţi la un târg de produse tradiţionale sub egida slow food, organizat la Torino, în Italia. „Bazele proiectului au fost puse în 2010, când ne-am întâlnit cu partenerii noştri de acum din Polonia. Primul schimb de replici între noi a fost: «Cioban?», «Cioban!» şi apoi ne-am dat seama că există foarte multe asemănări între noi. Timp de 2-3 ani, actualul preşedinte al Fundaţiei Transhumanţa Pastorală din Polonia şi unul dintre cei 6 păstori plecaţi în transhumanţă din România în Polonia şi-a studiat arborele genealogic şi a descoperit că în secolul al XVIII-lea strămoşii lui, care se trag din zona Haţeg – Hunedoara s-au stabilit în sudul Poloniei, satul Koniakow. Iată suficiente motive pentru a porni un proiect care nu va ţine cont de graniţe, ci va uni câteva state prin tradiţia unei meserii, pe care s-a bazat întreaga civilizaţie aflată de-a lungul lanţului carpatic. Regulile strămoşeşti, respiraţia pământului, ritmul aproape liturgic al vieţii omului aflat în comuniune cu natura pot părea unui „simplu spectator“ urban anacronice, după cum spun reprezentanţii Asociaţiei Transhumanţa România. Totuşi, trezirea acestor amintiri face să vibreze coarda cea mai profundă a fiinţei, pentru că ating vrând-nevrând copilăria pierdută a omenirii.

Ritualul plecării

Sâmbătă, 11 mai, ne-am deplasat şi noi în satul Rotbav, judeţul Braşov, pentru a asista la momentul plecării celor 2 ciobani români, Silviu Căţean şi Cristian Suciu, alături de alţi 2 ciobani din Polonia, însoţiţi de 300 de mioare, 3 măgari şi 6 câini. De la ei am aflat că vor parcurge 1.400 km trecând prin România, Ucraina, Slovacia, Republica Cehă şi Polonia. Călătoria va dura aproximativ 100 de zile, din mai până în septembrie. Convoiul va străbate judeţele Braşov, Cluj, Mureş, Sălaj, Maramureş, Satu Mare, apoi va ieşi din ţară pe la Halmeu, în Ucraina. Acolo ciobanii noştri vor dona comunităţii de huţuli cele 300 de oi, care vor fi înlocuite de o altă turmă cu 300 de oi transportate din România în Ucraina cu un camion. Va fi momentul în care se vor alătura turmei alţi 2 ciobani ucraineni. Astfel, cei 6 vor continua drumul spre Polonia, până la finalul proiectului.

Asociaţia Transhumanţa România şi Fundaţia Transhumanţa Pastorală din Polonia, alături de partenerii Slow Food Braşov, DSVSA Braşov, Primăria Comunei Feldioara, Asociaţia Roadele Pământului şi Ambasada Republicii Polone la Bucureşti ne-au făcut părtaşi la obiceiurile şi ritualurile dinaintea plecării în transhumanţă, dar şi a pregătirii bagajelor pentru drum. Totul s-a desfăşurat aşa cum cere tradiţia. Oile au fost mulse, alese şi numărate la răscol, pentru ca apoi atât oile cât şi ciobanii, măgarii şi câinii să primească binecuvântarea preotului. Vizibil emoţionaţi de prezenţa unui număr mare de oameni dornici să-i petreacă, dar şi de gândul la drumul care îi aştepta, cei 4 ciobani (români şi polonezi) şi-au făcut bagajele în prezenţa asistenţei, atenţi şi preocupaţi să nu uite nimic din ce le va fi vital în lunga călătorie. „Am luat în desagă tot ce luau şi strămoşii noştri: cojoace, ţoale, bituşcă, cizme, ceaun, mălai, brânză, slănină. Măgarii vor fi şi bucătărie şi dormitor pentru noi“, spunea Silviu Căţean, amintind că tot greul îl vor duce aceste animale în spinare. Şi-au făcut semnul crucii şi au plecat.

O zi din viaţa unui cioban

Modernismul a născut proprietari şi a ridicat hotare care astăzi pot fi încălcate doar în cadrul unui astfel de proiect. Chiar protagoniştii lui recunosc că „transhumanţa aşa cum se făcea odată nu se mai poate face, pentru că sunt proprietăţi. Ceea ce facem noi este o nebunie, dar mergem cu puţine oi şi sper să nu avem mari probleme“, a declarat Silviu Căţean. În plus, lucrurile au evoluat atât de mult, încât pasiunea pentru ciobănit se face astăzi cu 4 x 4 şi fiind bine ancoraţi şi conectaţi cu lumea modernă prin telefoane mobile sau chiar tablete. „Eu sunt de meserie medic veterinar, iar pasiunea pentru ciobănit mi-a rămas de la bunici. E adevărat că acum suntem moderni, stăm mai mult acasă, avem maşini puternice cu care urcăm la stână. Am minţi dacă am spune că trăim pe măgari, o viaţă de nomazi“, a spus Silviu Căţean.

Totuşi, cât sunt cu oile la munte, programul este foarte exact şi riguros, desfăşurat doar după ceasul biologic al animalelor. „Dormim cam 4 ore pe noapte, ştiţi, e o vorbă: la stână şi la mănăstire nu se schimbă ceasul niciodată. Aşa că la 4.00 e deşteptarea. De la 4.00 la 6.00 mulgem oile, de la 6.00 la 6.30 mâncăm şi apoi mergem cu oile pe păşune, până la 12.00. Atunci băgăm oile la muls, operaţiune care durează o oră şi jumătate. După muls mănâncă şi ciobanii, iar oile sunt lăsate la umbră 2 ore să se odihnească. Apoi se pleacă iar pe păşune, până la ora 18.00, când se face al treilea muls. De la ora 19.30 până la miezul nopţii stăm cu oile pe păşune să mănânce“, ne-a mărturisit oierul.

Acest ritm este păstrat de veacuri şi încă dăinuie pentru că „are la bază dragostea pentru natură şi pentru fiinţa umană“, a precizat George Căţean, reprezentantul Asociaţiei Transhumanţa România, care intenţionează ca anul viitor să extindă proiectul către Ungaria, Austria şi Serbia, axându-l totodată pe produsele tradiţionale.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013