reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

Cele mai faine oi din Hunedoara

Am răspuns pozitiv invitaţiei de a vedea cele mai frumoase oi din Hunedoara şi am descoperit nu doar cele mai apreciate oi, ci şi o fascinantă poveste de viaţă a familiei Bodea, care de patru generaţii se ocupă doar de creşterea animalelor. Oieritul este viaţa lor, rostul lor, hrana şi satisfacţia acestor oameni. Nu au lucrat nicio zi pentru alţii, nu au datorii şi tot ce au obţinut în viaţă este mulţumită oilor pe care le cresc.

Plecând din comuna Boșorod, ultima localitate așezată la poalele Munților Șureanu, lăsăm în urmă asfaltul civilizației și pătrundem pe meleagurile străbunilor daci. Parcurgem 12 km pe un drum de pământ șerpuit, abrupt și alunecos, ca după ploaie, și punem la încercare toate încheieturile mașinii. Trecem de indicatorul ce îndrumă spre vestigiile antice ale cetății Piatra Roșie, parte a sistemului de fortificații care apăra capitala regatului dac de la Sarmizegetusa Regia, și ajungem pe platoul Luncani, a cărui deschidere și peisaj răsfață mintea obosită a oricărui orășean. Între munții Orăștiei și Retezat, pe platoul Luncani, aflat la vreo mie de metri altitudine, stă așezat în vatra dacică satul Târsa. Imaginea acestuia scăldată în liniștea munților, cu câteva case răzlețe înconjurate de mesteceni și turmele de oi păscând alene pe coama dealurilor, dezvăluie un decor magic, al cărui timp pulsează parcă după alte repere, ce te fac să simți vibrația ancestrală a dacilor. Un colț de lume care nu a fost atins de colectivizare, dar care cunoaște azi primele semne ale europenizării, semn că nu este chiar rupt de spectacolul colorat al lumii moderne. Autoturismele de teren cu motoare puternice, utilajele agricole salvează timp și ușurează de câțiva ani viața celor 200 de oameni care populează aceste meleaguri. Din primul moment ne-au întâmpinat mult premiatele țurcane ale domnului Gheorghe Bodea, masive, lățoase, care ne-au privit nepăsătoare doar un moment, pentru ca apoi să-și continue „siesta“. Am înțeles imediat ce anume le face demne de orice concurs de frumusețe. Capul negru cu breton blond, picioare subțiri dar puternice ce duc cojocul gros de lână fină dau aspectul grațios al rasei.

Vizita noastră a picat în momentul în care întreaga gospodărie era cuprinsă de febra fătărilor. Atât oile, cât și vaca, scroafa și cățelușa familiei aduceau pe lume o altă generație de suflete care să anime locul și viața stăpânilor. Deși vizibil preocupată de acest moment, familia Bodea și-a făcut timp să ne primească, să depene cu noi fragmente din lunga istorie a locului, a strămoșilor, a vieții alături de animale, lăsându-ne să întrezărim și o parte din planurile lor de viitor.

Cei mai valoroşi berbeci, 5.000 lei

Membrii familiei își împart zilnic atribuțiile, astfel încât să îngrijească și să întrețină bine cele 180 de oi, 2 vaci, 2 scroafe cu purcei, 1 cal, 1 măgar, 3 câini, 16 ha de fâneață și 20 ha de pășune. E toată avuția lor și sunt mândri de ceea ce gospodăresc. Nici nu e de mirare. Țurcana Bucălaie de Luncani, rasa omologată cu certificat de origine pe care o păstoresc, le-a adus numai satisfacții peste tot pe unde au prezentat-o, fiind premiată ani la rând cu locul I, atât la târgurile locale, cât și la renumita expoziție IndAgra de la București. „Pe vremuri aici nu au fost CAP-uri și s-a păstrat rasa autentică a zonei, crescută de străbuni. Se pretează foarte bine la transhumanță, au multă lână, fată câte 2 miei, dau mult lapte, sunt rezistente la boli, ușor de întreținut pentru că sunt blânde și parcă mai înțelegătoare“, spune domnul Gheorghe (tatăl). Faptul că deține certificat de origine la animale l-a ajutat să le valorifice mai bine. „Anul trecut, în perioada aprilie-septembrie, am vândut berbecuții cu 2.000 de lei, berbecii de montă cu 3.000-3.500 lei, iar mieluțele de 3-4 luni le-am vândut după înțărcare, cu 500-700 lei. Chiar acum am un berbec frumos pe care îl vând cu 5.000 lei. Și pot spune că nu am ce să vând, după cât e cererea. Sunt oameni care vin din toate colțurile țării, deja ne cunosc și dacă le-a mers bine cu rasa asta se întorc după câțiva ani și mai cumpără. Am cei mai frumoși berbeci din Europa“, mai adaugă domnul Gheorghe.

