Logo
Imprimă această pagină

Lucrări de primăvară în plantaţiile de viţă-de-vie

Alexandru Penescu a lucrat în cercetare şi direct în producţie, în viticultură şi pomicultură încă de la absolvirea Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară–Bucureşti. A adunat în această profesie o experienţă de peste 30 de ani la unităţi puternice, cum ar fi compartimentul de ameliorare de la Staţiunea de Cercetări Pomicole de la Măgurele–Prahova, astăzi desfiinţată, din reţeaua ICDP Piteşti–Mărăcineni, şi la Rovit Valea Călugărească. În prezent are propria sa fermă, iar în plantaţia de viţă-de-vie nu discută despre producţii mai mici de 10 tone/ha, chiar şi în anii mai puţini faşti din punct de vedere climatic şi în condiţiile unei game de soiuri obişnuite, gen Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală, Riesling.

Ca orice om dedicat profesiei sale, cu largă experienţă şi conectat întotdeauna la informaţie, inginerul Penescu depune în plus multă pasiune şi are un fel de legătură specială cu planta, cu natura, cu pământul, astfel că intervine asupra lor nu doar cu ştiinţa, ci şi cu un fel de a înţelege când este nevoie de implicarea sa. În termeni de specialitate, se cheamă echilibru în ecosistem. În limbaj comun, se numeşte ataşament şi respect faţă de natură. Inginerul nu merge în vie doar când lucrează; inspectează plantaţia zi de zi, să vadă stadiul de dezvoltare a viţei, în fiecare fenofază de creştere, eventualul atac de boli şi dăunători, cum se prezintă solul etc., astfel încât să suprime din faşă orice incident care ar avea urmări negative asupra capacităţii productive.

Ce intervenţii trebuiau făcute până acum?

Până la ora la care vorbim, 15 aprilie, exceptând arătura din toamnă, executată cât să arunce brazda înspre butuc, remedierea sistemului de susţinere, acolo unde a fost cazul, şi permanentul control al viabilităţii ochilor în plantaţia aflată în producţie au mai fost executate următoarele lucrări: tăierea (de producţie sau fructificare); cercuitul sau legarea, adică dirijarea coardelor pe sistemul de susţinere, ultima fiind indicată să fie încheiată la 15 aprilie.

Urmează:

– răzuirea manuală a solului pe rând, în vederea pregătirii terenului pentru erbicidat, fără a antrena pă­mântul cu sapa (15 aprilie-15 mai);

– erbicidarea, care din considerente economice şi rentabilizare a cheltuielilor se face doar pe rând, nu şi pe intervalul dintre rânduri. Lucrarea se execută preemergent şi ori de câte ori este cazul, în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de gradul de îmburuienare;

– lucrarea mecanică de afânare a solului pe interval, arătura de primăvară, cum mai este numită, cu răsturnarea brazdei spre mijlocul distanţei dintre rândurile de viţă-de-vie. În timpul vegetaţiei se mai execută câteva lucrări, limitate pe cât posibil, de afânare şi distrugere a buruienilor (praşile), cu utilaje uşoare, gen cultivatorul.

Completarea golurilor

În plantaţiile tinere, de până la 10 ani, se face, până la 15 mai, completarea golurilor, folosind viţă la ghiveci sau, dacă nu este posibil, viţă simplă, altoită, parafinată. Este de preferat ca punctul de altoire şi lăstarul să fie protejate cu tuburi din material plastic, spre a nu fi atinse/afectate de substanţele chimice utilizate la erbicidare sau tratamente chimice. Marcotajul este o metodă care nu se mai practică de mult în plantaţiile profesionale.

Primele tratamente

În funcţie de evoluţia vegetaţiei, în preajma datei de 5 mai sau atunci când frunza are mărimea unei monede de cinci bani, ceea ce corespunde unei dezvoltări a lăstarului de 10 cm, se intervine cu primul tratament preventiv pentru păianjen şi făinare. Apariţia unor pustule albicioase pe partea inferioară a frunzuliţei, care începe să se deformeze uşor, este semnul unui început de atac al păianjenului. Atunci este obligatoriu tratamentul. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, în funcţie de fenofază şi atacul de boli şi dăunători, inginerul Alexandru Penescu intervine în plantaţia sa cu aproximativ şapte tratamente, inclusiv cel tocmai descris mai sus. Următoarele se aplică orientativ: degajare ciorchine (mană, făinare, molii); începutul înfloritului (mană, făinare + putregai, molii); sfârşitul înfloritului (mană, făinare, putregai); creşterea boabelor (mană şi făinare); compactare ciorchini (mană, făinare, putregai); intrarea în pârgă (ultimul tratament, pentru putregai). Atenţie, însă: într-un an ideal, aceste tratamente nu sunt obligatorii, poate să treacă şi o lună fără astfel de intervenţii.

Alte intervenţii

În funcţie de disponibilitatea financiară şi dacă erbicidele nu au fost eficiente, până la 15 iulie se poate efectua lucrarea de rupere a lăstarilor de la butuc. Acolo unde au intervenit intemperii, gen căderi de grindină, se aplică un tratament chimic pentru calusarea rănilor provocate pe lăstari, frunze şi boabe (rănile sunt o poartă ideală de intrare a bolilor). Despre alte lucrări în verde (legat, dirijat lăstarii, copilit, ciupit) vom vorbi într-un viitor articol.

Temperaturile nocturne de -11°C până la -15°C , înregistrate la jumătatea lunii martie în nordul Moldovei, nu au afectat viţa-de-vie. Vegetaţia în această zonă este mai târzie cu 2-3 săptămâni decât în Banat ori sudul ţării, astfel că planta nu a ajuns, în perioada îngheţului târziu, în faza de decălire sau de circulaţie a sevei (plâns). În Banat, chiar dacă s-a produs mai timpuriu intrarea în vegetaţie, nu s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, astfel încât să producă pagube.

Reamintim că, în perioada de repaus, viţa de vie rezistă la următoarele temperaturi:

– rădăcinile rezistă până la -5, -7°C la viţele europene şi până la -10, -11°C la cele americane;

– mugurii: -18 ±3°C, în funcţie de soi;

– coardele anuale: -21 ±3°C;

– lemnul multianual: -22, -24°C.

În schimb, primăvara, în perioada în care viţa se pregăteşte pentru intrarea în vegetaţie, ceea ce presupune decălirea, un ger poate afecta plantaţia şi la temperaturi de -15, -16°C. După pornirea în vegetaţie, organele viţei-de-vie au următoarele limite de rezistenţă:

– vârfurile lăstarilor rezistă până la -0,2, -0,5°C; baza lăstarilor şi frunzele: -0,5, -0,7°C.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Revista Lumea Satului