Adama Sultan iulie 2020
update 21 Sep 2020

Avem material săditor, lipsesc dorinţa şi putinţa de a-l planta

La 20 km de Buzău, pe dealurile vârfului Istriţa, în anul 1836 a fost descoperit tezaurul de la Pietroasa (Cloşca cu puii de aur), o inestimabilă comoară. După 50 de ani, în anul 1895, la poalele dealului s-au pus bazele unei alte comori, mult mai valoroasă şi cu efecte imediate. A fost înfiinţată pepiniera Istriţa, care avea să producă mulţi ani material săditor pomicol, urmând să devină un centru reprezentativ pentru judeţul Buzău, având în vedere că îndeletnicirea de bază a locuitorilor din zona Dealul Mare a fost şi este pomicultura.

– Domnule Petre Grivu, sunteţi directorul pepinierei Istriţa. Cum a apărut, cum s-a dezvoltat şi cum a contribuit la dezvoltarea pomiculturii judeţului Buzău această unitate?

– Există documente care atestă că în 1895 la Istriţa a fost plantată o colecţie cu 10 specii de pomi şi 200 de soiuri potrivite zonei în care ne aflăm. La început se adunau sâmburi pentru producerea de puieţi, ce urmau a fi altoiţi şi plantaţi pe o zonă ce se întinde de la apa Buzăului până în Prahova, la Teleajăn. La momentul respectiv, în pepinieră se altoiau pomi, în special din specia prun, pentru a popula gospodăriile locuitorilor, dar şi dealurile din zona Buzăului, Slănic, Teleajăn şi Prahova. Mai târziu, în 1957 a luat fiinţă Staţiunea Experimentală horticolă Istriţa, cea care a pus bazele unei pomiculturi ştiinţifice.

– Pepiniera Istriţa a fost principalul furnizor de material săditor pomicol în judeţ. Cum a contribuit la realizarea de plantaţii moderne?

– Până în anul 1990, pepiniera livra anual peste 175.000 de pomi altoiţi, dintre aceştia 49% fiind din specia prun, 25% măr, iar restul reprezentând exemplare de cireş, cais, piersic şi nuc, astfel că în baza unui program judeţean, în perioada 1968-1990 s-au plantat anual 300-400 ha. Programul prevedea mai întâi amenajarea terenurilor în pantă, prin terasare, pentru ca ulterior să fie plantaţi pomi crescuţi în zonă. În felul acesta s-au înfiinţat 2.000 ha de livezi intensive cu măr, peste 4.000 ha cu prun, 1.000 ha coacăz, zmeur şi s-au plantat specii de cireş, vişin, cais, piersic.

Odată cu apariţia fabricilor de conserve Pârscov, Buzău şi Râmnicu Sărat se produceau anual 1.500 t de magiun, 3.300 t de prune uscate, 3.000 t conserve de fructe şi peste 1.000 t suc de mere concentrat, produse care ajungeau la export, pentru a recupera sumele împrumutate de la Banca Mondială pentru susţinerea programului de înfiinţare a livezilor.

– Cum aţi reuşit să rezistaţi tranziţiei şi astăzi să fiţi asaltaţi de pomicultori?

– Din anul 2004 pepiniera a fost preluată de USAMV Bucureşti, devenind centru de practică pentru studenţii de la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu – Bucureşti. În acest context, aria de preocupări s-a lărgit. Având şi statutul de cercetare, am urmărit restructurarea patrimoniului pomicol prin reîntinerirea actualelor plantaţii pomicole, extinderea speciilor valoroase, înfiinţarea de livezi super intensive, asigurarea de pomi altoiţi pe port vegetativ din categorii superioare, folosind altoitul la masă. Acest lucru se realizează deocamdată la seminţoase, urmând ca în viitorul apropiat să se întâmple acelaşi lucru şi la sâmburoase.

În concluzie, urmăm tehnologii moderne, cum ar fi fertirigarea prin picurare atât în pepinieră cât şi în livada de pomi, folosim plasă antigrindină şi încercăm să ne dotăm cu utilaje noi, care să permită reducerea forţei de muncă.

– Dacă se aprobă refacerea patrimoniului pomicol prin metoda reconversiei, sunteţi pregătiţi să asiguraţi material de plantare realizat pe port vegetativ, cu soiuri recunoscute pe piaţă?

– Pomicultorii trebuie să ştie că ciclul biologic, pentru a produce un pom, este de minimum 2 ani. De aceea, cine doreşte pomi pentru o livadă trebuie să ni se adreseze din timp şi apoi să ţină permanent legătura cu pepiniera. În ultimii ani am derulat un program cu Banca Mondială (Programul Makis) pentru a construi un biodepozit (două solarii cu dublă acoperire, plantate cu pomi categoria bază) pentru 7 specii: cais, cireş, vişin, măr, nectarin, piersic, prun, păr. În felul acesta, protejăm pomii de insectele care pot transmite boli şi avem corzi pentru altoit libere de boli şi dăunători.

În ceea ce priveşte problema asigurării unei cantităţi suficiente de material pentru port vege­tativ, pot spune că avem pentru seminţoase două marcotiere: una cu port M 9 şi alta cu port M 106, iar pentru sâmburoase avem o colaborare externă cu CAV Faenza Italia şi cu Vitroplant Cesana Italia, care ne pot asigura port altoi produs din meristeme, orice cantitate. Să nu uităm că la institutul de pomicultură de la Piteşti există o preocupare avan­sată şi putem asigura material pe bază de comandă.

Aşadar, există unităţi care coordonează producerea materialului săditor pomicol pentru viitoarele plantaţii. Tot ce au de făcut pomicultorii este să apeleze din timp la aceste pepiniere, pentru a comanda necesarul de pomi pentru plantaţiile din 2015 şi mai puţin la materialul produs în Olanda, Italia sau în alte zone ale globului.

Petre Eremia
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013