Adama Sultan iulie 2020
update 13 Aug 2020

Controversă

Păcatul mărturisit este pe jumătate iertat. Mărturisesc că am tras cu urechea la conversaţia a două personalităţi din lumea agricolă.

Una susţinea finanţarea formării profesionale pe tot parcursul vieţii, din bugetul naţional, motivând că, o dată cu lansarea noului buget comunitar 2014-2020, pentru succesul lui va fi esenţială translarea în tot spaţial rural a unor informaţii vital necesare.

„Cine din satul românesc ştie cum şi în ce condiţii va putea să acceseze banii pentru conservarea biodiversităţii? Ca să nu mai vorbim de faptul că, la nivel decizional, se vorbeşte de biodiversitate la modul general, fără să se pună în ecuaţie biodiversitatea funcţională, cu alte cuvinte, biodiversitatea din mediul agricol.

Dacă-i spui lu’ Gheorghe (nu cred că era vorba de mine!) despre biodiversitate mijeşte ochii, priveşte chiorâş şi să zici mulţam că îţi mai dă bineţe.

Ce 7% din pământ nelucrat? Ce înlocuirea jumătăţii cu plante proteice? La 12 milioane de ha, 7% vor fi peste 800.000 ha, cam cât avem acum pârloagele, de vrea să le amendeze Fiscul.

Ce proteice? Soia, mazăre, fasole, bob, linte, năut sau şi lucernă, trifoi, măzăriche, sparcetă, lupin şi altele cu floarea, fluture! Mai ştie cineva cum şi unde se cultivă fiecare?

Dar tratamente fitofarmaceutice pentru terenurile în care se conservă biodiversitatea se pot face? Sau o să dăm drumul seminţei (dar de unde atâta sămânţă?) în pământ, să fie acolo? Condiţiile de bunăstare? Cum probezi că le respecţi? Dacă vede cineva nămol pe porc şi te acuză de declaraţie falsă, te alegi cu dosar penal? Produsele tradiţionale? De unde să se ştie că, dacă n-ai 30 de ani de atestare documentară, produsul nu e tradiţional, când în ultima vreme şi mortadella a ajuns tradiţional românească, pe tarabele Oborului? Inovarea agricolă? Pentru orice muntean respectabil o coasă Solingen e inovativă în raport cu secera! Înverzirea plăţilor? Cam cum faci ca să se «înverzească» o plată?

Condiţiile de ecocondiţionalitate şi plăţile compensatorii aferente lor? Or fi vreo 5 din suta de fermieri care ştiu care sunt alea şi cum pot beneficia de ele? I-a învăţat cineva pe fermieri în ce condiţii pot invoca o plată compensatorie? Vezi, de asta trebuie reluate cursurile cu adulţii, agrozootehnice cum li se zicea odată! Bunuri publice de mediu? Aida-de!“

Celălalt opunea faptul că: „nu se pot face cursuri cu 2-3 milioane de fermieri. La urma-urmei, fermierul să se informeze pe barba lui, că veniturile ajung la el în ogradă şi nu în ograda altuia.

Să angajeze pogoanele de consultanţi de garsonieră, apartament, cvartal, stradă, cartier şi alte dimensiuni de habitat care, oricum, accesează fonduri UE de formare profesională (celebrele POSDRU, pentru formarea resurselor umane), pentru proiecte în care îi învaţă pe ţărani de la cum se acreşte borşul până la de ce răstoarnă vaca, şuştarul.

Şi dacă tot îl mai roade, să dea fuga la primărie, că de aia este autoritate locală cu decizie descentralizată.

De unde bani să se investească pentru centrele de formare profesională, de când casele agronomului au ajuns discoteci, hoteluri şi night-cluburi? Aşa că banii pentru formarea profesională sunt bani risipiţi. Ar fi mai utili pentru irigaţii.

La urma-urmei, să se ocupe de formarea profesională a adulţilor agenţia aia specială, nu Ministerul Agriculturii, care are altă treabă, pe parte de politici, nu să facă alfabetizare agricolă.“

Gheorghe Socotitorul

P.S. Nu-i aşa că e urât să tragi cu urechea? Şi pe urmă să scrii, să tragă şi alţii!

Acelaşi
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013