Vara se strâng 24 kg de brânză de la o oaie

Dacă vă întrebați ce se valorifică cel mai bine de la această rasă aflați că răspunsul oierului din Luncani a fost „cam tot“. În momentul vizitei noastre, familia Bodea avea 180 de oi, dintre care 120 oi mamă, de la care erau așteptați 115 miei, dacă nu mai mulți. După fătări strategia va fi următoarea: „O să-i cresc până în toamnă și, în funcție de câte mieluțe și câți miei vor fi, îmi opresc ce este mai bun și restul îi dau. Am o regulă, țin întotdeauna berbecul cel mai bun și mama cea mai bună, pentru că din cele mai bune exemplare am garanția că vor ieși produși cu talie mare, cu lână frumoasă și producție bună de lapte“, ne dezvăluie Bodea. Oierii își direcționează acțiunile în funcție de ceea ce vor să valorifice de la animale. În cazul familiei Bodea, anul acesta oile vor fi ținute pentru reproducție și în curând vor ajunge pe cele mai frumoase pășuni, aflate la 2.500 m altitudine în munții Retezat, pentru ca toamna să le coboare grase și sănătoase. Anii trecuți însă, imediat după încheierea fătărilor, oile erau „puse pe brânză“, adică erau mulse, iar din lapte se pregătea brânza, pe care o valorificau pentru a-și recupera cheltuielile cu iernatul. Doar se spune că „tot ciobanul are caș dulce de Paște, dacă nu, nu-i cioban“. Vara ciobanii „măsoară oile“, cum spun ei și, în funcție de cantitatea de lapte pe care o dă animalul, proprietarii primesc o anumită cantitate de brânză. De obicei, producția de lapte depinde de modul de furajare, dar și de rasă. Țurcanele familiei Bodea au dat vara trecută câte 24 kg de brânză fiecare, din aprilie până în septembrie. Și aceasta pentru că, vorba domnului Gheorghe, „masa, rasa și ochiul stăpânului îngrașă animalul“. Totuși, oricât de performantă ar fi rasa, „au trecut vremurile când cu banii obținuți din lâna de pe 70 de oi tata ținea un om la cosit toată vara și reușea să plătească și ciobanii care stăteau cu oile la munte. Acum plătim pe vară 6.000 lei pentru un om care stă de pază la oi.“

Oieritul – viaţă aspră, cu multe peripeţii

Stilul de viață stă brăzdat pe chipul acestor oameni. Duc o viață simplă, sănătoasă, dar aspră și asta se vede pe obrajii rumeni, înroșiți de vânturile tăioase, ploile sau iernile aprige. Privită din afară, viața acestor suflete pare lipsită de griji, cuvântul stres neavând rezonanță în lumea lor. Însă realitatea confirmă o viață anevoioasă, presărată cu peripeții. „Iarna uneori ne cucerește, sunt ani în care zăpada ține din octombrie până în mai.“ Pentru școală sau alte urgențe locuitorii străbat păduri, dealuri, poteci anevoioase ca să ajungă la un mijloc de transport care să-i ducă la Boșorod sau în Călan. „Aici tot timpul trebuie să fii atent la animalele sălbatice. Lupii și urșii sunt protejați, nu ai voie să le faci rău, trebuie doar să te ferești. Într-o seară veneam spre casă cu oile și ursul era în urma turmei, după mine, să atace oile. Nu am pățit niciodată nimic, pentru că am doi câini buni, unul care știe să bată oile și să le adune și altul care simte ursul, lupul și apără turma. Am văzut urși destui, dar niciodată nu mi-a luat oaia. Dacă nu ești atent, dacă lași oile să scape după un dâmb, atunci atacă ursul. Cu lupul am pățit-o, dar cu ursul nu. Lupul stă la pândă, dacă ai ciopor (turmă) mare și nu le-ai supra­vegheat atent, face minciună la câine și imediat înhață oaia“, povestește oierul.

Familia, la trecut, prezent şi viitor

Cei cinci membri ai familiei Bodea întruchipează perfect trecutul, prezentul și viitorul. Bunicul Gheorghe, zis Sufletul, poreclă moștenită de la mama sa luată de suflet de o familie din zonă și care a păstorit și ea cândva oi, este, la cei 85 de ani, încă senin și luminos, aleargă după oi, vorbește puțin, dar cu tâlc și cosește cot la cot cu tinerii. Gheorghe, tatăl, este cel mai ancorat în prezentul tumultos plin de griji și probleme pe care îl înfruntă bărbătește, cum a făcut-o în toți cei 45 de ani de viață. Îi stă alături soția sa, Maria, și cei doi fii, Gheorghe și Ioan. Cel mic stă toată ziua printre animale și e nădejdea seniorilor, care speră să ducă ferma mai departe. Băiatul cel mare e fascinat de utilaje, „exact ce ne trebuie“, spune zâmbind cu înțeles tatăl, gândindu-se la planurile de viitor. Și-au propus ca de anul acesta să înmulțească oile și să mărească turma. Fiul cel mare a depus deja un proiect pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, cu care speră să obțină 40.000 euro din fonduri europene. Cu ei vrea să construiască un saivan, să refacă gardurile care țin închise animalele peste noapte și să cumpere un tractor. Privind retrospectiv, tatăl spune că „de când mă știu nu am întors banii cu lopata, dar întotdeauna am avut pe ce pune mâna, pentru că am și muncit“.

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.9, 1-15 MAI 2013