reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

Perioada optimă de însămânţare a vacilor după fătare

Probabilitatea de a obţine câte un viţel pe an de la fiecare vacă depinde în cea mai mare măsură de eficienţa însămânţărilor efectuate în primele 80 de zile după fătare, care, la rândul lor, sunt influenţate de modul cum a decurs fătarea şi de viteza de recuperare a animalului în vederea unei noi gestaţii. De aceea, în ultimele trei luni de gestaţie este necesară adoptarea unui regim de furajare diferenţiat, din care să se elimine borhoturile, şi realizarea unei hrăniri stimulative bazate pe substanţe proteice, săruri minerale şi vitamine liposolubile. Este necesară, de asemenea, o evidenţă corectă a vacilor aflate în luna a 8-a de gestaţie pentru acordarea unui repaus mamar (perioadă de înţărcare) de cel puţin 45-60 de zile.

După fătare, în organismul matern se produc însemnate modificări generale şi locale în ceea ce priveşte uterul, care involuează sub aspect macroscopic şi regenerează sub aspect microscopic. În mod normal, la vacă uterul îşi reduce volumul la jumătate după 4 zile de la fătare, cu 2/3 la 8 zile şi revine la dimensiunile normale pentru starea de negestaţie la două săptămâni. Regenerarea histomorfologică completă a glandelor uterine are loc la vacă numai la o lună şi jumătate de la fătare, mai precis la 42-50 de zile.

În mod normal, vacile nu-şi redobândesc capacitatea maximă de concepţie decât după aproximativ 7 săptămâni de la fătare, cu condiţia ca fătarea şi involuţia puerperală să se fi desfăşurat normal. De aceea, rezultate satisfăcătoare de fecunditate nu pot fi obţinute decât după acest interval de timp. Deşi majoritatea vacilor intră în călduri la 30-35 de zile după fătare, prima însămânţare nu trebuie făcută sub limita de 6 săptămâni. De aceea trebuie combătute concepţia şi practica conform cărora darea la montă a vacilor la primul ciclu de călduri apărut după fătare scurtează durata intervalului dintre fătări cu un ciclu sexual. Acest lucru este neştiinţific şi se soldează, aproape întotdeauna, cu repetarea căldurilor ca urmare a mortalităţii embrionare, întrucât glandele uterine nu sunt apte pentru a secreta embriotrof, pe seama căruia se realizează creşterea şi dezvoltarea embrionului la începutul gestaţiei. Desigur că nu se exclude posibilitatea obţinerii unei gestaţii sporadice şi în cazul însămânţării la 20-30 de zile după fătare, dar trebuie ştiut că, la acest interval, şansele de a obţine fecunditatea sunt cele mai scăzute.

Embriotroful se prezintă ca o emulsie de culoare alb-roşiatică formată din leucocite, eritrocite, celule epiteliale întregi sau pe cale de degenerare grăsoasă, nuclei celulari, o mare masă de substanţă albuminoidă şi picături de grăsime. El conţine 10,5% substanţe de natură albuminoidă, 1,25% grăsimi, săruri minerale şi apă. Embriotroful are o compoziţie calitativă asemănătoare cu colostrul şi de aceea i s-a dat numele de lapte uterin. Embriotroful asigură aproape în exclusivitate nutriţia oului după nidare (implantarea în uter) şi a embrionului în perioada dezvoltării embrionare, rămânând un factor nutritiv mai mult sau mai puţin important după stabilirea placentei. Însămânţarea femelei la primul ciclu de călduri după fătare, când uterul este incomplet refăcut din punct de vedere histologic şi se manifestă scăderea metabolismului local prin modificarea cantitativă şi calitativă a embriotrofului, este una dintre cauzele mortalităţii embrionare legate de uter.

Mortalitatea embrionară este una dintre cauzele repetării căldurilor, de obicei la intervale mai lungi decât cele fiziologice, fiind în majoritatea cazurilor semnul unic al avortului timpuriu. Prevenirea mortalităţii embrionare se poate face prin însămânţarea artificială sau monta naturală, după 60 de zile de la fătare pentru vacile cu producţie moderată de lapte, şi se poate amâna până la 90 de zile la cele cu producţii mari. O atenţie deosebită se va acorda tratării endometritelor (inflamaţie a mucoasei uterine) pentru a se ajunge la vindecarea lor completă, altfel se înregistrează multe cazuri de avort ovular, dar mai des embrionar.

În sezonul de stabulaţie, pe lângă tratamentul antiinfecţios, trebuie să se ţină seama de îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, furajare, microclimat corespunzător, condiţii de zooigienă din cele mai bune, dar şi de plimbări zilnice ale animalelor.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013