reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

Competitivitatea agrofood-ului (Pamflet)

Treceam mai zilele trecute printr-o neguţătorie pan europeană de d’ale gurii şi mă păli revelaţia cam cum păleşte trenul turma de mioare păscânde pe liniile ferate. Mă păli revelaţia competitivităţii agriculturii şi industriei alimentare pentru următorul exerciţiu bugetar.

Cum competitivitatea este o rezultantă a pieţei, m-am gândit, ca socotitor nominal şi vocaţional, să pun umărul la analiza socio-economică a sistemului agrofood (barbarism bruxelez) şi să-mi ajut aleşii să se fixeze doar pe subdomeniile pe care suntem real competitivi. Restricţia pentru socoteli a fost preţul, care reflectă mai curând raportul cerere-ofertă şi mai puţin efortul pentru obţinerea mărfii, că aşa-i în piaţă. Nu există cerere, jaba oferta şi nema competitivitatea. Altfel spus, dacă pe vacă o apucă oarece nebuneli şi-şi ia câmpii, calul ia calea abatorului, să acopere cererea. Ce mare diferenţă? Cum piaţa de agrofood e volatilă şi strict dependentă de pohtele ce le pohtesc consumatorii, o agricultură competitivă tre’ să iasă la interval, la moment cu ce-i doreşte rânza gămanului.

Să purcedem. Un kil de carne de vacă pe patru copite e cât unul de porc aşijderea ori unul de puicuţă pe două gheare. Un kil, pe ciolanele carcasei, cât unul fără de ciolane, tocaniţat (13 lei). Un kil de macră, cât unul de peşte’n solzi (16 lei).  Burta de vită, 18 lei, fără de TVA. Avantaj competitiv – burta de vită. Hai s-o creştem. Exclusiv! Plus că reducem cheltuiala cu rânitul balegii!

Un kil de salam de vară ţărănesc, 20 de lei. Socoteală: un kil de carne de vită, plus unul de porc, başca 2 de grăsime, tocate (vezi mai sus), o mână de sare şi o legătură de cimbru (eticheta, fără E-uri, că n-am spaţiu tipografic!) fac 4 kile, adică 80 de lei. Avantaj competitiv (200%) faţă de scroful în carcasă, pe de doi cu tăuraşul aşijderea. Dacă tragi cu ochiul la telemea (20 de lei), ca bun creştin şi campion al competitivităţii, îl ierţi pe Ghiţă de cuţit şi o măriţi anual pe Joiana, pân’la adânci bătrâneţi, pen’că fruptul laptelui e infinit mai competitiv în raport cu dosul râmătorului, îndesat în maţu’ rumegătoarei.

Un litru de apă plată este echivalent unui litru de bere, unei ocale de vin sau unuia de lapte, la producător. Clar, apă plată! Competitivitate incalculabilă. Plus că n’are aflatoxine, salmonela, E. coli şi alţi mişunători identificabili de către concurenţă, cu ajutorul autorităţilor. Ăl mult nişte nitraţi şi nitriţi carele ne fac sângele albastru. Dar ce este mai competitiv decât o viţă nobilă într-o mare de zaibăr?

Un litru de lapte dulce integral, proaspăt, mai ieftin decât un litru de lapte acru. Câştigător – laptele zbătut, pentru că nici să vrea nu poa’ să-ţi zică cineva ceva de conformitate ori încărcătură bacteriană. Brânza de veci tânără, mustind de zer, cât kilu’ de telemea bătrână, ofilită, ambele mai ieftine decât tot laptele covăsit folosit la închegarea lor. Smântâna, cât kilu’ de brânză de veci, dar ca subprodus al laptelui prins n-o mai băgăm în socoteală competitivităţii. Câştigător net – laptele bătut!

Un litru de borş de huşte (produs tradiţional) mai scump cu 2 lei peste kilul de grâu din care s-a tras tărâţa pentru industrializare. Apa chioară şi bacteriile lactice nu se pun! Concluzia – borş! În treacăt fie spus, ar cam trebui ca cercetarea agricolă să facă un grâu numai cu tărâţă, de vreme ce asta-i mai scumpă cu vreo 200% decât grăunţa. Să vezi atunci competitivitate pe litrul de borş!

Gheorghe Socotitorul

P.S. Dată fiind importanţa agrofood-ului, autorităţile se gândesc la un brand de ţară extras din „Istoria ieroglifică“ (întru continuitatea istorică).

Acelaşi
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013