goodwill mai2022 top
update 18 May 2022

Sate care mor frumos… Gherdeal, undeva-n Ardeal…

Există locuri unde Sărbătorile sunt pustii, ceasurile au înghețat, lumina vine de la o lampă cu petrol și unde toate poveștile încep cu a fost odată…

Gherdealul este un sat aproape părăsit, aflat la trei kilometri de centrul comunei Bruiu, din județul Sibiu. Casele și turla bisericii săsești se văd de departe, de pe drumul pietruit care șerpuiește spre cătunul aproape pustiu. Ajuns aici, liniștea te izbește și te înspăimântă. Case părăsite, ulițe pustii și nici țipenie de om. Până în urmă cu 20-30 de ani satul avea câteva sute de locuitori, sași și români. Sașii au plecat în Germania, românii i-au urmat ori s-au mutat la oraș. Acum vreo cincizeci de ani, după ce cădeau primele zăpezi şi turmele de oi abia mai găseau câte-un fir de iarbă sub omătul proaspăt, la Gherdeal, pe uliţe, era forfotă mare. Saşii şi românii se pregăteau de Sărbători.

Maria Tiuț era, când am vizitat-o, înainte de izbucnirea pandemiei, unul dintre cei șapte locuitori ai satului. Își aduce aminte de Sărbătorile de odinioară și de satul care parcă acum s-a scufundat în pământ. „Noi ne-am avut ca frații cu sașii, acum parcă a ars focul totul... Doamne ferește de-o boală sau vreo nenorocire, că nu ai la cine să strigi! Ca să-mi alung urâtul mai cos, lucrez prin grădină. Mai ies pe la poartă, poate se mai rătăcește vreun om și pe la noi...“, zice, printre suspine, tanti Maria. S-a născut și a crescut alături de sași. Se înțelegeau foarte bine și la Sărbători petreceau împreună, fiecare cu obiceiurile lui... După plecarea saşilor s-a încăpăţânat să rămână aici, acasă. Încet, încet, au dispărut vecinii, au dispărut copiii. Acum pe uliţe trec doar amintirile, singure și sfioase, ca şi oamenii.

Primarul din Bruiu, Emil Gherghel, ne spune că Gherdealul a început să decadă odată cu plecarea sașilor, în anii '90… „Pe atunci era un sat frumos și bine populat. Sașii au plecat în Germania sau în Austria, cei care au rămas și-au făcut un rost pe la oraș. Acum este aproape pustiu și cei mai mulți locuitori au peste 60 de ani.“

1200px Gherdeal

Pe an ce trece, la Gherdeal se aşterne o linişte grea care nu mai este tulburată nici de orologiul bisericii care, pe hârtie, se află pe lista monumentelor istorice. „Nu am reușit să găsim fonduri să o renovăm…“, ne spune primarul comunei.

În casa sărăcăcioasă a Mariei, tablourile vechi îi mai răscolesc sufletul. Pe dulapul vechi un geamantan zace prăfuit și nu se va mai urni niciodată de aici... În Gherdeal fraţii de sânge şi fraţii de suflet se duc unul câte unul. Helmuth şi fratele său sunt ultimii saşi din Gherdeal. „Era bine pe vremuri, acum totul e praf și pulbere. Eu nu am vrut să plec din sat, oricum nicăieri nu-i ca acasă...Ca să mai ies din ogradă îl mai ajut pe ciobanul care are stâna aici, la marginea satului.“

Gurtlen este denumirea germană a satului de la marginea judeţului Sibiu. Aici erau, în urmă cu treizeci de ani, două școli, o grădiniță, cooperativă și peste 100 de case semeţe şi îngrijite nemţeşte. Majoritatea sunt acum nişte ruine sumbre. Cei câțiva localnici își aduc aminte de vremurile în care și acest sat aducea unora belşug, altora umilinţă. Gheorghe Costea este aproape imobilizat la pat. Ne spune că el le-a trăit pe toate, pe cele bune şi cele rele, în perioada comunistă – colectivizarea, cotele şi nedreptăţile mascate sub lozinci mincinoase. Nu a vrut niciodată, ca şi ceilalţi supravieţuitori ai satului săsesc din miezul Ardealului, să plece în Germania, oricât de greu i-a fost. Majoritatea au copiii şi nepoţii în Germania sau în Austria. Vin, din când în când, la Gherdeal, în Ardeal, mai ales vara; atunci satul renaşte, ca-n vremurile de demult.

Pe cântarul unde se împărţea cândva grâul şi cucuruzul de la cooperativă s-a aşternut rugina. Rugină şi ruină este întreg satul. La marginea satului, un pom încă mai înverzește primăvara, chiar dacă a fost trântit la pământ de furtună. Și Gherdealul a rămas aproape fără viaţă, dar are, totuşi, o umbră de speranţă... Un sas din Germania, uimit de farmecul locului, s-a apucat să construiască aici o pensiune. Se înalţă albă, de o eleganţă nemţească, printre bălării şi ruine. „Nicăieri nu-i ca acasă“, spune și tanti Maria Tiuţ, apoi îşi strânge între gene o lacrimă.

Vasile Braic