reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

Sate fără criminalitate. Prevenirea tâlhăriilor în locuinţe (II)

Tâlhăriile comise în locuinţe sunt infracţiuni de o gravitate deosebită, motiv pentru care sunt pedepsite conform Codului Penal, cu închisoare de până la 20 de ani. Sunt fapte cu un impact puternic atât asupra victimei, cât şi asupra celorlalţi membri ai comunităţii, cărora le creează un sentiment de insecuritate întrucât, de multe ori, aceste infracţiuni sunt săvârşite în condiţii deosebite:

• în timpul nopţii;

• infractorii sunt mascaţi, astfel încât să nu poată fi recunoscuţi;

• autorii acţionează în grup;

• autorii au asupra lor arme (cuţite, topoare, arme de foc etc.).

Victimele acestui gen de fapte sunt, de obicei, persoane înstărite sau de vârsta a treia, despre care se ştie că deţin bani sau bunuri de valoare. Un exemplu concret îl constituie un caz petrecut în anul 2011 în judeţul Călăraşi: C.S. a vândut un teren în schimbul unei sume mari de bani, lucru despre care a vorbit cu alte persoane. A păstrat banii obţinuţi în locuinţă, pe timpul nopţii. Peste noapte, mai mulţi indivizi mascaţi şi înarmaţi cu arme albe au pătruns în casa sa, l-au legat şi l-au deposedat de întreaga sumă, precum şi de mai multe bijuterii.

Un alt exemplu, petrecut în judeţul Suceava, arată alt mod în care infractorii îşi aleg victimele. Astfel, în timp ce vindea mături, autorul a observat că într-o gospodărie pare să nu fie nimeni acasă şi a pătruns în locuinţă, pe o uşă care nu era încuiată. Aici l-a observat pe proprietar, un bătrân de 85 de ani, pe care l-a lovit şi l-a aşezat într-un colţ al încăperii, după care a început să caute prin sertare. Bătrânul a fost deposedat de suma de 1.070 RON şi s-a ales cu leziuni fizice.

De cele mai multe ori, infractorii acţionează asupra persoanelor pe care deja le cunosc sau „la pont“, urmărind câteva detalii despre victime:

– să fie lipsite de apărare (locuiesc singure, au o condiţie fizică precară);

– să deţină în casă bani sau bunuri care pot fi sustrase (de exemplu, pensia bătrânilor, eco­nomii puse „la saltea“, bani rezultaţi din diverse vânzări);

– să existe locuri care să le permită accesul în locuinţă, fără a fi observaţi (uşi descuiate sau care pot fi uşor deschise, curţi neiluminate, nepăzite etc.);

– să locuiască într-o zonă izolată sau care în anumite perioade nu este circulată etc.

Pentru a nu deveni victimă a faptelor menţionate mai sus, Poliţia vă recomandă să vă luaţi câteva măsuri de autoprotecţie:

• Asiguraţi-vă întotdeauna zona de acces în curte şi în locuinţă cu sisteme de închidere solide;

• Rugaţi o rudă sau un vecin de încredere să vă viziteze cât mai des şi să aibă sub supraveghere locuinţa dumneavoastră; pentru mai multă siguranţă, puteţi face acelaşi lucru pentru vecinii dumneavoastră;

• Un câine este întotdeauna un paznic de încredere;

• Nu vă păstraţi bunurile de valoare în locuinţă (nici măcar economiile) şi nu lăsaţi să se afle că le deţineţi;

• Încercaţi, pe cât posibil, să lăsaţi o lumină aprinsă în curte sau în interiorul locuinţei, pe timpul nopţii;

• Atunci când necunoscuţi vin la poarta dumneavoastră sub diverse pretexte (vând bunuri la preţuri mici, prestează servicii, cer anumite lucruri) nu le permiteţi accesul în curte şi evitaţi să acceptaţi orice fel de propunere din partea acestora! Cu cât propunerea este mai avantajoasă, cu atât trebuie să vă dea mai mult de bănuit că se urmăreşte ceva!

ATENŢIE! În cazul în care deveniţi victimă a unei astfel de infracţiuni şi integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, renunţaţi la bunurile pretinse de agresor. Reţineţi însă cât mai multe semnalmente ale acestuia (înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau în comportament), pentru a le declara anchetatorilor şi anunţaţi poliţia la numărul 112.

Daniel ANCA, Inspector de poliţie
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2013