reclama youtube lumeasatuluitv

Viaţa noastră, o perpetuă glumă

Hâtru din fire, românul nu scapă niciun prilej pentru a mai face, în derâderea vieţii lui de fiecare zi, „haz de necaz“, cum se zice.

Aşa a intrat în tradiţie ca pragul lui aprilie să fie păşit în hohotul de râs al păcălelilor.

Chiar vlădica şi-a luat-o, în felul lui de acum şi el obişnuit.

Un ziar de provincie relata deunăzi cum că, în prima zi de aprilie, omul din capul trebii s-a văzut cu câţiva ţărani, apăsaţi, cum se ştia, iarăşi de nu puţinele griji diurne.

„Cum o mai duceţi, fraţilor?“ a întrebat glumind, evident, preşedintele – scrie confratele jurnalist, relatând evenimentul.

„Bine!“ – au răspuns, glumind la rândul lor oamenii – adaugă ziaristul că i s-ar fi răspuns oaspetelui de onoare.

Şi, în ceea ce mă priveşte, n-am nicio îndoială că aşa s-au şi petrecut lucrurile.

În fapt, de la o vreme viaţa noastră, în ansamblu, e o perpetuă glumă. Nesărată, fără niciun dubiu, dar o gogonată şi mereu împrospătată farsă.

Că am amintit de sare. Am pus pariu cu mine însumi că anul acesta nu mă voi mai lăsa căzut în plasa nu ştiu cărui prieten.

Rămas acasă, întru scrierea acestui articol, n-aveam cum să fiu păcălit chiar de 1 aprilie.

Aşa că, hotărât să-mi duc la înde­plinire dorinţa, după ani buni în care am fost tras pe sfoară, am pus repejor de o cafea pentru deschiderea zilei şi lunii ce ne vor purta mai departe prin această primăvară, şi ea cam glumeaţă.

„Dar, când e să se întâmple, se întâmplă“ – cum zicea adesea cu înţelepciune bunica.

Sorb din cafea şi capăt senzaţia înghiţiturii de apă de mare. Sărată potroacă.

Măi să fie, îmi zic, fiindcă doar ce desfăcusem punga cu „Mărgăritar“. Cu zahăr adică.

Mă întorc deci la martor, la zahăr adică, luat cu o zi înainte din market şi, surpriză, zahărul era în fapt sare.

Aşa că mi-am furat-o şi, în aceeaşi zi, alţi concetăţeni, mă încunoştinţa seara TV-ul, fuseseră păcăliţi cu aceeaşi sare turnată în cutii de Calgon.

Am făcut aşadar haz de necaz şi m-am întors la ale zilei.

Tocmai se rostea iarăşi şi iarăşi vlădica, fiindcă ora era de vârf de audienţă.

„La noi, zicea starostele, nu se va repeta întâmplarea din Cipru. Nu vom permite!“ spunea vlădica.

Mă frec năucit la ochi.

Păi sunt nici trei ani de când, înaintea grecilor, am retezat salariile cu 25%, am pus dobândă pe dobânda băncilor, am forfecat locurile de muncă statuând şomajul la cote alarmante.

Iau seama însă, e 1 aprilie şi glumele, oricât de proaste, atestă umorul dâmboviţean.

Ceva mai târziu aflu că eronat s-a anunţat o creştere economică de 0,2% pentru 2012, fiindcă în fapt ea este de 0,7%.

Cum s-a îndreptat eroarea şi cum am crescut peste noapte ca Făt Frumos din poveste?

Ni se şi explică! S-a schimbat metoda de calcul.

Adică, ca într-o glumă nesărată, ne furăm singuri căciula.

Cine mai apelează, Doamne, la artificii de calcul pentru a demonstra „succesili“ noastre?

Merg mai departe. Cu gluma era să adaug. În judeţul Buzău, 1.600 de ţărani au fost ameninţaţi cu dobânzi usturătoare fiindcă nu şi-ar fi plătit impozitele pe venit.

„Ba dimpotrivă, demonstrează cu chitanţele în mână împricinaţii.“

„Da, zic amploaiaţii, dar nu unde trebuie.“

Cum se ştia, mulţi buzoieni din zona colinară au tarlalele în judeţele vecine, din moşi-strămoşi.

Nimeni nu le-a spus însă că birul se achită unde sălăşluieşte proprietatea.

Aşa că, de bună-credinţă, oamenii au achitat datoriile în satul de baştină.

„Păcăleală!“ le-au răspuns acum isprăvnierii.

„Ba o să plătiţi şi dobânzi! Deloc de neglijat.

Cum să fie îndreptată strâmbătatea?

La tribunal! Alţi bani, altă păcăleală.“

Şi uita aşa, din păcăleală în păcăleală, adăstăm dreptatea UE, ca însăşi o mare cacialma.

Fiindcă cei din Vest, şi aşa avuţi, primesc tainuri de lux, iar fermierii noştri mai cu seamă promisiuni. Păcăleli adică!

Aşa a învăţat românul să păcălească şi el. Vinde cal sub etichetă de vacă, furaje îmbibate cu aflatoxină şi, mai nou, sare în loc de zahăr.

Dar ce contează, ce mai contează de vreme ce politicienii ne-o trag în fiecare zi?

Fiindcă – nu-i aşa? – românul are umor. Merge şi aşa, zice el. Vorba e, până când? 1 aprilie e doar o dată pe an.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013