• De vorbă cu preotul Marian Şerban

– Laicii spun despre post, în general, şi despre Postul Mare – fiindcă despre acesta discutăm – că este o abstinenţă de la mâncare, pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti. Care este, părinte Marian Şerban, sensul creştin al postului?

– Ca să fundamentez un principiu şi să argumentez o atitudine – postul, în acest caz – trebuie să vorbim despre temei. Ce explică, de fapt, acest post? El vizează relaţia fiinţei umane cu Dumnezeu. Prima raportare a lui Adam a fost una de dragoste şi de ascultare faţă de divinitate. Nimeni şi nimic nu clătinase această comuniune perfectă. Când omul a ieşit din ascultate, din existenţa sa desăvârşit spirituală, prin greşeala primară pe care a făcut-o (Adam şi Eva, episodul ispitei), acesta a devenit fizic, legat de existenţa pământeană, cu toate avatarurile unei vieţi lipsite de simţiri. Ei bine, după această transformare, deşi a rupt armonia cu creatorul, omul a rămas în inimă cu chipul lui Dumnezeu. Reţineţi, doar cu chipul, fiindcă sintagma „chipul şi asemănarea“ nu este corectă; omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Asemănarea, o să vedem, ne-o câştigăm noi, ca oameni, prin tot ceea ce suntem şi facem. Aşadar, trecut prin purgatoriul păcatului şi al decăderii, omul, mistuit în fibra lui cea mai intimă de dorinţa adâncă a regăsirii fiinţei, şi-a amintit că păstrează în inimă chipul Domnului şi atunci, având acest punct de sprijin, prin efort personal, încerca reluarea legăturii cu Dumnezeu. Prin aleşii săi, cum au fost Avram, Moise, Ilie, Dumnezeu i-a arătat că este posibilă revenirea la starea naturală, normală, din punctul de vedere al relaţiei cu creatorul şi raportat la tot ceea ce este în jurul omului. Iar postul face parte din acest echilibru. Şi ce gest de prea mare dragoste a mai făcut Dumnezeu? Ni l-a dat pe Mântuitorul, cu jertfa Sa, cu viaţa în har, iar istoria i-a fost transferată omului, prin credinţă, prin biserică, prin reguli, s-o trăiască, s-o retrăiască şi s-o repete pentru a-şi apropia asemănarea cu Dumnezeu. Această transformare este condiţionată de vrerea omului, fiindcă Dumnezeu ne-a lăsat voinţa liberă, să vrem ori să nu vrem apropierea, să vrem ori să nu vrem revenirea la normalitate.

– Am citit o definiţie: Postul Mare este un timp liturgic, este pregătirea sufletească a omului pentru întâmpinarea Săptămânii Patimilor şi a Învierii. Ce este, de fapt, postul?

– Postul ţine de arta de a reveni acolo unde omul se regăseşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu el însuşi. Fiinţa cade permanent în slăbiciunea păcatului particular. Şi ea trebuie să înveţe ridicarea. Cum învăţăm ridicarea? Prin Dumnezeu! Postul Mare ne îndreaptă cu privirea şi sufletul către primirea Sfintelor Paşti („paşti“ vine din ebraicul „Pasah“, care înseamnă „trecere“), adică a trecerii noastre de la neputinţă la putinţă, de la neînvăţare la învăţare, de la neascultare la ascultare, de la nedumnezeire la dumnezeire, de la neiubire, la iubire, de la neiertare la iertare etc. Postul Mare ne pregăteşte pentru Venirea, Jertfa şi Învierea Mântuitorului.

– Pentru ca omul să ajungă la apropierea de Dumnezeu este suficient să se abţină de la alimente sau trebuie să ţină cont şi de altele, cum ar fi să nu duşmănească, să-i ierte pe ceilalţi, să nu gândească, vorbească şi înfăptuiască rău, urât?

– Atenţie, a nu se confunda postul cu dieta. Dieta nu vizează mântuirea. Omul nu este doar ceea ce mănâncă. Este ceea ce gândeşte, ceea ce spune şi ceea ce face. Timpurile sunt tumultoase, cu multă adversitate, un fel de rebabilonizare a omenirii. Există cuvinte, dar nu există cuvânt. Şi ştim semnificaţia „cuvântului întru­pat“ („La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu“, iar la naşterea Mântuitorului, „Cuvântul s-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi“). De ce înnebuneşte omul în faţa cuvintelor? Pentru că el caută printre ele un principiu, şi nu Cuvântul. Asta vrea ispita să facă din om, să-l arunce în foc, în apă.

Postul complet tocmai asta face, restabileşte relaţia din lăuntrul omului, fiinţa să se împace cu sine, iar împăcându-se cu sine, regăseşte drumul către Dumnezeu, către Cuvânt, dar şi relaţia dintre ceea ce este omul şi acţiunea sa exterioară. Revenirea la normalitate a omului presupune morală, respect, dragoste, iertare, îngăduinţă, înţelegere, armonie, vieţuire în pace.

– Sfintele Paşti înseamnă regăsirea de sine. Ce ne facem însă cu toate suferinţele umane? Cu copiii, cu bolnavii, cu cei neputincioşi? Ei vor putea oare să ducă postul alimentar?

– Aici intervine preotul, care, prin taina mărturisirii, îl sfătuieşte pe acest bolnav ce cale, în afara hranei, poate lua, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Pe lângă post e nevoie de rugăciune, de participarea la slujbe şi de împărtăşire...

Postul ne învaţă să ne întoarcem la rugăciune. Dacă în minte şi suflet este linişte, tu te ai în acord armonios cu tine, ispita e-n afara ta, în rest, nu te interesează. Dumnezeu vine în cămara sufletului şi pune rânduială, dar nu înainte de a depune rugăciunea. Începe tu lucrarea, iar Dumnezeu o desăvârşeşte.

Rugăciunea, părerea de rău alungă păcatul. Dacă exprimi regretul faţă de Dumnezeu, faţă de tine, faţă de aproapele tău, faţă de creaţie, aşa cum a exprimat-o tâlharul pe cruce, este nevoie numai de câteva cuvinte şi nu de mult timp pentru a se împlini ieşirea din păcat. Sfintele slujbe şi mersul în biserică sunt esenţiale numai şi pentru faptul că se descompune individualitatea păcatului şi se recompune fiinţa umană. Cine spune că se roagă singur n-are nevoie de preot, de biserică amarnic se păcăleşte. Relaţia vie cu Mântuitorul se desăvârşeşte prin sfânta împărtăşanie. Ca o concluzie, ne pregătim de această sfântă şi mare sărbătoare, a Răstignirii şi a Învierii Domnului. Să fim bine înţeleşi, a fost unică în istoria mântuirii neamului omenesc, unicitate transferată în plan spiritual fiecăruia dintre noi, şi de aceea trebuie să pregustăm veşnicia prin a repeta, a pune în noi această unicitate sacră, sfântă.

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013