Adama Sultan iulie 2020
update 13 Aug 2020

Agricultura „vulcanică“ din Insulele Canare

La cumpăna dintre ani am efectuat o croazieră în Insulele Madeira şi Arhipelagul Canarelor, situate în vestul Africii, la paralela 30 grade nord, care trece prin Cairo şi Florida. O zonă în care omul se luptă cu natura pentru fiecare palmă de pământ.

Agricultura zonei, adaptată vicisitudinilor naturii

Erupţiile vulcanice violente din perioada 1730-1736, apele Oceanului Atlantic şi apropierea de Pustiul Sahara şi-au pus amprenta asupra substratului geologic, reliefului şi climei acestor insule.

Pe cele două insule Madeira şi Canare, descoperite şi ocupate de portughezi şi respectiv de spanioli, la începutul anilor 1400 au fost introduse practici agricole şi tradiţii culturale specifice zonei continentale, dar adaptate treptat noilor condiţii pedoclimatice şi de vegetaţie. Este impresionant să vezi cum au reuşit locuitorii acestor insule greu încercate de erupţiile vulcanice catastrofale de la începutul secolului al XVIII-lea să modeleze actualul peisaj agrar şi turistic.

În Madeira, numită şi „insula primăverii veşnice“, vizitată intens de personalităţi din lumea politică, economică, literară şi nu numai, versanţii abrupţi ai vulcanilor au fost terasaţi şi cultivaţi de-a lungul timpului cu cele necesare traiului. Oamenii locului, încercând să se adăpostească de vânturi, au reuşit să valorifice la maximum fiecare bucată de teren.

Cel mai renumit produs al insulei este deja celebrul vin de Madeira, un produs dulce, aromat, cu proprietăţi inconfundabile, pentru care a fost înfiinţat un muzeu chiar în capitala acestei insule – Funchal. Muzeul găzduieşte o expoziţie permanentă şi reprezintă un punct de atracţie pentru toţi cei dornici să deguste şi să cumpere licoarea mirifică.

Activităţile vitivinicole sunt redate şi pe pereţii clădirilor din oraş, pe ceramica pictată în albastru şi pe pavajul străzilor cu pietre din roci vulcanice în alb şi negru. În parcurile pline de flori sunt prezente obiecte artizanale autentice, costume multicolore, amintind de prelucrarea lânii şi de alte practici ce definesc spiritul şi tradiţiile acestor locuri.

După o urcare cu telegondola pe înălţimi panoramice, coborârea am făcut-o cu un fel de sănii cu tălpi de lemn pe asfaltul unor străzi înguste, conduse de doi oameni cu pălării tipice de paie, un brand al locului.

Plantele, protejate de ziduri

În insula Tenerife am remarcat aceeaşi îndârjire a locuitorilor în a modela substratul vulcanic ostil şi a-l cultiva cu viţă-de-vie, bananieri pitici, legume şi alte culturi de primă necesitate. Tot aici, în satul Orotava, se păstrează case cu balcoane frumos sculptate din secolul al XVI-lea, model care se păstrează până în zilele noastre şi la noile clădiri, ducând mai departe patrimoniul cultural şi faima acestor locuri.

Dar cea mai profundă impresie agropeisagistică mi-a produs-o Insula Lanzarote, unde am întâlnit întinse podgorii de viţă-de-vie cultivate direct pe cenuşa vulcanică aşezată în urmă cu peste două secole şi jumătate. Butucii de viţă-de-vie sunt protejaţi de vânturile dominante sahariene cu ziduri de piatră semicirculare, dreptunghiulare, lineare sau cu alte forme, altfel nu ar supravieţui.

La fel, orice copac sau tufiş în câmp liber este protejat cu ziduri, altfel nu ar creşte deoarece nici pădurile nu se instalează din cauza climei, în special a vântului dinspre Sahara.

În aceste condiţii, cele mai ostile pe care le-am văzut vreodată, se cultivă viţă-de-vie, pe substrat negru de cenuşă vulcanică. La Podgoria  Geria sunt 525 ha într-un singur loc, cu mijloace de prelucrare, cramă şi magazin propriu îndeosebi cu vinuri roşii, foarte apreciate de turişti. În unele zone, unde nu există substrat de cenuşă vulcanică fertilă, aceasta este adusă de departe, depozitată şi împrăştiată pe alte terenuri terasate cu substrat mai puţin fertil, unde se cultivă apoi legume, mazăre furajeră sau chiar porumb în apropierea localităţilor mai ferite de vânturi.

Peste tot, în aceste insule vulcanice se observă munca supraomenească de a obţine hrană în condiţii foarte grele, demonstrând că se poate dacă există voinţă şi dăruire până la sacrificiu pentru a o produce.

Ce facem noi pe terenurile noastre, mult mai propice pentru practicarea agriculturii, este o altă problemă care merită a fi amintită, dezbătută şi susţinută cât mai există ţărani autentici dornici să o facă, înainte de a fi prea târziu.

Teodor MARUŞCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.7, 1-15 APRILIE 2013